Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘patriotism’

Festivalul-concurs „Tradiţii şi obiceiuri de Paşti în Ţara Făgăraşului” s-a desfăşurat joi, 30 martie, la Colegiul “Aurel Vijoli” din Făgăraş, fiind cea mai mare activitate a proiectului educaţional regional „Biserica, Şcoala, Familia creştină”. Ajuns la a VI-a ediţie, evenimentul a adunat în sunetul bătăii de toacă sute de elevi şi cadre didactice din 42 de instituţii de învăţământ din judeţele: Braşov, Sibiu, Alba, Cluj şi Vâlcea, dar şi din Statele Unite ale Americii, statul Michigan.

 

Tradiţie şi spiritualitate

„Orice lucru pe care-l începem în viaţa noastră, trebuie să-l începem cu o rugăciune. Aşa şi astăzi, am început cu Sfânta Liturghie, pentru ca Dumnezeu să binecuvinteze nu numai astăzi ceea ce se întâmplă aici, ci şi pe noi toţi în toate zilele vieţii noastre, indiferent unde ne-am afla fiecare” a spus Preasfinţitul Ilarion Făgărăşanul, Episcopul vicar al Arhiepiscopiei Sibiului.

După oficierea Sfintei Liturghii a Darurilor mai înainte sfinţite în Paraclisul „Sfânta Ecaterina” al instituţiei de învăţământ, de către Părintele Episcop împreună cu un sobor de preoţi, a urmat deschiderea festivă. Aici au luat cuvântul Inspectorul şcolar adjunct Ion Negrilă, ing. Daniela Ţucanu – inspector de specialitate, Preasfinţitul Ilarion şi directorul şcolii, Liliana Spiridon.

 

Talent, pricepere şi dăruire

Festivalul-concurs s-a desfăşurat pe următoarele secţiuni: Parada costumelor populare, Icoane pe sticlă, Ouă specifice Paştilor, Cusături şi împletituri tradiţionale, Dulciuri de post, Pricesne şi poezii şi Ateliere de creaţie.

Cea mai emoţionantă şi impresionantă secţiune a evenimentului a fost parada costumelor populare, care s-a desfăşurat în sunetul bătăii de toacă. „Pe mine m-a impresionat foarte mult parada costumelor populare, care a preînchipuit Drumul Crucii parcurs de Domnul nostru Iisus Hristos. Toaca ce ne-a însoţit tot parcursul drumului ne-a adus aminte de suferinţele trăite de Domnul Iisus pe crucea de pe Golgota… Câtă emoţie, câtă trăire, câtă durere găsim în această jertfă pentru împăcarea cerului cu pământul, în această perioadă pregătitoare pentru Înviere…” – a mărturisit una din profesoarele participante la concurs.

A urmat secţiunea de „Pricesne şi poezii specifice Paştilor”, care ne-a făcut să simţim Patimile, Moartea şi Învierea Domnului cu ajutorul glasurilor suave şi pline de emoţie ale copiilor participanţi, ce s-au străduit să interpreteze cu multă pricepere şi dăruire tot ce au învăţat.

Expoziţiile de icoane, ouă, cusături şi împletituri ne-au arătat talentul elevilor care s-au străduit să ducă mai departe tradiţiile noastre strămoşeşti.

Atelierele de creaţie au arătat elevilor modul de lucru al oamenilor de odinioară şi în acelaşi timp au oferit posibilitatea elevilor de a vedea pe viu lucrările realizate.

Dulciurile de post au etalat priceperea şi dăruirea celor care le-au preparat.

Scopul acestui proiect este promovarea valorilor şi principiilor tradiţionale româneşti: respectul faţă de valorile moral-religioase şi culturale, toleranţă, lucrul în echipă, cooperare, implicarea activă şi asumarea responsabilităţii, şi nu în ultimul rând acceptarea diversităţii.

Prof. Ileana Pandrea

Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 97, mai-iunie 2017

 

 

ŞCOLI PARTICIPANTE LA PROIECT

 

  1. Colegiul ,,Aurel Vijoli” Făgăraş – primar
  2. Colegiul ,,Aurel Vijoli” Făgăraş-gimnaziu
  3. Colegiul ,,Aurel Vijoli” –liceu
  4. Colegiul Naţional ,, Radu Negru Făgăraş –gimnaziu, liceu
  5. Colegiul Naţional ,, Doamna Stanca” –Făgăraş gimnaziu
  6. Liceul Tehnologic ,, Dr.I. Şenchea”,- Fagaraş
  7. Liceul Teologic Ortodox ,, Sf. Constantin Brâcoveanu” -Făgăraş,
  8. Seminarul Teologic Ortodox ,,Sf. Simion Stefan” Alba Iulia
  9. Colegiul Naţional ,,I.C. Drăguşanu” Victoria
  10. Colegiul Tehnic ,,Dr. Alexandru Bărbat” Victoria
  11. Colegiul Tehnic,,Simeon Mehedinţi” Codlea
  12. Liceul Tehnologic Mârşa, jud Sibiu
  13. Liceul Vocaţional ,,H.M. T.” Braşov
  14. Şcoala Gimnazială ,,Ovid Densusianu” -Făgăraş
  15. Şcoala Gimnazială ,,Ovid Densusianu” structură Şcoala Gimnazială Nr. 4 Făgăraş,
  16. Şcoala Gimnazială ,,Badea Cârţan” Cârţişoara, jud. Sibiu
  17. Şcoala Gimnazială Sâmbăta de sus,
  18. Scoala Gimnazială Cincu
  19. Şcoala Gimnazială Lisa
  20. Şcoala Gimnazială,,I.C.Drăguşanu” Drăguş
  21. Şcoala Gimnazială Părău,
  22. Şcoala Gimnazială Şoarş,
  23. Şcoala Gimnazială Şinca Nouă,
  24. Şcoala Gimnazială ,,Ghe Şincai” Şinca Veche,
  25. Şcoala Gimnazială Şinca Veche, structură Şcoala Gimnazială Şercăiţa
  26. Şcoala Gimnazială Comăna de jos
  27. Şcoala Gimnazială Şercaia
  28. Şcoala Gimnazială Mîndra
  29. Şcoala gimnazială ,,Avram Iancu” Câmpia Turzii, jud Cluj
  30. Şcoala Gimnazială ,,Ion Agărbiceanu” Alba Iulia
  31. Şcoala Gimnazială cu clasele I-VIII ,,I. Ghe. Duca” Râmnicu Vâlcea,
  32. Şcoala Gimnazială Boişoara – jd. Vîlcea
  33. Şcoala Gimnazială 10 Râmnicu Vâlcea,
  34. Şcoala Gimnazială Nr.1 Braşov
  35. Şcoala Gimnazială Nr. 31 Braşov
  36. E.S.I.-FĂGĂRAŞ,
  37. S.E.I. Nr.1 Sibiu
  38. S.E.I. Victoria
  39. Casa Maria –Făgăraş
  40. Centrul de plasament ,,Floare de colţ”- Făgăraş
  41. Asociaţia ,, Sfânta Maria” -Cristian
  42. Şcoala Parohială ,,Saint George Romanian” Ortodox Catedral , Southfield, Michigan, SUA
Anunțuri

Read Full Post »

Dacă pomeneşti de ziua de „25 octombrie”, românul autentic şi patriot îţi şi spune – e „Ziua Armatei”.  Şi te apucă dragul de un astfel de om pe care-l vezi că trăieşte evenimentul şi aduce din inimă şi suflet trăirea lui prin prezenţă demnă, cinstire sinceră şi bucurie creştinească. La un astfel de moment aniversar te simţi altfel când eşti înconjurat de aşa oameni vrednici; atmosfera e plăcută lângă oameni bine-plăcuţi lui Dumnezeu. Aşa ne-am simţit marţi, 25 octombrie, militari şi făgărăşeni, în arealul monumentului eroilor din centrul urbei.

Până în acest an, sărbătoarea Armatei se desfăşura în cadru restrâns în incinta unităţii militare, dar acum parcă ne-a atras noul monument închinat eroilor ce s-a ridicat la altarul noii biserici monumentale a Făgăraşului. Ceremonialul a început la ora 11 cu primirea, la garda drapelului de luptă, a comandantului Centrului de Instruire însoţit de primarul oraşului. La comanda „Pentru onor, înainte!” s-au intonat patru strofe ale imnului de stat; iar apoi, la comanda „Pentru serviciul religios, descoperiţi!”, am săvârşit o slujbă de mulţumire lui Dumnezeu pentru toate binefacerile revărsate asupra oştirii române. Împreună slujitori am avut pe părinţii protopopi Marius Corlean şi Ion Tărcuţă, fiind fiecare dintre noi înveşmântat într-una din culorile drapelului şi împreună flancaţi de doi oşteni purtători de steaguri bisericeşti. Au urmat două alocuţiuni specifice momentului, rostite de către domnul comandant Ştefan Mihalcea şi domnul colonel (rez.) Titus Oană. Apoi, pe acordurile duioase ale cântării „Presăraţi pe-a lor morminte” s-au depus coroane de flori la baza monumentului eroilor făgărăşeni căzuţi în lupte în cele două războaie mondiale. Momentul de final a fost marcat prin defilarea gărzii militare constituite în onoarea acestei zile deosebite din viaţa Armatei.

Tot în această zi, pe înserat, militarii au adus un plus de imagine prin marşul retragerii cu torţe, pornit din faţa cetăţii şi încheiat în unitatea militară. La final de sărbătoare, mai pomeneşti o dată şi întrebi de „25 octombrie”. Care este semnificaţia acestei zile; de ce 25 octombrie? Sigur că unii spun că nu ştiu sau nu s-au gândit, alţii îşi amintesc din lecţia de Istorie de sintagma „eliberarea ultimei brazde de pământ românesc” cu referire la luptele de la Carei. Dar aceştia uită de Basarabia şi Bucovina de nord ocupate de sovietici şi apoi reformulează: „eliberarea Transilvaniei de nord-vest de sub ocupaţia hortystă”. Şi totuşi, ar mai fi un motiv care începe să fie cunoscut şi care, împărtăşit unui distins veteran de război, a adus lacrimi de emoţie. Spun unii istorici că deciziile luate de liderii de atunci au făcut ca ofensiva trupelor române din faţa Careiului să corespundă cu aniversarea regelui. Propaganda comunistă ar fi ascuns acest gest de onoare făcut de Armată, care a „dedicat” eliberarea ultimei părţi din Ardealul vremelnic ocupat zilei de naştere a suveranului şi comandantului suprem al armatei. Astfel, Ziua Regelui devine Ziua Armatei. Mulţi ani trăiască!

Pr. militar Gherasim Frăţilă, Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 94, noiembrie-decembrie 2016

 

Read Full Post »

90 de copii din Ţara Făgăraşului au participat la faza locală a concursului naţional „Bucuria de a fi creştin”, lansat de Patriarhia Română. Scopul acestuia este de a cultiva dragostea față de ţară, neam şi Biserică şi de a insufla copiilor respectarea valorilor autentice, într-o lume secularizată şi ameninţată de globalizare şi uniformizare.

Etapa locală a concursului-spectacol a fost organizată de cele două protopopiate ortodoxe făgărăşene la Victoria şi Făgăraş, în 24, respectiv 25 aprilie. Evenimentul de la Victoria, la care au participat 45 de copii, a avut loc la biserica „Sf. Ilie” din oraş. Aici au fost reprezentate 7 parohii din Protopopiatul Făgăraş II: Boholţ, Lisa, Ludişor, Ucea de Jos, Victoria I, Victoria II şi Victoria III. La Făgăraş au fost prezente 9 parohii din Protopopiatul Făgăraş I: Şercaia, Şinca Veche, Şinca Nouă, Bucium, Vad, Făgăraş I, Făgăraş IV, Făgăraş-Catedrală şi Făgăraş-Galaţi. În total, tot 45 de copii şi-au prezentat momentele artistice în sala mare a protopopiatului.

Tradiţie, românism, valoare

Micii creştini au purtat cu mândrie costumele populare moştenite din străbuni şi s-au prezentat cu momente artistice deosebite. „Spectacolul-concurs de la Protopopiat a recuperat, aş putea zice, cel puţin 50 de ani de devieri de la românismul autentic şi de la tradiţia demnă şi onestă de la noi. Am simţit că s-a reînsămânţat pământul Ţării Făgăraşului cu valorile perene ale înaintaşilor noştri. Copiii au fost sinceri şi au reprezentat toate zonele Făgăraşului în portul nostru autentic. M-am simţit oarecum recompensată de amărăciunea pe care ne-o dă tuturor agresivitatea din răsturnarea de valori pe care o trăim în ultimii ani.” – a spus Prof. Maria Gabor, preşedinta juriului de la Făgăraş.

Şi copiii au fost încântaţi de participare, exprimându-şi bucuria de a cunoaşte alţi copii care împărtăşesc aceleaşi valori: iubirea de Dumnezeu, neam şi ţară.

Toţi copiii au fost câştigători

Toţi copiii au primit premii şi diplome, cel mai mare câştig fiind însă participarea la acest spectacol. Pentru că aşa cere regulamentul concursului, au fost desemnate şi premiile I, II şi III la fiecare secţiune, urmând ca primii clasaţi să reprezinte protopopiatul la faza pe eparhie, care va avea loc pe 9 mai la Sibiu.

La Protopopiatul Făgăraş I au fost desemnate următoarele premii:

Secţiunea CÂNTEC:

Premiul I: Ştefan Ramba, Parohia ortodoxă „Sf. Treime” – Făgăraş I

Premiul II: Paula Buzilă, Parohia ortodoxă Şercaia

Premiul III: Sorina Suciu, Parohia ortodoxă Şinca Nouă

Menţiune: Lavinia Boeriu, Parohia ortodoxă Făgăraş-Catedrală şi Flavia Macavei, Parohia ortodoxă Vad

Secţiunea POEZIE:

Premiul I: Giorgia Ganea, Parohia ortodoxă Bucium

Premiul II: Ionuţ Streza, Parohia ortodoxă Şercaia

Premiul III: Bianca Ciolan, Parohia ortodoxă Şinca Veche

Menţiune: Cristina Budina, Parohia ortodoxă Bucium

Secţiunea TEXT

Premiul I: Daniel Suciu, Parohia ortodoxă Şinca Nouă

Premiul II: Cristian Dobrin, Parohia ortodoxă „Sf. Treime” – Făgăraş I

Premiul III: Andreea Ittu, Parohia ortodoxă Şinca Nouă

Protopopiatul Făgăraş II:

Secţiunea CÂNTEC
Premiul I: Teodora Tărcuţă, Parohia ortodoxă Ucea de Jos

Premiul II: Adriana Andrei, Parohia ortodoxă Boholţ

Premiul III: Magdalena Lăcătuş, Parohia ortodoxă Ludişor

Secţiunea POEZIE

Premiul I: Alexandra-Maria Baiulescu, Parohia ortodoxă „Sf. Cuv.Paraschiva” – Victoria III

Premiul II: Maria Goidescu, Parohia ortodoxă Boholţ

Premiul III: Maria Stan, Parohia ortodoxă Lisa

Secţiunea TEXT

Premiul I: Eliza Dodea, Parohia ortodoxă Ucea de Jos

Premiul II: Andreea Magda, Parohia ortodoxă „Sf. Ilie” – Victoria I

Premiul III: Daria Stoian, Parohia ortodoxă „Sf. Împăraţi Constantin şi Elena” – Victoria II

Toţi participanţii au primit diplome de merit şi cărţi, iar câştigătorii premiilor I, II şi III – diplome şi daruri speciale. Şi coordonatorii celor 18 echipe parohiale au fost răsplătiţi pentru implicarea lor în promovarea valorilor tradiţionale româneşti şi a iubirii de Biserică, patrie şi neam. Darurile au fost oferite de Protopopiatele Făgăraş I şi II, Asociaţia Pentru Isihasm (www.agaton.ro) şi Editura Teofilia.

Natalia Corlean

  Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 73

Read Full Post »