Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘in memoriam’

La Mănăstirea Brâncoveanu Părintele Teofil Părăian a fost pomenit duminică, 30 octombrie, de un frumos sobor de episcopi, preoţi şi diaconi, înconjuraţi de câteva sute de credincioşi, printre care foarte mulţi tineri.

 

Părintele Teofil a vieţuit în mănăstirea de la Sâmbăta de Sus peste o jumătate de veac, răspândind bucurie tuturor celor ce erau dornici de ea. Doar aşa se explică de ce a adunat atât de multă lume la pomenirea sa, deşi s-au scurs şapte ani de la plecarea sa la Domnul. „Cu siguranţă că pe noi pe toţi duhul de bucurie al părintelui ne-a adunat aici. Suntem convinşi că misiunea părintelui Teofil din timpul vieţii sale lumeşti nu a rămas fără ecouri, căci iată că sunteţi aici peste 200 de tineri, fără a mai pomeni numărul celorlalţi credincioşi”, spunea Preasfinţitul Sofian Braşoveanul, episcop vicar al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Germaniei, în predica sa.

Alături de Preasfinţitul Părinte Sofian, slujba Sfintei Liturghii a fost săvârşită de Preasfinţitul Ilarion Făgărăşeanul şi de părintele egumen al mănăstirii sâmbetene, Protosinghelul Atanasie Roman, înconjuraţi de 20 de preoţi şi diaconi din toate colţurile ţării –Alba Iulia, Târgu Mureş, Sighişoara, Timişoara, Târgu Neamţ, Braşov, Buzău sau Făgăraş. Apoi soborul a săvârşit slujba de pomenire a Părintelui Teofil, a părinţilor săi şi a celor 64 de tineri decedaţi în urma incendiului din clubul Colectiv. Răspunsurile la strană au fost date înălţător de corul Organizaţiei Tinerilor din Sibiu.

După slujba parastasului, toţi cei prezenţi au făcut o procesiune până la mormântul Părintelui Teofil, fiecare reiterând în inimă crâmpeie din viaţa vrednicului slujitor al Tainelor dumnezeieşti şi al oamenilor. „Nu mi-l pot imagina pe Părintele Teofil altfel de cum a fost: bucuros de oameni, fericit că poate fi de folos, neobosit în a transimite cuvintele mântuitoare celor ce erau dornici de a le primi, sârguitor în a se apropia tot mai mult de Dumnezeu, punctual, sistematic, aşezat în gânduri şi hotărâri, vrednic de haina călugăriei”, spunea la finalul slujbei de pomenire Preasfinţitul Părinte Ilarion Făgăraşeanul, un apropiat colaborator al părintelui Teofil, al cărui stareţ a fost peste 25 de ani.

După agapa oferită de mănăstire, în aula Academiei Preasfinţitul Sofian, părintele Sabin Vodă de la Alba Iulia, realizator de programe religioase la radio, dar şi Părintele Iustin, stareţul Mănăstirii Oaşa, au vorbit celor 200 de tineri prezenţi despre viaţa Părintelui Teofil, împărtăşind întâmplări hazlii şi îndemnuri de suflet folositoare rămase de la cel numit pe bună dreptate Părintele bucuriei.

Cred că nu greşim dacă spunem că, deşi au trecut şapte ani de la despărţirea efemeră de duhovnicul de la Sâmbăta, Părintele Teofil trăieşte încă şi în această lume, prin cei care l-au cunoscut şi nu l-au uitat, îi urmează îndemnurile şi încearcă să-i împlinească cuvântul. Deşi a fost un om fără vedere trupească, a fost un preot plin de lumină, care a luminat pe mulţi şi care încă mai luminează prin cei pe care i-a îndrumat.

Pr. Alexandru Socaciu

Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 94, noiembrie-decembrie 2016

Foto: Mitropolia Ardealului

Read Full Post »

Ziua închinată pomenirii Sfintei Anastasia Romana, ocrotitoare a mănăstirii de la Şinca Nouă, este şi ziua de pomenire a plecării părintelui Teofil Părăian la Domnul. Aşa că nota atmosferei pe care a dat-o evenimentului părintele stareţ Matei, ucenic al Părintelui Teofil, a fost marcată de amintirea Părintelui bucuriei.

Sfânta Liturghie a fost săvârşită de un sobor de preoţi din întreaga zonă. Răspunsurile la strană au fost date de corul din Şinca Nouă, secondat pe alocuri de diaconul Mihail Bucă, protopsaltul catedralei patriarhale din Bucureşti, a cărui vizită surpriză  a adus multă bucurie. Ziua friguroasă ne-a ţinut la foc inimile, încălzite pentru mulţi din cei prezenţi cu Trupul şi Sângele Domnului primit în Sfânta Împărtăşanie.

Părintele Teofil, cel care a marcat viaţa spirituală a Ţării Făgăraşului, a fost pomenit la 7 ani de la mutarea sa „în braţele Domnului” în slujba parastasului. Tot în cadrul acesteia au fost pomeniţi şi tinerii morţi în incendiul din Colectiv, la un an de la tragicul eveniment.

Şi agapa găzduită cu multă generozitate de comunitatea locală în Căminul cultural din sat a purtat amprenta Părintelui Teofil. Pe scenă a avut loc un spectacol inedit. Un grup de copii din Braşov au jucat o scenetă despre viaţa Părintelui, scrisă şi pusă în scenă de Andreea Gurguiatu, artist liric la Opera Braşov. Replicile şi interpretarea copiilor au adus lacrimi de emoţie în ochii celor care îl au în inimă pe Părintele Teofil cel luminos, care ştia atât de bine să fie răspânditor al Bucuriei.

Natalia Corlean, Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 94, noiembrie-decembrie 2016

Read Full Post »

Părintele Ion Cioacă, fost paroh la Dridif, a trecut la cele veşnice. Slujba înmormântării a fost oficiată vineri, 26 august, de Preasfinţitul Ilarion Făgărăşanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Sibiului, împreună cu un numeros sobor de preoţi şi diaconi. Cei apropiaţi părintelui Ion au venit să îşi ia rămas bun de cel care a slujit timp de 44 de ani ca preot al lui Dumnezeu.

 

Părintele Ion Cioacă s-a născut în 11 septembrie 1948, în comuna Dîmbovicioara, jud. Argeş, într-o familie dreptcredincioasă şi cu mare respect pentru valorile tradiţionale; părinţii săi, Nicolae şi Valentina, l-au crescut învăţându-l să-L iubească pe Dumnezeu. După ce a parcurs şcoala primară şi gimnazială în satul natal, între anii 1963-1968 tânărul Ion a urmat cursurile Seminarului Teologic din Craiova. A început cursurile Institutului Teologic de la Sibiu, pe care le-a urmat timp de 2 ani, dar din cauza unor probleme nu le-a mai putut finaliza.

S-a căsătorit în 16 iulie 1972 cu tânăra Viorica Cândea, din localitatea Calbor, judeţul Braşov. Dumnezeu i-a binecuvântat cu doi copii: Nicolae, astăzi profesor de geografie în Săcele, şi Ionuţ, care a primit Sfânta Taină a Preoţiei.

Tânărul teolog Ion Cioacă a dat curs chemării preoţeşti, fiind hirotonit preot pentru Parohia Dridif în data de 23 august 1972 de către PS Visarion Aştileanu, episcop vicar al Arhiepiscopiei Sibiului, din încredinţarea Mitropolitului Nicolae Mladin. La Dridif, părintele Ion s-a ocupat de zidirea sufletelor credincioşilor primiţi spre păstorire, lucrând cu o conştiinţă vie în mijlocul comunităţii. Slujitor harnic şi smerit, s-a ocupat de înfrumuseţarea bisericii „Sf. Mucenic Gheorghe” cu pictură în tehnica „fresco”, de propovăduirea Cuvântului lui Dumnezeu, şi a îndrumat pe calea Teologiei 12 tineri, din care 8 sunt astăzi slujitori ai sfântului altar. Activitatea sa pastorală şi gospodărească a fost apreciată de către Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Antonie, care i-a oferit disticţia de iconom, cu prilejul Liturghiei arhiereşti din data de 16 septembrie 1990, când a sfinţit pictura bisericii.

Părintele Ion a slujit la aceeaşi parohie timp de 41 de ani, la 1 octombrie 2013 pensionându-se la limită de vârstă. De la această dată, a avut bucuria de a sluji la acelaşi altar, timp de 3 ani de zile, cu fiul său, părintele Ionuţ, care s-a transferat aici de la Parohia Toarcla. În ziua de 16 august a acestui an a suferit un accident vascular cerebral ischemic, fiind internat la Spitalul din Făgăraş, iar în ziua de 23 august, când împlinea 44 de ani de preoţie, a trecut la cele veşnice.

În aceste momente de vremelnică despărţire, preoţii Ţării Făgăraşului sunt alături de familia îndurerată şi de toţi credincioşii Parohiei Dridif, rugându-se lui Dumnezeu pentru întărirea şi mângâierea lor sufletească. Totodată, ne rugăm Domnului Iisus Hristos, Arhiereul Veşnic, să aşeze sufletul Părintelui Cioacă Ion în ceata sfinţilor Săi slujitori, dăruindu-i pace şi iubire, în lumina Preasfintei Treimi.

Pr. protopop Ion Tărcuţă

Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 93, iulie-august 2016

p-cioaca

Read Full Post »

Părintele Ionel Şerban, preot paroh al comunităţii din Voila timp de 23 de ani şi tată a şase copii, a plecat la Domnul. Slujba de înmormântarea avut loc joi, 19 noiembrie, în biserica parohială. A fost oficiată de Preasfinţitul Ilarion Făgărăşanul, împreună cu un sobor de peste 60 de preoţi, după Sfânta Liturghie.

La final, Preasfinţitul Ilarion a citit mesajul de condoleanţe din partea Înaltpreasfinţitului Laurenţiu, apoi a rostit un cuvânt de mângâiere adresat familiei şi credincioşilor.

Părintele profesor Dorin Oancea, de la Facultatea de Teologie „Sf. Ierarh Andrei Şaguna” din Sibiu, i-a îndemnat în cuvântul său pe cei prezenţi să se roage pentru părintele Ionel, care are nevoie de dragostea noastră în aceste momente când, aşa cum spune slujba înmormântării, sufletul se desparte de trup cu multă luptă. Fiind chemat de acum la slujirea Liturghiei cereşti, şi părintele Ionel se va ruga pentru noi.

Părintele protopop Ion Tărcuţă a încheiat cu o sinteză a vieţii părintelui Ionel, numindu-l „o prezenţă smerită şi paşnică”. Redăm în continuare fragmente din acest cuvânt, pomenindu-l cu drag pe cel care impresiona mereu prin prezenţa sa smerită şi blândă. Ne rugăm pentru odihna sa în Bucuria cea veşnică şi pentru mângâierea doamnei preotese Mirela şi a familiei îndoliate.

Redacţia

 selectate

  Părintele Ionel-Aurel Şerban, o prezenţă smerită şi paşnică

Părintele Ionel-Aurel Şerban s-a născut în urmă cu 57 de ani, la praznicul Botezului Domnului, 6 ianuarie 1958, în comuna făgărăşeană Voila, din părinţii Viorica- Cornelia şi Emil-Nicu Şerban. Clasele primare le promovează la Voila, apoi, la vremea adolescenţei, urmează cursurile Liceului Doamna Stanca din Făgăraş. În anul 1981, renunţă la şcoala de construcţii din Braşov în favoarea Institutului Teologic de Grad Universitar Sibiu, pe care îl absolvă în 1985, obţinând titlul de licenţiat în Teologie. Anul 1985 rămâne pentru părintele Ionel un an de referinţă: în 1985 termină cursurile facultăţii de teologie; în 1985, luna septembrie, se căsătoreşte cu Mirela Stângu din Cincu; în 1985, luna decembrie, a fost hirotonit preot pe seama Parohiei Feldioara, comuna Ucea. După 6 ani şi jumătate de slujire în Parohia Feldioara, în vara anului 1992, se transferă la Parohia Voila, unde îşi păstoreşte consătenii timp de aproape 24 de ani.

În plan profesional, părintele Ionel urmează cursurile de îndrumare misionar-pastorală, obţinând, între anii 1993-1995, Gradul Definitiv şi Gradul II în preoţie. Gradul I l-a obţinut anul trecut, în 2014, în urma susţinerii lucrării de grad şi în urma vizitei pastorale a Înaltpreasfinţitului Părinte Mitropolit Laurenţiu, al Ardealului.

Cu prilejul liturghiei arhiereşti de anul trecut, Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Laurenţiu i-a oferit distincţia de iconom, adică dreptul de a purta brâul roşu, apreciind astfel slujirea jertfelnică a părintelui Ionel atât în plan misionar-pastoral, cât şi în cel administrativ-gospodăresc.

Cu toţii ştim dragostea părintelui faţă de Biserică şi faţă de slujbele ei! Era deseori prezent în biserică şi peste săptămână, slujind Sfânta Liturghie, atât în cinstea vreunui sfânt, cât şi pentru nevoile duhovniceşti ale unora dintre credincioşi. Cu veniturile modeste ale parohiei şi cu sprijinul unor credincioşi mai apropiaţi, părintele Ionel Şerban a reuşit să efectueze lucrări de reparaţii capitale la această biserică din centrul comunei şi să înzestreze locaşul de cult cu obiectele bisericeşti necesare uzului liturgic.

În cadrul Protopopiatului nostru, părintele Ionel Şerban s-a remarcat printr-un comportament demn de un slujitor al lui Dumnezeu, cu aptitudini bune de comunicare, atât cu personalul administrativ al oficiului protopopesc, cât şi cu ceilalţi preoţi, cu receptivitate la realizarea tuturor sarcinilor rânduite. A fost un om modest, o prezenţă smerită, o persoană paşnică, o sursă de linişte şi bucurie pentru cei din jur, izvorâte din tainica intimitate cu Dumnezeu. Orice discuţie cu părintele Ionel, fie ea şi administrativă, se desfăşura întotdeauna într-o ambianţă plăcută, vădindu-se, astfel, preocupările lui duhovniceşti şi intelectuale. Folosul discuţiilor consta în recursul la exemplele pe care ni le oferea atât din vieţile sfinţilor, cât şi din literatura clasică şi modernă, cu care se delecta în timpul liber.

Anii de preoţie coincid cu anii de căsnicie, întrucât la data de 19 septembrie 1985, părintele Ionel şi doamna preoteasă Mirela au împlinit 30 de ani de împreună vieţuire. Au crescut împreună 6 copii, patru băieţi şi două fete. În primăvara acestui an, 2015, a avut de înfruntat împreună cu familia un moment deosebit de greu: înmormântarea unuia din cei patru băieţi, Olivian-Natanail, care a murit nevinovat într-un accident de maşină. De atunci, părintele Ionel Şerban nu a mai avut puterea necesară, din punct de vedere fizic, de a mai sluji Sfânta Liturghie. O veche tumoare malignă, ţinută în frâu vreme de 14 ani printr-un atent regim vegetarian, recidivase la începutul acestui an. Starea de sănătate a părintelui Ionel Şerban s-a înrăutăţit tot mai mult după moartea lui Olivian. Intervenţia chirurgicală, tratamentul şi revenirea la regimul vegetarian i-au ameliorat durerile până în dimineaţa zilei de 17 noiembrie, când, în jurul orei 11, a închis ochii pentru lumea aceasta.

Îndurerată familie, iubiţi credincioşi,

În aceste clipe grele, vă suntem alături şi vă mângâiem părinteşte, rugându-vă să păstraţi în mintea şi inima dumneavoastră gândul că suntem cu toţii în mâna lui Dumnezeu, Care toate le rânduieşte spre folosul nostru. Mângâierea că există viaţă veşnică, că des­părţirea de cei dragi este doar una temporară, că ei duc o viaţă mult mai bună şi mai liniştită decât cea pe care ar fi putut s‑o ducă în continuare alături de noi, că putem păstra legătura cu ei prin rugăciunile Bisericii şi prin rugăciunile personale însoţite de milostenie, întăreşte inima prigonită de suferinţă.

Cu nădejdea grabnicei vindecări a rănilor sufleteşti pricinuite de moartea fiului, a soţului, a tatălui şi a părintelui Ionel Şerban, în numele preoţilor Ţării Făgăraşului vă îmbrăţişăm duhovniceşte şi Îl rugăm pe Dumnezeu să-i ierte părintelui Ionel tot ce a greşit ca om în această viaţă şi să-i facă parte de fericire veşnică în luminoasa Împărăţie a Preasfintei Treimi, Căreia I-a slujit cu credincioşie vreme de 30 de ani.

Dumnezeu să-l ierte şi să-l odihnească!

Pr. Ion Tărcuţă, protopop Făgăraş 2

 

De fiecare dată când cineva moare, sufletul nostru se umple de întristare. Asta pentru că moartea e văzută mai ales ca o dispariţie a trupului şi mai puţin ca o adăugire a sufletului nostru în sânul lui Avraam. Ori astăzi, sufletul Părintelui Ionel Şerban, după o lungă slujire a lui Dumnezeu pe acest pământ, la altarul Bisericii lui Hristos, se înalţă către altarele Împărăţiei celei veşnice, acolo unde nu este durere şi întristare ci loc de odihnă întru Grădina Raiului.

Biserica trebuie înţeleasă ca o familie, şi în această familie preotul, întrucât slujeşte, este părintele spiritual iar legătura preotului cu comunitatea sa este cu totul specială. (…) Părintele Ionel Şerban fost omul lui Dumnezeu! Preotul are un raport cu totul special şi unic cu Dumnezeu, el fiind investit să administreze tainele sale şi să predice tuturor cuvântul Său mântuitor. Părintele rămâne preot al lui Hristos pentru vecie; moartea lui trupească nu-i va şterge pecetea preoţească imprimată în fiinţa sa prin punerea mâinilor episcopului. Preoţia sa este părticică a preoţiei lui Hristos, marele şi unicul preot, care s-a jertfit pe sine, pentru mântuirea noastră. Părintele a săvârşit de atâtea ori jertfa lui Hristos şi s-a făcut el însuşi părtaş de mântuirea adusă de Hristos. Împlinindu-şi misiunea cu zel apostolic, oriunde a fost trimis, el L-a predicat şi L-a făcut cunoscut oamenilor pe Hristos.

Sfântul Ioan Gură de Aur în Tratatul despre preoţie spune că preoţii sunt oameni care trăiesc pe pământ şi locuiesc pe el, au primit îngăduinţa să administreze cele cereşti şi au o putere pe care Dumnezeu n-a dat-o nici îngerilor, nici arhanghelilor. Dumnezeu întăreşte sus în ceruri cele făcute de preoţi jos pe pământ, iar menirea preotului este să coboare cerul pe pământ, iar pe oameni să-i ridice la cer, să-i facă fii ai lui Dumnezeu, nu după fiinţă sau substanţă, ci după har. Aşa a fost şi activitatea de slujitor a Părintelui.

De aceea, în acest ceas de vremelnică despărţire, întru aşteptarea Învierii de obşte, ne îndreptăm gândul spre familia îndurerată precum şi spre cei care l-au cunoscut, îndemnându-i pe toţi să păstreze mereu viu în inimile lor chipul luminos al Părintelui Ionel Şerban.

Ne rugăm Preamilostivului Dumnezeu să aşeze sufletul său în ceata slujitorilor Lui şi să-i dăruiască odihnă în lumina, pacea şi iubirea Preasfintei Treimi.

Veşnică să îi fie pomenirea din neam în neam!

PS Ilarion Făgărăşanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Sibiului

 Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 89, ianuarie-februarie 2016

Read Full Post »

pr codrea colaj apostolat

1 iunie 2014. Ziua Copilului. De ce, oare…? Lucrurile s-au întâmplat atât de fulgerător, încât nu am avut timp să-mi pun această întrebare atunci.

Era o zi de duminică dimineaţa, la vremea Utreniei, când o credincioasă mi-a şoptit că părintele Cornel nu o să mai vină la Sfânta Liturghie. Îl ştiam pe părintele la mănăstire, proaspăt întors de la Băile Buziaş, după ce vreme de două săptămâni primise un tratament de întreţinere. Era un lucru pe care părintele îl făcea anual, cu conştiinciozitatea care îl caracteriza. Deci în duminica aceea nu mă aşteptam ca părintele să vină în oraş la slujbă. Mai ales că dânsul mă anunţa de fiecare dată când dorea să vină, iar pentru noi era o bucurie să îl aducem cu maşina la biserică.

Ştiam că părintele se află la Sâmbăta împreună cu fii săi duhovniceşti de la Timişoara, doamna profesor universitar doctor Eleonora Vasile şi soţul dânsei, care, de altfel, l-au condus la mănăstire după tratament. Vestea şoptită că părintele nu o să mai vină la noi m-a surprins la început, apoi mi-a ridicat semne de întrebare. Încet-încet, am devenit tot mai bănuitor. Aşa că la un moment dat am luat telefonul şi am apelat-o pe doamna doctor, pentru a nu-l deranja pe părintele, în cazul în care s-ar fi aflat în rugăciune. Bănuielile mele au început să se accentueze atunci când telefonul continua să sune lung, iar la capătul firului vocea care speram să-mi dea liniştea se încăpăţâna să nu răspundă. Fără să mai ezit, l-am apelat pe părintele direct. După doar câteva secunde, apelul a primit răspunsul care avea să-mi confirme temerea şi să mă determine să slujesc Sfânta Liturghie aşa cum nu o mai făcusem până atunci. Părintele Casian, fiul părintelui Cornel, cu rigoarea călugărească în timbrul vocal, mi-a zis: „Taică-meu a murit.” Vocea fermă, stăpânirea de sine şi liniştea cu care mi-a vorbit părintele Casian m-a făcut să îmi dau seama că eu eram mai tulburat decât dânsul. Am continuat slujba cu tristeţe pentru părintele, dar parcă şi cu o atitudine pe care nu mai avusesem până atunci. Aveam sentimentul că părintele este lângă mine în rugăciune şi conduce totul, iar eu doar asist, trăind astfel în această zi de 1 iunie 2014 una din cele mai emoţionante Liturghii.

Următoarele trei zile s-au scurs de parcă nici n-ar fi existat. În câteva ore părintele a fost adus de la mănăstire în oraş, fiind aşezat în prima sa ctitorie, sub ochii Cuvioasei Parascheva, cu care împărţea, de-acum, Cerul.

Prima zi a trecut fulgerător de repede, mai ales că era duminică şi maslu tradiţional de obşte. Luni a trecut şi mai repede, întrucât au trebuit rezolvate problemele organizatorice fireşti. Ziua s-a încheiat cu o minunată Vecernie şi o slujbă de pomenire care a adunat la un loc preoţi şi credincioşi din toată ţara, sub protia părintelui protopop Tărcuţă, unul dintre cei cu care părintele Cornel a împărţit sentimente reciproce de frăţietate.

Ajunşi, pe nerăsuflate parcă, în ziua despărţirii vremelnice, miercuri a parcurs cu paşi grăbiţi ceasurile dimineţii, ducându-ne pe nesimţite în miezul zilei, când marea de credincioşi a inundat curtea bisericii, împrejurimile şi strada. Mulţimea aceasta cernită a fost cea mai frumoasă elogiere a părintelui.

Sosit în mijlocul atâtor iubitori ai părintelui Cornel odată cu amiaza, Preasfinţitul Părinte Andrei Făgărăşeanul a adus cu sine nu doar binecuvântarea chiriarhală a Părintelui nostru Mitropolit Laurenţiu, el însuşi un apropiat al părintelui Cornel, ci şi cuvinte vii despre ceea ce a fost părintele: păstor model, cu inimă de tată pentru credincioşii pe care i-a identificat cu propria sa familie.

Ultimele sărbători ale Învierii, părintele le-a trăit în inima bisericii – în Altar –, locul unde ne aştepta atunci când înconjuram locaşul de cult, pentru ca apoi să ne deschidă uşile printr-un gest inconfundabil de ospitalitate, ca şi când ne-ar primi în sufletul său. În acea zi de miercuri i-am întors ospitalitatea purtându-l pe braţe, într-un act de recunoştinţă, în jurul celei de-a doua ctitorii a sa – biserica Sf. Ilie din oraşul Victoria –, locul spre care şi-a canalizat întreaga energie în ultima vreme. Prematur, dar cu satisfacţia unei vieţi trăite intens, părintele Codrea s-a suit în carul de foc al Sfântului Ilie şi a fugit în înaltul Cerului.

1 iunie 2014, Ziua Copilului, a fost ultima predică pe care ne-a spus-o părintele: să fiţi precum copiii!

Pr. Adrian Magda

Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 81, septembrie-octombrie 2014

 

Părintele Codrea, ctitorul de biserici

p codrea clopotnitaPărintele Cornel Codrea este cunoscut ca omul care a ridicat două biserici de zid – în oraşul pe care regimul comunist ateu şi-l dorea să fie „oraşul fără biserici” – şi mii de biserici în sufletele celor care l-au cunoscut.

Părintele Cornel s-a născut în 1937 la Braşov, locul unde a văzut pentru întâia oară lumina zilei ca rod al dragostei părinţilor săi, Nicolae şi Virginia Codrea. Pe tatăl părintelui, oamenii îl ştiu de ”Moş Codrea”. Apreciat pentru înţelepciunea sa, apropiat al mănăstirii de la Sâmbăta şi al Părintelui Arsenie Boca, Moş Codrea dădea tuturor sfat bun atunci când era întrebat.

Părintele Cornel a urmat Liceul Teoretic „Radu Negru” din Făgăraş între anii 1951-1954 şi Facultatea de Teologie din Sibiu între 1954-1958. Din 1958 până în 1960 lucrează la Întreprinderea de Montaj Bucureşti, mai întâi în cadrul filialei acesteia din Victoria, apoi în Bucureşti. În 1960 se căsătoreşte cu Marta-Paula Naumescu – căsnicie binecuvântată de-a lungul timpului cu 5 copii – şi este angajat ca şef al atelierului de obiecte bisericeşti al Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române din Bucureşti. În 1961 a fost hirotonit diacon la Catedrala Patriarhală din Bucureşti, unde a slujit până în 1967, anul în care a fost hirotonit preot paroh pe seama Parohiei ortodoxe Gheja din Protopopiatul Luduş, judeţul Mureş.

În anul 1971 a fost numit paroh al Parohiei ortodoxe Victoria, Protopopiatul Făgăraş. Odată cu venirea părintelui în parohie, viaţa oraşului a luat o turnură neaşteptată. Oraşul construit cu intenţia de a fi un oraş ateu, fără nici o biserică, a început să se închege ca parohie. Dumnezeu şi-a arătat, parcă, faţa peste poporul Său. Locuitorii nu mai erau nevoiţi să apeleze la parohiile vecine pentru serviciile religioase, pentru că de acum aveau preotul lor. Împreună cu credincioşii săi a făcut demersurile pentru construirea bisericii, lucru care s-a şi întâmplat după multe eforturi, în urma unei subtilităţi. Deşi prima intervenţie pentru construirea unei biserici în Oraşul Victoria datează din timpul păstoririi Părintelui Malanca (1970-1971), totuşi nu s-a rezolvat nimic până la intervenţia salvatoare a părintelui Cornel Codrea, care întocmeşte o altă documentaţie, cuprinzând un proiect de casă parohială, fără biserică. Aceasta a fost subtilitatea prin care a reuşit să primească aprobarea: a păcălit autorităţile vremii spunând că va construi o casă parohială, nu o biserică. Între 1977-1978 s-au obţinut aprobările necesare, iar din 1978 Părintele Codrea a început lucrările de construcţie. Iniţial s-a construit o şură din lemn. În interiorul şurii s-a lucrat la transformarea acesteia în biserică prin zidirea pe interior a pereţilor, din exterior fiind vizibili doar pereţii vechii şuri.

Ziua de 1 octombrie 1989 a marcat împlinirea rugăciunilor Părintelui Cornel Codrea şi ale tuturor celor care s-au jertfit pentru ridicarea primei biserici din oraşul Victoria: sfinţirea noului locaş de cult de către Înaltpreasfinţitul Mitropolit Antonie Plămădeală.

Dar, cum râvna unui om ca părintele Cornel nu se poate opri uşor, după schimbarea regimului comunist părintele şi păstoriţii săi au dorit ca Parohia Victoria I să aibă încă un locaş de cult, cu arhitectură exterioară specifică. De aceea, la cererea părintelui Codrea din anul 1991, Preasfinţitul Serafim Făgărăşeanul, în acea vreme Episcop vicar al Arhiepiscopiei Sibiului, a sfinţit locul pentru construcţia unei biserici noi, cu hramul Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul, în parcul de pe strada Victoriei. În anul 1998 au început lucrările pentru construcţia noii biserici.

Datorită vredniciei cu care a lucrat în problemele bisericeşti, Părintele Cornel Codrea a fost ales consilier eparhial şi membru în Adunarea Naţională Bisericească. Pentru activitatea deosebită a primit mai multe distincţii, dintre care amintim pe cele de iconom stavrofor şi cetăţean de onoare al oraşului Victoria.

Pe măsură ce arde, lumânarea aduce lumină în jurul ei, dar în acelaşi timp se şi consumă. La fel s-a întâmplat şi cu sănătatea părintelui, peste care trecerea timpului şi ostenelile unei munci închinate preamăririi lui Dumnezeu şi slujirii oamenilor şi-a lăsat amprenta în mod vizibil. Şi totuşi, cu pasul greu, cu spatele drept, dar apăsat de istoria transformării „oraşului fără biserici” într-un oraş autonom din punct de vedere religios, părintele a continuat neobosit să se îndrepte spre locul care însemna totul pentru el: biserica.

În ultima perioadă a vieţuit la Mănăstirea Brâncoveanu – Sâmbăta de Sus, de unde a şi plecat la Domnul în data de 1 iunie 2014.

Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 81, septembrie-octombrie 2014

Read Full Post »

p ioan faraonÎn toamnă, Parohia Vad s-a despărţit de cel ce le-a fost păstor timp de 25 de ani. Plecat la Domnul în 23 octombrie, Părintele Ioan Faraon a lăsat în sufletele celor rămaşi în urmă o amintire luminoasă, evocată din nou cu prilejul pomenirii de 40 de zile, care a avut loc duminică, 1 Decembrie.

„Fiecare zi este un examen pentru noi toţi. Şi suntem datori să-l trecem…”. Acestea sunt cuvintele de încurajare pe care deseori Părintele Ioan le rostea celor dragi, celor pentru care-şi punea sufletul, cu dragoste şi responsabilitate. Cuvinte izvorâte nu doar din înţelepciunea vieţii, ci şi din adâncirea relaţiei sale cu Dumnezeu, pe care, timp de 35 de ani, L-a slujit cu dedicaţie şi distincţie. Ele sunt, parcă, ecoul cuvintelor rugăciunii Părintelui Sofronie Saharov, duhovnicul de la Essex, consemnate în Rugăciunea de la revărsatul zorilor, de care facem amintire acum, când şi Părintele Ioan s-a aşezat în zorii fără de sfârşit ai Împărăţiei: „…Aşează-mă în calea îndreptărilor Tale şi până la ultima mea suflare să nu mă laşi să rătăcesc departe de lumina poruncilor Tale. Fie ca ele să devină singura lege a întregii mele vieţi, aici, pe pământ, şi în veşnicie”.

În slujba lui Dumnezeu

Pr. Ioan Faraon s-a născut la 18 septembrie 1954, din părinţii Iosif şi Silvia, în Fofeldea, comuna Nocrih, judeţul Sibiu. Între anii 1970-1975 urmează cursurile Seminarului Teologic din Cluj-Napoca, apoi Institutul Teologic de grad Universitar din Sibiu, finalizând studiile în 1979. Va păstra profesorilor săi şi Institutului o reală dragoste, încurajând, în timp, pe tinerii din parohiile unde a păstorit spre vocaţia preoţească, propunându-le mereu Sibiul ca etalon. Cu un an înainte, 1978, se căsătoreşte cu Victoria Streza, Dumnezeu binecuvântându-le familia cu doi copii, Gheorghe şi Maria, iar apoi şi cu trei nepoţi.

După hirotonirea sa ca preot de către vrednicul de pomenire Mitropolit Nicolae Mladin, în Săsăuş, Protopopiatul Agnita, jud. Sibiu (1978), a activat acolo vreme de 10 ani, păstrând o vie memorie oamenilor şi evenimentelor pastorale împreună-trăite cu emoţia anilor dintâi ai pastoraţiei. În anul 1988 este numit preot în Parohia Ortodoxă Vad, aici desfăşurându-şi activitatea vreme de 25 de ani, spre slava lui Dumnezeu şi bucuria oamenilor.

În anii 1990-1998 este profesor de religie şi istorie la Şcoala Generală I-VIII din Şercaia şi, paralel, între 1990-2012 este profesor titular la disciplina religie şi suplinitor la lb. franceză la Şcoala Generală I-IV din Vad, completând în chip fericit activitatea sa de la amvon cu cea de la catedră, crescând generaţii de copii nu doar în evlavie, ci şi în cunoaştere. Pe data de 21 mai 2008 a primit distincţia de iconom din partea Înaltpreasfinţitului Laurenţiu Streza, Mitropolitul Ardealului, odată cu sfinţirea bisericii.

Un predicator mereu proaspăt

Dinaintea colegilor preoţi şi, mai ales, a credincioşilor săi parohieni, Părintele Ioan Faraon s-a făcut cunoscut şi iubit datorită vieţii sale duhovniceşti şi a predicilor sale. Ca predicator a fost mereu proaspăt şi revelator. În amvon cuvintele sale erau rostite cu întreg sufletul şi cu întreaga încărcătură intelectuală, morală şi culturală ce o deţinea, transformându-se în adevărate îndemnuri şi chemări la o atitudine activă, de apărare a credinţei străbune, a culturii şi neamului românesc, dovadă fiind nenumăratele manuscrise cu predici şi meditaţii la diferite zile şi sărbători, aflate în grija celor dragi şi care, nădăjduim, urmează a fi publicate. De altfel copiii săi proiectau un astfel de dar Părintelui, în nădejdea că bucuria i-ar putea mângâia suferinţa ultimelor zile.

Prezent la slujba de înmormântare, Părintele Prof. Dr. Simion Todoran, de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Alba Iulia, mărturisea: „L-am cunoscut încă din anii petrecuţi la Seminarul Teologic Ortodox din Cluj ca pe un elev smerit, sârguincios şi învăţat. Apoi, ca student la Academia Andreiană din Sibiu, iar în cele din urmă ca slujitor al Sfântului Altar care nu a făcut niciodată compromisuri şi care căuta să dăltuiască în sufletele credincioşilor săi sau „a turmei mici” – cum îi plăcea să o definească de multe ori – uriaşa responsabilitate a preoţiei, ca slujire a lui Hristos şi a semenilor”. Vocaţia sa de preot părintele Ioan a simţit-o puternic, tocmai de aceea a trăit-o la adevărata ei valoare, transmiţând acelaşi sentiment şi ucenicilor săi (dintre care patru preoţi), ce-i vor purta o vie recunoştinţă.

Fiecare zi este un examen

O nouă încercare a vieţii avea să-l pregătească de „un nou examen”, cum spunea el însuşi. Cu înaltă trăire şi smerenie creştinească a îndurat o boală cruntă în ultimul său an de viaţă. În august 2012 a trecut printr-o intervenţie chirurgicală, la Bucureşti, iar perioada post-operatorie a fost decisivă, dar nu l-a îndepărtat de la slujirea Sfântului Altar, atât de drag şi iubit. În 18 august 2013 slujea Taina Sf. Maslu la Vad, înconjurat de un sobor de preoţi din parohiile învecinate, şi îşi lua rămas bun: „Dăm Slavă lui Dumnezeu pentru ziua aceasta de sărbătoare, pentru toate cele îndătinate astăzi, credincioşi şi preoţi deopotrivă!”.

Soborul prezent la înmormântarea sa din 26 octombrie, împlinit de un număr impresionant de preoţi şi credincioşi, a fost doar partea văzută a celorlalte multe rugăciuni ce i-au însoţit viaţa şi plecarea. Părintele a dovedit mereu că ştia că fiecare clipă este una definitorie pentru Împărăţia lui Dumnezeu. De aceea, nădăjduim că Domnul Hristos S-a milostivit de smeritul său suflet, iar în Liturghia Cerească Părintele Ioan continuă să-şi plinească misiunea de rugător!

Teolog Ioan-Remus Răsvan,

Centrul Arhidiecezan de Cercetare „Mitropolit Andrei Şaguna”, Sibiu

Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 77, ianuarie-februarie 2014

Read Full Post »

pr faraon cmy siteMulţime mare de preoţi şi credincioşi s-a adunat sâmbătă, 26 octombrie, de ziua Sfântului Dimitrie, pentru a-şi lua rămas bun de Părintele Ioan Faraon. Sfânta Liturghie a fost oficiată de Preasfinţitul Andrei Făgărăşeanul în biserica „Intrarea Maicii Domnului în Biserică”, unde trupul părintelui Ioan a fost aşezat şi privegheat cu rugăciuni în ultimele zile. De la ora 13, zeci de preoţi s-au adunat pentru a săvârşi împreună Rânduiala înmormântării preoţilor, care este una deosebită.

La final, Preasfinţitul Andrei a transmis mesajul de condoleanţe al Înaltpreasfinţitului Laurenţiu, Mitropolitul Ardealului, apoi a ţinut un cuvânt de învăţătură. Memoria Părintelui Ioan a fost evocată de Pr. Prof. Dr. Simion Todoran – fost coleg de seminar şi facultate, domnul Cristinel Paltin – primarul Comunei Şercaia, şi Pr. protopop Marcel Dobrea.

După ce a fost înconjurată biserica în care a slujit cu dăruire în ultimii 25 de ani, trupul Părintelui Ioan a fost depus în mormântul amenajat chiar lângă aceasta. Dumnezeu să îi dăruiască vrednicului său slujitor odihnă şi mângâiere împreună cu sfinţii Săi!

Redacţia publicaţiei noastre, împreună cu toţi preoţii şi credincioşii din Ţara Făgăraşului, suntem alături de doamna preoteasă Victoria şi întreaga familie la ceasul greu al despărţirii vremelnice, însoţindu-i în gând de rugăciune, ca Dumnezeu să-i întărească şi să le dea mângâiere.

 p Faraon © Protopopiatul ortodox Făgăraş I 2013

Părintele Ioan Faraon (1959-2013)

–    repere biografice –

S-a născut în satul Fofeldea din comuna Nocrich, judeţul Sibiu, în anul 18 septembrie 1954, fiind al treilea copil. A studiat în satul natal, apoi la Seminarul teologic din Cluj, finalizându-şi studiile teologice la Institutul teologic din Sibiu, în 1978.

În 1977 s-a căsătorit cu Victoria Streza, căsnicie binecuvântată de Dumnezeu cu doi copii: Gheorghe şi Maria. A fost hirotonit pe seama Parohiei Săsăuş, Protopopiatul Agnita, de către Înaltpreasfinţitul Nicolae Mladin. A păstorit la Săsăuş vreme de 10 ani, iar din 1988 a slujit în Parohia Vad, până anul acesta – 25 de ani.

S-a îmbolnăvit în iulie 2012, a fost operat şi, după o lungă suferinţă, Dumnezeu l-a chemat la Sine în data de 23 octombrie.

„În aceste momente grele ale despărţirii vremelnice, suntem alături de întreaga familie îndoliată, căreia îi împărtăşim cu adânca noastră compasiune cuvânt de mângâiere şi de întărire întru Domnul. Însoţim cu pioasă rugăciune trecerea spre cele veşnice a sufletului robului lui Dumnezeu, părintele Ioan, şi avem nădejdea că Domnul Îl va odihni cu drepţii întru Împărăţia Sa cea cerească. Mântuitorul nostru Cel Înviat din morţi să-i răsplătească jertfelnicia şi credincioşia celor 59 de ani ai vieţii, iar pe cei rămaşi – soţie, familie, copii şi credincioşi – să vă binecuvinteze şi să vă mângâie cu harul Său cel ceresc!”

Înaltpreasfinţitul Laurenţiu, Mitropolitul Ardealului

„L-am cunoscut în zorii preoţiei noastre, păstoream în sate aproape vecine. L-am redescoperit după venirea mea la Făgăraş. Un preot vrednic, iubitor de cuvântul lui Dumnezeu, de casa lui Dumnezeu, de preoţie. A fost mereu un preot conştient de misiunea lui, aflat pe calea celor spuse de Părintele Arsenie: „Preoţii poartă preoţia lui Hristos; prin iertarea lor, Dumnezeu te iartă; prin graiul lor Dumnezeu îţi vorbeşte. Prin ei, Dumnezeu te cheamă, oricât ai fi de păcătos”. Dumnezeu să-l odihnească cu drepţii!”

 Pr. Marcel Dobrea, protopop Protopopiatul Făgăraş I

„Toată viaţa dânsului, părintele Faraon a trăit în curăţie, modestie şi demnitate. Aceasta e lecţia pe care eu am înţeles-o de la dumnealui. Părintele rămâne un reper pentru viaţa mea.”

Cristinel Paltin, primarul Comunei Şercaia

 

Părinte, frate şi prieten

 În urmă cu 39 de ani, la absolvirea Seminarului Teologic din Cluj-Napoca, unul dintre elevii seminarişti scria pe “fluturaşul” ce amintea de anii petrecuţi aici, următoarele versuri: “Ca apele de primăvară,/ Ce curg năvalnic spumegând,/ Se duc frumoşii ani de şcoală/ Şi nu se mai întorc nicicând.”

Acel tânăr era Faraon Ioan, cel pe care în ziua de Sf. Dumitru l-am aşezat la umbra bisericii la care a slujit cu atâta dragoste, în satul Vad. Am fost colegul lui de seminar, armată şi facultate. Un gol imens lasă în inimile celor ce l-au iubit, căci moartea prietenilor este începutul morţii noastre.

Părintele Ioan a fost un om minunat! Dacă ar fi să alegem un cuvânt potrivit din Biblie, prin care să-i descriem vrednicia, ne-am opri la următorul: „Acum cunosc şi eu că tu eşti omul lui Dumnezeu şi cu adevărat cuvântul lui Dumnezeu este în gura ta!” (III, Regi, 17,24). El ştia şi a dovedit că preoţia nu poate fi măsurată în jumătate de măsură: ori eşti preot prin toate ale tale, ori nu eşti deloc. Preotul este chipul lui Hristos în lume şi nu are dreptul să falsifice imaginea lui Hristos. Părintele Ioan nu a făcut din preoţie o profesiune, ci un apostolat. A lăsat în urma lui, pe unde a trecut, mireasmă de tămâie din cădelniţa sufletului sau. A revărsat neîncetat în jurul său valuri de iubire şi nu a aruncat după nimeni vreodată cu bulgări de ură.

Cum remarca frumos şi Preasfinţitul Andrei Făgărăşeanul, a răbdat cu mult stoicism boala, ştiind că cel ce rabdă bolile şi mulţumeşte lui Dumnezeu primeşte cunună de mucenic. A fost şi foarte harnic. Să ne amintim şi noi pururea de grija cu care Iacob a păzit turmele lui Laban: „20 de ani am fost la tine, ziua mă ardea căldura, iar noaptea sufeream gerul şi somnul de la ochii mei se depărta” (Facere, 31-40) şi să ne întrebăm cu Sf. Grigore cel Mare: „Dacă aşa munceşte şi veghează cel ce paşte oile lui Laban, cu câtă osteneală şi cu câtă veghere trebuie să ia aminte cel ce paşte oile lui Dumnezeu?”.

Doamne, precum l-ai pus pe dânsul pe pământ slujitor în Biserică, aşa îl arată şi în Altarul Tău cel Ceresc!

Părinte, frate şi prieten, înalţă-te cu îngerii spre Lumina Învierii, însoţit de rugăciunile noastre fierbinţi către Dumnezeu, pentru veşnica odihnă, alături de sfinţii ocrotitori ai neamului românesc!

Pr. Cornel Ursu – Făgăraş

 „În primăvara anului 1999, în zilele premergătoare instalării în parohie, dorind să invit şi părinţii slujitori din satele vecine, am cerut sfatul credincioşilor prezenţi la biserică. Au fost rostite numele preoţilor din imediata vecinătate, dar şi numele părintelui Ioan Faraon din Vad, care „totdeauna vine la noi la Maslu”.

Aşa l-am cunoscut pe părintele Ioan şi am început o frumoasă şi rodnică colaborare. Am continuat buna tradiţie a cercului misionar pastoral, întâlnindu-ne periodic în fiecare parohie la Taina Maslului şi la alte evenimente. Întotdeauna părinţii parohi îl delegau protos, poziţie din care coordona rugăciunea cu competenţă şi responsabilitate. Am avut deseori ocazia să-i ascult cuvintele rostite în predică sau în discuţiile comune. A fost un predicator deosebit, fiind solicitat şi de noi, ceilalţi preoţi, şi de credincioşi. Cultura teologică şi laică însuşită temeinic îi permitea propovăduirea Învăţăturii de credinţă, era permanent pregătit. Cuvintele sale găseau totdeauna drum spre mintea şi inima ascultătorilor, devenind lucrătoare şi roditoare. Ilustrarea prin pilde scurte, dar şi tonul şi inflexiunile vocii sale captau atenţia tuturor ascultătorilor. Când era solicitat, oferea sfaturi pertinente atât nouă, celor mai tineri, cât şi credincioşilor.

Plecarea lui dintre noi nu este totală, căci toată activitatea sa îl păstrează viu în amintirea noastră. Bunul Dumnezeu să-i răsplătească toată munca depusă în ogorul Bisericii Sale.”

 Pr. Sorin Suciu – Şinca Nouă

 „Pe părintele Ioan Faraon l-am cunoscut imediat după instalarea noastră în parohie. De-a lungul timpului, activând împreună în acelaşi cerc misionar-pastoral, l-am descoperit ca devotat slujitor al Sfântului Altar, bun orator şi cu implicare totală în toate aspectele unei bune cârmuiri parohiale. Am cunoscut oameni care l-au iubit şi care-i purtau un respect deosebit. Acest lucru a fost confirmat şi de numeroasa participare la înmormântarea părintelui. Parohia Vad a pierdut un vrednic slujitor al Sfântului Altar, dar a câştigat un rugător în Împărăţia Cerurilor! Dumnezeu să-l odihnească cu drepţii săi!”

Pr. Marius Corlean – Bucium

 „L-am cunoscut pe Părintele Ioan ca un om de o căldură neobosită, veşnic zâmbitor cu ceilalţi, calm şi smerit. Deşi era cel mai în vârstă din cercul misionar, niciodată nu făcea caz de aceasta. Se încadra smerit în sobor, chiar dacă era protos. Îi privea mereu pe ceilalţi preoţi cu deosebit respect, deşi ca vârstă unora le putea fi tată.

La slujba înmormântării am avut deseori impresia că suntem în noaptea de Înviere. Despărţirea este dureroasă, dar harul lui Dumnezeu ne revarsă nădejde peste nădejde, şi lumina Învierii răzbate prin suferinţă. Aşa ne-am despărţit de bunul Părinte Ioan, ca de un înviat în Împărăţia lui Dumnezeu, unde nu este durere, nici întristare, nici suspin.”

Natalia Corlean

Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 76, noiembrie-decembrie 2013

Read Full Post »