Etapa pe protopopiat a concursului „Copilul învaţă iubirea lui Hristos” s-a încheiat şi la Făgăraş. La aceasta au participat 12 grupuri de copii din parohiile Ţării Făgăraşului, coordonaţi de preoţii lor parohi, cu scopul de a-i educa pe cei mici în duhul ajutorării semenilor aflaţi în suferinţă: bătrâni bolnavi, singuri, copii abandonaţi sau în situaţii speciale, familii sărace.
Cele 12 echipe participante din cele două protopopiate făgărăşene sunt:
În urma evaluării miniproiectelor de un juriu format din Prof. Veronica Simu, Prof. Remus Mogoş şi Prof. Daniel Filip, pe baza unor grile de punctaj fiecare miniproiect a primit din partea fiecărui evaluator un număr de puncte, care însumate au constituit punctajul final. Premiile acordate au fost următoarele:
La Protopopiatul Făgăraş I:
premiul I – Parohia Bucium
premiul II – Parohia Făgăraş II
premiul III – Parohia Părău
Premiul special: Parohia Veneţia de Sus
La Protopopiatul Făgăraş II:
premiul I – Parohia Ucea de Jos,
premiul II – Parohia Boholţ
premiul III – Parohia Lisa.
Premiul special: Parohia Ucea de Sus
Câştigători au fost însă toţi cei implicaţi: beneficiarii direcţi au primit bucurie şi mângâiere prin darurile şi prezenţa binefăcătoare a celor mici, copiii au primit răsplata sufletească nepreţuită a binelui făcut aproapelui, iar comunitatea a învăţat o lecţie de dăruire de la cei mai mici ai ei.
TITLUL MINIPROIECTULUI DE EDUCAȚIE SOCIAL-FILANTROPICĂ: HARNIC ŞI DARNIC
ECHIPA DE IMPLEMENTARE A MINIPROIECTULUI: Pr. paroh Alexandru Stanciu şi 20 de copii între 7-14 ani.
BENEFICIARII MINIPROIECTULUI: Cei 30 de bătrâni din cadrul Complexul rezidenţial pentru persoane vârstnice „Castanul” VICTORIA
DESCRIEREA MINIPROIECTULUI
Obiectivele miniproiectului:
Să-şi ajute părinţii şi bunicii la treburile gospodăreşti, potrivit vârstei lor;
Să chivernisească banii primiţi drept răsplată pentru „munca” efectuată;
Să conştientizeze că banii se câştigă prin muncă şi efort personal;
Să preţuiască banii părinţilor, ştiind că aceştia se câştigă cu multă trudă;
Să asocieze perioadei Postului Mare, fapta cea bună a milosteniei;
Să-i ajute pe semenii aflaţi în suferinţă – bătrânii bolnavi şi neputincioşi
Să-şi aducă aminte de înaintaşii lor, pomenindu-i din jertfelnica „muncii” lor – Parastas pentru cei dragi ai casei plecaţi la Domnul
Să înţeleagă că eforturile lor sunt răsplătite atât în Cer cât şi pe Pământ – „După faptă şi răsplată” – Excursia de 3 zile în Bucureşti organizată de părinţii copiilor aflaţi în proiect.
Activități:
27 Feb. – 3 Mart. 2012: Înscrierea copiilor în proiectul „Harnic şi darnic”
4 Mart. 2012: Întâlnirea cu părinţii şi copiii acestora, participanţi la proiect, explicându-le în ce constă proiectul:
5-25 Mart. 2012: Fiecare copil sau grupuri de copii(fraţi şi surori) trebuie să efectueze diferite activităţi, potrivit vârstei lor în aşa fel încât să vină în ajutorul părinţilor, bunicilor la treburile din gospodărie. Pentru fiecare activitate părinţii, bunicii îi vor răsplăti pentru „munca” făcută, cu câţiva bani. Copiii îşi vor nota într-un carneţel, în fiecare zi, activităţile făcute şi suma de bani obţinută.
26-29 Mart. 2012: Părintele Paroh face o vizită la domiciliul copiilor, părinţii informându-l de modul cum copiii îşi îndeplinesc sarcinile; sunt verificate activităţile efectuate de copii.
30 Mart. 2012: Părintele Paroh se întâlneşte la sala Bisericii de la Şcoală cu copiii participanţi la proiect. Fiecare copil povesteşte activităţile pe care el le-a făcut, după care prezintă Părintelui carneţelul cu activităţi şi suma de bani colectată. Suma de bani se comunică în taină Părintelui, pentru a nu exista animozităţi între copii (unii copii provin din familii mai înstărite, alţii din familii defavorizate), banii fiind colectaţi de D-na învăţătoare Olimpia Pandrea, membru în Comitetul parohial al Bisericii din Ucea de Sus. Părintele, d-na învăţătoare şi parte de părinţi prezenţi numără banii strânşi, suma fiind de 447 ron. Cu această sumă se fac cumpărături pentru cei 30 de bătrâni ai Căminului de persoane vârstnice „Castanul” din oraşul Victoria. Cu ajutorul părinţilor, copiii împreună cu Părintele merg la Hipermarket şi fac cumpărături.
31 Mart. 2012: Copiii participă la Sf. Liturghie şi la un Parastas în amintirea bunicilor, străbunicilor şi tuturor celor dragi plecaţi din lumea aceasta. Produsele cumpărate cu o zi în urmă pentru bătrânii de la Centrul Castanul sunt o pomană făcută în amintirea celor dragi repausaţi. După binecuvântarea alimentelor, copiii, ajutaţi de părinţi, le-au pus în sacoşe transportându-le la Centrul de Bătrâni „Castanul” din Oraşul Victoria. Doamna directoare şi personalul Centrului ne-au primit cu multă bucurie . Au fost chemaţi toţi bătrânii care se puteau deplasa în camera de oaspeţi – sufragerie. Părintele Alexandru le-a ţinut un cuvânt de învăţătură legat de perioada pascală şi i-a informat despre demersul copiilor din parohia noastră, iar copiii le-au înmânat celor prezenți darurile aduse. Bătrânii imobilizaţi la pat au fost vizitaţi în camerele lor de copii, mulţumind cu lacrimi de bucurie că cineva s-a gândit la ei. Bătrânii au rămas impresionaţi de gestul copiilor iar doamna directoare a mulțumit pentru gestul lor. S-a convenit ca şi cu alte ocazii Parohia Ucea de Sus să vină în sprijinul şi ajutorul Centrului de bătrâni.
1 Apr. 2012: Evaluarea proiectului la nivel parohial în cadrul Vecerniei, la care au participat copiii şi părinţii implicaţi. Părintele prezintă credincioşilor miniproiectul „Harnic şi darnic”, mulţumind totodată tuturor celor implicaţi. Părinţii copiilor implicaţi în proiect îi răsplătesc pe copii cu o excursie de trei zile în Bucureşti în perioada 17-19 Apr. 2012 acţiune intitulată „După faptă şi răsplată”
17-19 Apr. 2012: După faptă şi răsplată – Excursie în Bucureşti:
I. Obiective Religioase: Palatul Patriarhiei, Dealul arsenalului – Şantierul Catedralei Mântuirii Neamului, Mănăstirea Cernica, Mănăstirea Antim, Mănăstirea Radu Vodă, bisericile din centrul capitalei (Biserica Bucur Ciobanul, Biserica Stavropoleos, Biserica Sfântul Gheorghe Nou, Biserica Colţea, Biserica Sfântul Spiridon Nou)
II. Obiective publice şi de interes naţional: Arcul de triumf, Ateneul român, Banca Naţională a României, Casa Presei Libere, Cercul Militar Naţional, Oprea Română, Palatul CEC, Palatul Parlamentului, Palatul Victoria, Piaţa Universităţii, Sala Palatului, Sediul TVR; PRO TV, Teatrul Naţional Bucureşti, Universitatea București
III. Obiective cultural-recreative: Grădina zoologică, Muzeul G Antipa, Palatul Copiilor, Parcul Herăstrău, Teatrul Ion Creangă
Ţara Făgăraşului va fi reprezentată la faza naţională a olimpiadei de religie de Ana-Maria Pandrea, elevă la Colegiul Naţional „Radu Negru” din Făgăraş. Înainte de a pleca la Oradea, ne-a împărtăşit câteva gânduri.
Nu este prima data când te califici la faza naţională a olimpiadei de religie. Cum te simţi acum în faţa unei noi provocări?
Într-adevăr, este pentru a doua oară când mă calific la faza naţională şi pot spune că am dobândit puţină experienţă. Sunt încrezătoare în faţa acestei noi provocări, optimistă, şi sper să reprezint cât mai bine judeţul Braşov.
Faza judeţeană a olimpiadei a fost greu de depăşit, mai ales că ai fost singura din Ţara Făgăraşului care te-ai calificat mai departe? Cum ţi s-au părut subiectele?
Din punctul meu de vedere, faza judeţeană nu a fost foarte greu de depăşit. În mod evident, subiectele trebuiau să aibă un anumit grad de dificultate pentru ca departajarea dintre elevi să fie cât mai relevantă. Însă pot spune că mie mi-au plăcut, deoarece au fost de actualitate şi mi-au oferit posibilitatea să le dezvolt.
Ce rol crezi că îndeplineşte religia studiată în şcoală în viaţa unui adolescent?
Cel mai mare dar de la Dumnezeu oferit omului este viaţa. Pentru aceasta, omul are datoria de a întoarce acest dar lui Dumnezeu, înmulţind talanţii, buchetul de daruri primite de la Creator, după cum auzim în biserică: „Ale Tale dintru ale Tale, Ţie Îţi aducem de toate şi pentru toate”. Aşadar, rolul pe care îl joacă în viaţa adolescenţilor religia este de a ne ajuta să înţelegem propria viaţă ca o întoarcere spre Hristos şi încredinţare Lui. Rolul religiei este covârşitor în viaţa adolescentului, pentru că, aşa cum spuneau latinii: „Nihil Sine Deo”, adică „Nimic fără Dumnezeu”.
Cu ce gânduri pleci la Oradea, unde va avea loc faza naţională?
Aştept cu entuziasm, nerăbdare şi încredere olimpiada de la Oradea. Sper să fie o experienţă plăcută, să mă întorc, la fel ca şi anul trecut cu amintiri frumoase şi cu un rezultat cât mai bun.
A consemnat Prof. Remus Mogoş
Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 63 – aprilie 2012
În Ohaba, satul românesc de sub Munţii Făgăraş, am să mă întorc întotdeauna cu inima strânsă… Acolo, în lumea aceea ce mai dăinuie parcă doar între cer şi inimi de bătrâni, îmi stau ascunse cele mai de început amintiri. Sunt multe locurile unde mi-aş dori să ajung, însă unul singur acela la care mă voi întoarce întotdeauna…
–
Existenţa fiecărui om ascunde în umbră un spaţiu al formării sale. Pentru mine, lumea sufletului meu e Ohaba. Iar atunci când mă gândesc la Ohaba, limitez, fără a-mi da seama, întregul spaţiu geografic la casa bunicilor mei.
Mi-aş dori ca aceasta să fie povestea lor, a unui preot care în adâncul sufletului său a rămas întotdeauna sibian şi a unei tinere preotese, din Perşani, pentru care menirea de a fi soţie, mamă şi bunică avea să-şi găsească împlinirea în satul înghesuit la poalele Munţilor Făgăraş. Aceşti oameni, care au rămas fideli unui spaţiu, neabandonându-l pentru un alt fel de confort material sau spiritual, afişează un tip de comportament impropriu multora dintre noi. Şi-au lăsat vieţile să-şi urmeze cursul, fără a se împotrivi… Departe de a fi delăsători, au înţeles că fiecare om e rânduit unui loc, iar în lupta cu timpul şi modernitatea, ei au ales să trăiască încet.
Pe bunicul nu mi-l pot imagina altfel decât aşa cum l-am cunoscut eu, ca pe omul blând, cu părul alb şi vorbe puţine. Sărac la vorbă din pricina chibzuinţei şi a modestiei, cu o privire care vădeşte bunătate şi căldură sufletească şi care suplineşte disponibilitatea sa de a comunica. Bunicul e omul pe care l-am descoperit foarte târziu. Probabil pentru că am avut nevoie de maturitate pentru a ajunge să-l cunosc, să-l înţeleg şi să mi-l apropii. Poate pentru că el nu a ştiut niciodată să fie comercial, nici în relaţia cu cei apropiaţi, nici faţă de oameni în general. Târziu am înţeles faptul că dincolo de aparenta răceală pe care o afişează, se ascunde un om format prin educaţie să nu îi deranjeze pe ceilalţi, ci să trăiască discret.
Amintirea serilor de vară când adormeam privindu-l pe bunicul rugându-se îmi va umple întotdeauna inima de bucurie. M-am întrebat mereu ce se ascundea în spatele îngenuncherii sale, pentru cine se ruga bunicul, cum ne cuprindea pe toţi ai lui în rugile întinse către cer. Uneori mi-e dor să revăd imaginea bunicului cufundat în rugăciune, să resimt emoţia de atunci. Dar timpul a trecut, iar verişorii mei mai mici au dreptul la a-şi croi propriile lor amintiri cu bunicii. Între timp, camera amintirilor a fost reamenajată, iar acum serveşte drept spaţiu de trecere dintr-o încăpere într-alta. În sufletul meu însă, ea are aceeaşi rezonanţă şi aceeaşi poveste.
Mama Ica, căci aşa m-am obişnuit a-i spune bunicii, a avut dintotdeauna o sensibilitate extraordinară pentru copii. Dumnezeu a rânduit să fie educatoare şi a binecuvântat-o cu şapte nepoţi, însă încercările pe care viaţa i le-a pregătit nu au fost uşoare. Şi-a pierdut de tânără un copil şi cu toate acestea a avut puterea să crească alte trei fete cu inima deschisă… Mereu am avut senzaţia că Mama Ica a crescut trei fete pe pământ şi un înger în ceruri. În fiecare an, de ziua lui Gabriel, bunica mă lua cu ea la cimitir. Am revăzut de atâtea ori întâlnirea emoţionantă dintre o mamă şi amintirea copilului său. Îl iubea prin toate florile pe care i le culegea din curtea casei şi îi vorbea prin intermediul rugăciunilor sale. Lângă mormânt, privirea bunicii zbura în veşnicia clipei. Nu pleca niciodată de la cimitir fără să-mi amintească câţi ani ar fi avut băiatul ei. Mai târziu, am înţeles că nu cu mine vorbea, ci cu ea însăşi, cu dorurile ei…
Mi-e dor de Mama Ica mai ales în zilele de sărbătoare, în momentele când oraşul şi modernitatea rămân departe de atmosfera pe care bunica reuşea s-o croiască în jurul Naşterii Domnului, a Învierii Sale şi a tuturor sărbătorilor de peste an. Şi cred că nimeni nu va putea să înlocuiască vreodată, în imaginarul meu, adierea de dragoste pe care am simţit-o din partea bunicii. Dacă aş vrea să-i mulţumesc pentru ceva, e pentru dăruirea sa necondiţionată, pentru ochii ei albaştri în care obişnuiam să-mi vărs neputinţele de copil, pentru firea sa muzicală, pentru toate versurile pe care mi le-a recitat, pentru că mi-a şoptit povestea copilăriei mele.
Acum, când anii mei bat la poarta maturităţii, iar anii lor par a-şi iuţi tot mai mult pasul, port în sufletul recunoştinţa pentru răgazul pe care l-am primit, în drumul meu prin viaţă, de a-i fi cunoscut pe aceşti oameni, bucuria de a fi putut să trăiesc, alături de ei, mai aproape de Dumnezeu.
Mi-aş dori ca întâlnirea dintre mine şi condei să lase în urmă mulţumirea faţă de cei pe care nici timpul şi nici uitarea nu mi-i va putea smulge din inimă. Mulţumesc mama Ica, Mulţumesc bunicu’!
Iulia-Dorina Stanciu
Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 63 – aprilie 2012
Protopopiatul ortodox Făgăraş 