Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘mănăstiri din Ţara Făgăraşului’

80 de persoane au marcat anul centenarului a doua zi de Rusalii, urcând mai aproape de cer. Ziua a început cu Sfânta Liturghie la Mănăstirea Șinca Nouă, unde răspunsurile la strană au fost date de grupul vocal „Brâncovenii” din Făgăraș. Apoi, în căruțe trase de tractoare, cu mașini sau chiar pe jos, participanții la eveniment au urcat dealul Știmbavului din Paltin pentru a se bucura împreună de rugăciune și de o slujbă de pomenire, precum și de diverse momente artistice.

Întâlnire la casa din deal

O cărare urcă, urcă spre înălțimi. Apăsată de gânduri, de suferințe, dar și de bucurii, de fapt de amintiri, ostenesc încet spre locul binecuvântat de Dumnezeu. Aici într-o zi am bătut la poarta vieții. E locul nașterii mele. Din când în când, mă întorc aici spre a mă întâlni cu copilăria, la casa din deal. De fiecare dată când ajung sus mă întâmpină și mă salută casa, pomii, păsărelele, un lătrat de câine de undeva, o frunză purtată de vânt, pietrele… Doar ele! Cei care au trăit în acest loc s-au dus. Însă aici aflu o liniște adevărată, mai ales în prag de noapte. Mă pot așeza în brațele ei simțind ocrotirea Domnului și mintea se liniștește de toate cele rele. Ridicând privirea spre cer, care parcă este atât de aproape, nu poți decât să murmuri, în lacrimi de bucurie, rugăciuni de mulțumire lui Dumnezeu pentru toate.

Împreună-sărbătoare în jurul troiței

De câteva ori am crezut că nu voi mai putea ajunge sus din cauza problemelor de sănătate. Dar ajutorul Mântuitorului a venit și… am ajuns! Așa s-a născut dorința arzătoare de a ridica în acest loc o troiță. Locul a fost ales de către părintele stareț Matei, starețul Mănăstirii Șinca Nouă, care ne-a spus: „Aici să fie, ca să vă primească și să vă ocrotească casa și locul.”

În această atmosferă de poveste, ca în lumea lui Ion Creangă, în singurătate și liniște se aude uneori sunetul pașilor celor ce au trăit și au trudit din greu, celor ce au dat viață acestui loc: moșii și strămoșii, adică tot neamul, pe care parcă îi simt lângă mine. Atunci mă îndrept spre cimitirul familiei, mă închin, aprind o lumânare, vorbesc cu ei. Pentru că în locul lor s-a așezat DORUL.

Acest dor a fost alinat în frumoasa zi de 28 mai, când părintele Matei, cunoscând dorințele noastre, a făcut posibilă desfășurarea unui eveniment special pentru sufletele noastre și ale celor aproximativ 80 de persoane care l-au însoțit.

A fost o împreună-sărbătoare a celor vii de pe pământ și a celor din veșnicie. Pe lângă părintele Matei și părintele Nectarie, de la Mănăstirea Șinca Nouă, au participat și pr. George Bota (duhovnicul meu) din Zărnești, pr. Sorin Suciu din Șinca Noua, pr. Costel Leca din Paltin, pr. Moise Antal din Poiana Mărului, primarii celor două comune: Cătălin Perșoiu din Poiana Mărului și Dumitru Flucuș din Șinca Noua, grupul vocal „Brâncovenii” din Făgăraș, domnul profesor Gheorghe Roșculeț din Făgăraș, notar Emil Stoian din Bran, familia Stârlea din Brașov; și mulți alți prieteni din Orașul Victoria, Făgăraș, Brașov, Șinca Nouă, Zărnești, Poiana Mărului și Săvăstreni.

Mai întâi s-a ținut slujba de pomenire a celor plecați în veșnicie. Amintesc aici ce ne-a spus părintele Matei despre cei adormiți: „Ei trăiesc atâta timp cât noi, cei vii, nu suntem morți”. La noi încă mai este tradiția ca în ziua de Rusalii să se facă pomenirea la morminte a celor adormiți. Ce lucruri minunate s-au întâmplat! O bucurie și o mulțumire mai adevărată nici că se putea trăi, toți împreună – preoți și mireni și tot neamul cel adormit!

Eroi care ne îmbărbătează

Fiind în an centenar de mare sărbătoare a neamului nostru românesc, la următorul punct al programului zilei domnul notar Emil Stoian a scos în evidență o personalitate marcantă a familiei noastre: Ion Clopoțel (1892-1986), deputat în Marea Adunare Națională de la Alba Iulia din 1918. S-a născut într-o familie de țărani pe un alt deal din Poiana Mărului. El a fost fratele bunicului nostru din partea mamei, Valeria Mânecuță, născută Clopoțel. Ion Clopoțel a îmbrățișat cartea de la fragedă vârstă, purtând mereu traista mai plină cu nădejdi la gândul de a uita nedreptatea făcută lui, dar nu și nedreptatea făcută celor din jurul său și nici cele îndurate de neam. A fost absolvent al Liceului Andrei Șaguna din Brașov, apoi făcut studii superioare în străinătate – Budapesta, Viena și Paris. Viața nu i-a fost lină, a trăit zile și nopți greu de dus, chiar și ani de închisoare pentru că s-a implicat în lupta de eliberare națională a românilor transilvăneni. Prietenii speciali i-au fost cartea, marii oameni ai neamului, istorici sau politici, ca Vasile Goldiș, Nicolae Iorga și alții.

A fost un om cu dragoste nepătată de țară. În luptă, armă i-a fost condeiul. A fost pe rând redactor, director de ziare importante ale vremii ca: „Românul”, „Patria” din Cluj, „Drapelul” din Lugoj, „Gazeta de Transilvania” Brașov și altele, avându-l ca mentor pe Vasile Goldiș, marele om politic al timpului. Legat de Marea Unire de la 1918, el a evocat evenimentul și pregătirea lui în lucrarea: „Revoluția de la 1918 și Unirea Ardealului cu România”, publicată la editura revistei „Societatea de mâine” din Cluj în 1926.

Ion Clopoțel a fost o personalitate de vârf a familiei noastre, un mare patriot, cu atitudine democratică, care aprecia dreptatea și adevărul istoric. Personal l-am cunoscut târziu, în anul 1976. Am avut două întâlniri cu dânsul, care m-au marcat. Prima a fost la Blaj, se întorcea pe urmele istoriei. Întâlnirea a fost scurtă, în casa unui fost student, dar foarte importantă pentru mine. A doua a fost după trei ani, la Sinaia. Niciodată n-am avut în fața mea asemenea om. L-am ascultat cu sufletul la gură. Gusta din ceea ce i-am adus și vorbea așezat, cald, liniștit, senin. Strălucea pe fața lui bunătatea. Mi-a vorbit de Marea Unire ca despre cel mai de preț lucru. A precizat că acest act s-a făcut cu sacrificii mari, cu pierderi de vieți. Privindu-l și ascultându-l, am realizat că în fața mea se află de fapt ÎNȚELEPCIUNEA, venită de departe, din adânc, din neam peste neam, din durerea lacrimilor scurse în timp. Privea peste mine, departe, în trecut, retrăia istoria acestui neam. Două lacrimi s-au rostogolit încet pe fața marcată de timp. M-am ridicat, l-am îmbrățișat și l-am sărutat, i-am șters lacrimile. S-a luminat și mi-a spus să țin minte că această Unire au gândit-o intelectualii, dar au înfăptuit-o cu adevărat împreună cu țăranii. Țăranii au bătut drumul până la Viena îmbrăcați în haine românești, încălțați cu opinci. Unii nu s-au mai întors, au murit în închisorile de acolo.

Pe 1 decembrie 1918 la Alba Iulia s-a împlinit marele vis. Spunea că era atâta lume și atâta bucurie, încât chiar vântul a dus-o în toată țara, era și natura participantă! Mi-a mai spus că păstrează cu mare drag și că-i alină dorul de satul nostru o cămașă făcută de bunica lui. O păstra la loc de cinste, așa cum prețuiește preotul epitrahilul. Iată o lecție adevărată, de credință și de cultură. Se spune că eroii neamului nu mor niciodată, ei îmbărbătează generațiile viitoare. Cinstirea lor este răsplata luptei și a jertfei lor.

Cerul a coborât peste noi

În partea a treia a evenimentului nostru s-a desfășurat un minunat program artistic. Părintele Matei a spus câteva cuvinte despre centenar, scoțând în evidență importanța acestui act istoric și ne-a încântat cu o poezie de suflet despre românașul moldovean. Domnul Gheorghe Roșculet a recitat două poezii, cu o mare sensibilitate și trăire. Grupul vocal „Brâncovenii” din Făgăraș, coordonați de doamna preoteasă Natalia Corlean, ne-a încântat cu cântece patriotice și cu frumusețea costumelor. Și Georgiana Bianca Marica, nepoata noastră, a interpretat două cântece patriotice. Un alt moment înălțător a fost susținut de Daniel Stârlea cu cei doi copii ai săi, Nectaria și Matei, împreună cu Andreea Gurguiatu. Ei au prezentat un montaj literar muzical: „Sfântă Cruce”. Pentru un moment am crezut că se aud glasuri de îngeri, că ei ne înconjoară, că sigur Domnul nostru Iisus Hristos este în mijlocul nostru. Nici nu știu dacă pământul s-a înălțat sau cerul a coborât peste noi toți. Trăirea și emoțiile au căpătat valențe și mai mari în momentul în care părintele Matei a dat să se împartă steaguri tricolore tuturor participanților. Apoi s-a intonat Imnul țării și după aceea s-a jucat Hora Unirii, moment culminant al întâlnirii noastre, pentru că și salcâmii din jurul nostru ne-au mângâiat cu o ninsoare din florile lor parfumate, scuturate peste noi de adierea ușoară a vântului. Niciodată acest loc n-a trăit un astfel de spectacol în care și-au dat mâna Credința, Istoria și Cultura Românească.

Cuvintele mele sunt prea puține și sărace ca să pot descrie acest eveniment măreț. Mulțumim pentru organizare părintelui Matei, îi mulțumim că a ales să se desfășoare în bătătura casei familiei noastre. Mulțumim tuturor celor care au fost cu noi în această zi de mare praznic, Pogorârea Duhului Sfânt. Nu în ultimul rând familiei mele, mamei și fratelui meu, care au făcut să se păstreze casa în bune condiții, care au investit multă muncă în renovarea și întreținerea locului. Mulțumiri aduc copiilor mei și nepoțelelor. Însă peste toate aducem împreună mulțumiri lui Dumnezeu.

În final s-a rânduit și o gustare românească și o cafea povestită. Așa au trecut câteva ore… Apoi ne-am pornit pe cărarea care acum coboară parcă mai lin, spre vale. Fiecare cu gândurile și impresiile culese și așezate în suflet. Chipul fiecăruia pare mai luminat, mai încrezător și zâmbitor. Așa ne-am întors acasă mulțumiți că povara din suflet a fost luată de Cineva Care ne-a dăruit în schimb Iubirea.

Teodora Bâță

 

Bucuria înălțării din dealul minunat, dragostea de Dumnezeu și dragostea de țară ne-au luminat sufletele atât de mult, încât simt că vom rămâne vreme îndelungată bucuroși și fericiți! La mulți ani, România Mare! La mulți ani, români!

Părintele Matei Bilauca, starețul Mănăstirii Șinca Nouă

 

A fost o zi incredibilă, o zi de Rai! După ce ne-am unit cu Hristos în Sfânta Liturghie la mănăstire, ne-am înălțat și fizic la cer într-o drumeție de poveste pe dealurile Paltinului. Aici, în cadrul unei gospodării tradiționale specifice acestei zone, ne-am bucurat de rugăciune, oameni strașnici, cântec, frățietate, mâncare bună, lumină dumnezeiască, bucurie sfântă și comuniune cu natura.

Mulțumim părintelui Matei și tuturor celor implicați în acest minunat dar al praznicului Rusaliilor!

Natalia Corlean

 

Arareori mi-a fost dat să mă cuprindă și să se odihnească peste mine duhul slavei lui Dumnezeu, precum în anul acesta, la mărita sărbătoare a Sfintei Treimi. Despovărător, mângâietor și înălțător duh. Primit-am darul acesta, cu liniștită împăcare, în Dealul Știmbavului, la Paltin, una dintre frumoasele posade ale neamului românesc, încă păstrătoare de seve adânci și de rosturi. Adunatu-ne-am aici slujitori ai sfintelor altare și mărturisitori ai credinței ortodoxe, încuviințând chemarea unor oameni ai satului, așezați în locul acesta din porunca unui destin care i-a înrădăcinat în umbroase crânguri și înmiresmate poieni, nelăsându-i să se răzlețească. „Iar toţi cei ce credeau erau laolaltă şi aveau toate de obşte.” (Fapte 2, 44)

Venit-am să facem pomenitoare rugă pentru cei trecuți dincolo de cea margine care ne curmă, să dăm, cu sfielnică îndrăznire, al nostru dar duhovnicesc din minunatele daruri revărsate, din destul, asupra noastră, de Cel ce stă înaintea tuturor începuturilor. Ne îmbia întru aceasta dorul de a ne așeza, iarăși, sub proteguitorul duh al Noului Legământ al harului și al iubirii. Am fost încercați de o nestăvilită pornire lăuntrică în a stărui în comuniune și în deplin curată rugăciune.

În felul acesta, îmbrăcându-ne cu „nestricăcioasa podoabă a duhului blând și liniștit” (I Petru 3, 4), am făcut, dintr-una din zilele vremelniciei noastre, deschizătoare poartă către cele de Sus.

Prof. Gheorghe Roșculeț

Apostolat în Țara Făgărașului nr. 104, iulie-august 2018

 

Reclame

Read Full Post »

În Sâmbăta din Săptămâna Luminată, Preasfințitul Ilarion Făgărășanul, Episcopul vicar al Arhiepiscopiei Sibiului, a oficiat Sfânta Liturghie la Schitul „Duminica Tuturor Sfinților” din comuna Șinca Nouă, alături de părintele egumen, protosinghelul Matei Bilauca, și un sobor de preoți. Într-o zi frumoasă de primăvară au fost prezenți săteni din comuna Șinca Nouă îmbrăcați în costume populare, cât și din împrejurimi, pentru a se ruga cu ocazia noului hram al Schitului închinat Maicii Domnului, prin icoana făcătoare de minuni „Pantanasa” pictată după modelul original de la Mănăstirea Vatoped din Sfântul Munte Athos.

După cuvântul Preasfințitului Ilarion, părintele Matei Bilauca a vorbit despre icoana a cărei aducere la mănăstire în această zi, Sâmbăta din Săptămâna Luminată, o cinstește Schitul Șinca Nouă cu multă evlavie. Pictarea acesteia a luat naștere în urma unei minuni, prin vindecarea unei femei bolnave de cancer la sân, vindecare adeverită de medici chiar pe patul de operație, înainte de a începe extirparea sânului. Starețul a oferit Părintelui Episcop două icoane, mulțumindu-i pentru prezența și slujirea împreună la schitul Șinca Nouă.

A urmat apoi o slujbă de sfințire a unui clopot, care va fi montat la paraclisul construit în satul Șinca Nouă, la marginea drumului, în apropiere de biserica satului, precum și o procesiune cu icoana „Pantanasa”, însoțită de cântări specifice Săptămânii Luminate, pe drumul forestier ce înconjoară Schitul „Duminica Tuturor Sfinților”.

Ierodiacon Ciprian Păsărică

Apostolat în Țara Făgărașului nr. 103, mai-iunie 2018

sinca noua pantanassa

Read Full Post »

Doi ierarhi, 17 preoţi şi patru diaconi au slujit la Mănăstirea Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus în ziua în care s-au împlinit opt ani de la trecerea la Domnul a Părintelui Teofil Părăian, anume 29 octombrie. Pentru ucenicii părintelui Teofil, ca şi pentru cei care s-au folosit de sfaturile sale lăsate moştenire prin cărţi şi prin cuvinte de suflet folositoare, ziua aceasta a fost una de un real folos duhovnicesc, o sărbătoare a bucuriei care aduce bucurie şi mângâiere.

Preasfinţitul Ilarion Făgărăşeanul, episcopul vicar al Arhiepiscopiei Sibiului, în cuvântul de mulţumire amintea că „ne aflăm cu toţii în raza de bucurie a Părintelui Teofil având binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Mitropolit Laurenţiu. Pentru fiecare dintre noi s-au potrivit îndemnurile, poveţele şi programul duhovnicesc pe care îl promova Părintele Teofil. Un mare duhovnic are mari ucenici, iar noi toţi care ne rugăm pentru sfinţia sa, fie în mănăstirea în care a vieţuit, fie acolo unde se află ucenici de-ai săi care n-au putut fi cu noi, arătăm prin ceea ce am devenit cu ajutorul său ce rol mare a avut activitatea sa în mijlocul nostru”. Tot Preasfinţitul Părinte Ilarion a reamintit mulţimilor de credincioşi poveţe ale Părintelui, subliniind importanţa cuvintelor şi îndemnurilor sale, dincolo de personalitatea sa.

În predica sa, Preasfinţitul Părinte Sofian Braşoveanul, episcopul vicar al Arhiepiscopiei Germaniei, Austriei şi Luxemburgului, un ucenic apropiat al Părintelui Teofil, sublinia faptul că atât în pericopa duminicii, cât şi în activitatea şi în poveţele Părintelui, se pot observa urmele harului şi binecuvântările lui Dumnezeu. „De aceea, pentru a fi vrednici de ele este nevoie să fim oameni vii, atât arhierei şi preoţi, cât şi credincioşi, pentru ca binele să se înmulţească şi răul să se risipească. Hristos a alungat răul din femeia bolnavă şi din viaţa lui Iair, Părintele duhovnic Teofil s-a nevoit să-i deprindă pe oameni cu harul şi cu darurile lui Dumnezeu din efortul duhovnicesc, uneori anevoios şi greu de primit; numai în ascultare şi în perseverenţă în bine se primeşte pacea şi bucuria şi, mai ales, împărăţia lui Dumnezeu.” – a mai spus ierarhul.

După slujba parastasului, ierarhii, preoţii şi credincioşii au mers la mormântul Părintelui Teofil din incinta mănăstirii pentru a rosti rugăciunile parastasului rânduite de Biserică. La final părintele stareţ, arhimandritul Atanasie Roman, plin de recunoştinţă pentru toţi cei care s-au ostenit să vină până la mănăstire din diferite colţuri ale ţării şi din toată Ţara Făgăraşului, a mulţumit tuturor invitându-i în trapeza mănăstirii pentru a gusta din roadele pregătite, dar şi pentru a depăna amintiri legate de cel ce a rămas, iată, viu în viaţa tuturor şi în conştiinţa populară.

Pr Alexandru Socaciu – Veneţia de Jos

Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 100, noiembrie-decembrie 2017

parastas3

+++

Dacă nu te rezolvi pe tine însuţi, nu rezolvi nimic

La Spovedanie, facem cam greu abstracţie de noi, cei de demult, pentru că nu putem să ne desprindem de noi înşine. Nu ne putem smulge din noi. Oamenii cred că dacă-şi schimbă locul – şi mulţi călugări zic că se duc la altă mănăstire – îşi rezolvă cumva lucrurile. Nu-i adevărat! Până nu te rezolvi pe tine însuţi, ca să poţi fi bun oriunde, nu eşti rezolvat. Eşti, eventual, în situaţia de a nu-ţi mai putea da seama de anumite porniri ale tale, pentru că nu te mai zădărăște nimeni acolo. Se zice că un călugăr era într-o mănăstire şi era tot nemulţumit. Se gândea să plece undeva. S-a apucat el să-şi facă bagajele şi a văzut că-şi mai face unul bagajele pe lângă el. Şi îl întreabă: „Tu cine eşti?”, iar acela îi răspunde: „Eu sunt vrăjmaşul, mă duc înaintea ta acolo unde vrei tu să te muţi şi te aştept acolo”. Aşa că e o prezentare plastică a unei realităţi: nu te poţi desprinde de tine însuţi!

Totdeauna unde te duci eşti acela de unde ai plecat! Or, la Spovedanie se încearcă desprinderea aceasta de un trecut negativ, dacă bineînţeles eşti pornit pentru treaba aceasta. Dacă nu eşti pornit, te spovedeşti şi tot nespovedit eşti până la urmă. Ceea ce este greu din partea noastră, a duhovnicilor, şi este greu şi pentru credincioşi, este faptul că noi nu le putem da şi puterea să se desprindă de răutăţile lor. Noi le dăm metode, le spunem ce au de făcut, cum să ocolească pricinile păcatelor, dar oamenii tot la puterile lor rămân. E nevoie a se angaja hotărâţi într-o viaţă în care să nu-i mai clintească nimeni din bine.

(Arhimandrit Teofil Părăian, Cum putem deveni mai buni)

 

Ce înseamnă să iubeşti?

Noi ne întrebăm mereu: Oare postesc destul? Oare mă rog destul? Oare n-ar mai trebui să adaug ceva metanii? Oare îmi primeşte Dumnezeu ostenelile? Ia gândiţi-vă, care dintre voi v-aţi întrebat vreodată: Oare iubesc destul? Oare iubesc într-adevăr?

Ştiţi ce înseamnă să iubeşti pe cineva? Să-l aduci în tine. Să nu-l laşi lângă tine. Să nu-l laşi departe de tine. Să-l aduci aproape de tine. Să-l îmbrăţişezi. Să-l transferi din afară înlăuntru. Să-l aduci în suflet. Să poţi zice: „Te port în mine, te port în suflet, te port în visuri, te port în braţe”. Şi dacă nu spui lucrul acesta şi dacă nu poţi spune lucrul acesta, să ştii că nu iubeşti. Nu-i iubeşti nici pe cei despre care crezi că-i iubeşti. Nu-i iubeşti pe aceia de care vrei să scapi. Nu-i iubeşti pe aceia pe care nu-i apropii. Nu-i iubeşti pe aceia pe care nu-i ajuţi. Nu-i iubeşti pe aceia pe care nu-i mângâi. Nu-i iubeşti pe aceia pe care-i bruschezi. Să luăm aminte la toate lucrurile acestea şi să ştim că iubirea aduce şi durere când nu poţi face ceva pentru omul pe care-l iubeşti.

Cea mai mare şi cea dintâi poruncă după iubirea faţă de Dumnezeu este iubirea faţă de aproapele. Cât ne gândim la aceasta, cât ne silim să realizăm ceea ce încă n-am realizat? Şi poate că de aceea este important să zicem mereu: Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul, pe mine care nu iubesc, pe mine care nu mă interesez, pe mine care nu caut binele altora, pe mine care sunt nepăsător faţă de alţii.

(Arhimandritul Teofil Părăian „Gândiţi frumos”)

 

Read Full Post »

Anul acesta se împlinesc 20 de ani de la ridicarea unei troiţe pe locul unde acum aproximativ 255 de ani a existat o frumoasă mănăstire făgărăşeană, mai sus de satul Veneţia de Sus. Obiceiul local de a se sluji Sfânta Liturghie pe ruinele mănăstirii datează tot de atunci.

 

„Ne-a atras mereu locul acesta”

Preotul Florin Lodroman, acum ieromonah şi paroh la Berlin, cu numele de călugărie Clement, fost paroh în satul Veneţia de Sus, este iniţiatorul ridicării troiţei împreună cu un grup de credincioşi din Veneţia de Sus. Tot ei sunt şi cei care urcau anual, din iulie 1997, pe ruinele fostei mănăstiri pentru a săvârşi Sfânta Liturghie. „Veneam cu părintele Florin în căruţe trase de cai sau cu tractoarele şi făceam aici Sfânta Liturghie, iar apoi ne aşezam pe iarbă unde mâncam şi povesteam. Pe noi ne-a atras mereu locul acesta, mai ales că aici nu cresc pomi sau bălării, ba mai sunt şi ani în care nu creşte nici iarba în jurul troiţei”, a spus o femeie de 75 de ani din Veneţia de Sus.

Actualul paroh al satului, preotul Laurenţiu Oană, a continuat tradiţia locului, cu câteva excepţii, însă de anul trecut s-au adăugat şi credincioşii din Veneţia de Jos, comunitatea soră prin denumire. „Mi s-a părut foarte interesantă iniţiativa oamenilor şi a preoţilor din Veneţia de Sus şi mi-am dorit să înfrăţim comunităţile şi să slujim anual împreună chiar acolo unde cu mulţi ani în urmă se înălţau rugăciuni şi se făceau eforturi imense pentru păstrarea identităţii şi demnităţii româneşti şi ortodoxe. Locul fostei mănăstiri este un prilej de a fi împreună, de a înălţa rugăciuni stăruitoare către Dumnezeu laolaltă, de a ne împărtăşi necazurile şi bucuriile”, a spus părintele Alexandru Socaciu din Veneţia de Jos.

 

Reamintirea trecutului

Ca şi anul trecut, după săvârşirea Sfintei Liturghii şi împărtăşirea credincioşilor, preoţii şi credincioşii au săvârşit şi un parastas de pomenire pentru ctitorii, slujitorii şi binefăcătorii mănăstirii de la Veneţia de Sus. Apoi veneţenii au luat parte la o agapă pregătită în cinstea sărbătorii.

Ocazia a fost folosită şi pentru a depăna amintiri legate de fosta mănăstire. „Am aflat că un învăţător al satului Veneţia de Jos, fost director al şcolii, sibianul Traian Cismaş, a urcat în mai multe vacanţe cu copii din sat pe ruinele fostei mănăstiri, încercând să identifice cât mai multe amintiri despre locul şi oamenii care au trecut pe acolo. Aşa se explică de ce mai mulţi localnici deţin lespezi de piatră pictate sau văcăluite. Într-o mică monografie a învăţătorului se aminteşte că după distrugerea ei, veneţenii de Sus au recuperat ce s-a mai putut recupera din ruine şi au construit actuala biserică din Veneţia de Sus, după ce mai înainte era o biserică din scânduri şi bârne”, a spus preotul Alexandru Socaciu.

Cele mai vechi date despre mănăstire, ca şi despre comunitatea veneţenilor, le avem dintr-un act de donaţie dat de domnul Munteniei, Vladislav Vlaicu (1364-1372), care dăruia printr-un hrisov, la anul 1372, unei rude cu numele Vlad, mai multe comune, printre care şi comuna Veneţia de Jos, amintind şi de Mănăstirea de la Veneţia de Sus. Această mănăstire a existat până în anul 1762, când generalul austriac Adolf Bukow, din ordinul împărătesei Maria Tereza, distrugea cu tunurile zidurile bisericii şi chiliile.

 

Refugiu pentru localnici

Dintr-o altă monografie a satului Veneţia de Jos, scrisă de localnicul Av. Dr. Octavian Comanici, nepublicată şi nefinalizată, dar şi din oralitatea locuitorilor celor două sate omonime, se ştie că mănăstirea a fost un loc de refugiu permanent, indiferent de timpurile şi oamenii care locuiau în aceste locuri. Atunci când tătarii sau alte popoare migratoare jefuiau avuţiile satelor, femeile fugeau la mănăstire unde se rugau să nu fie descoperite. Aici era un loc greu accesibil, deoarece accesul se făcea cam cinci kilometri printr-o vale, valea Mănăstirii. Doar localnicii ştiau exact cum să ajungă acolo. „Atunci când fetele sau femeile erau urmărite până la mănăstire, ele urcau şi mai sus, pe vârful Gârbova, al Munţilor Perşani. Dacă şi aici erau ajunse de hoardele cotropitoare, femeile nu se predau, ci pur şi simplu se aruncau în gol pentru a nu le da ocazia să le pângărească. Sacrificiul lor nu este unul unic în istorie, ci se ştie foarte bine că invadatorii procedau la astfel de practici barbare pentru a supune pe localnici”, a mai spus părintele Alexandru Socaciu.

Astfel, mănăstirea a devenit şi un loc de comemorare a acestor femei, un loc de a le cinsti memoria şi de a ne ruga pentru sufletele lor.

Petruţa Socaciu

Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 99, septembrie-octombrie 2017

Venetia manastire net

Read Full Post »

Ziua închinată pomenirii Sfintei Anastasia Romana, ocrotitoare a mănăstirii de la Şinca Nouă, este şi ziua de pomenire a plecării părintelui Teofil Părăian la Domnul. Aşa că nota atmosferei pe care a dat-o evenimentului părintele stareţ Matei, ucenic al Părintelui Teofil, a fost marcată de amintirea Părintelui bucuriei.

Sfânta Liturghie a fost săvârşită de un sobor de preoţi din întreaga zonă. Răspunsurile la strană au fost date de corul din Şinca Nouă, secondat pe alocuri de diaconul Mihail Bucă, protopsaltul catedralei patriarhale din Bucureşti, a cărui vizită surpriză  a adus multă bucurie. Ziua friguroasă ne-a ţinut la foc inimile, încălzite pentru mulţi din cei prezenţi cu Trupul şi Sângele Domnului primit în Sfânta Împărtăşanie.

Părintele Teofil, cel care a marcat viaţa spirituală a Ţării Făgăraşului, a fost pomenit la 7 ani de la mutarea sa „în braţele Domnului” în slujba parastasului. Tot în cadrul acesteia au fost pomeniţi şi tinerii morţi în incendiul din Colectiv, la un an de la tragicul eveniment.

Şi agapa găzduită cu multă generozitate de comunitatea locală în Căminul cultural din sat a purtat amprenta Părintelui Teofil. Pe scenă a avut loc un spectacol inedit. Un grup de copii din Braşov au jucat o scenetă despre viaţa Părintelui, scrisă şi pusă în scenă de Andreea Gurguiatu, artist liric la Opera Braşov. Replicile şi interpretarea copiilor au adus lacrimi de emoţie în ochii celor care îl au în inimă pe Părintele Teofil cel luminos, care ştia atât de bine să fie răspânditor al Bucuriei.

Natalia Corlean, Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 94, noiembrie-decembrie 2016

Read Full Post »

Înaltpreasfinţitul Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului, a binecuvântat lucrările de amenajare a spaţiului de la izvorul Părintelui Arsenie Boca din apropierea Mănăstirii Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus. Duminică, 23 octombrie, ierarhul a oficiat slujba religioasă împreună cu Preasfinţitul Ilarion Făgărăşanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Sibiului şi un sobor de preoţi din care au făcut parte monahi de la mănăstirea menţionată şi slujitori ai sfintelor altare de la parohiile apropiate.

La slujba religioasă au participat numeroşi pelerini şi credincioşi veniţi să primească binecuvântare şi să guste din apa de la izvorul care nu seacă niciodată, chiar şi în timp de secetă.

La final, Părintele Mitropolit i-a binecuvântat pe credincioşii prezenţi şi le-a mulţumit celor implicaţi în realizare acestor lucrări.

„Mulţi dintre credincioşii noştri au gustat din acest izvor şi mulţi vor veni să ia apă pentru a-şi potoli setea trupească, dar în chip simbolic îşi vor potoli setea duhovnicească şi îşi vor aduce aminte de cuvintele pe care părintele Arsenie le rostea credincioşilor aici”, a subliniat Înaltpreasfinţitul Mitropolit Laurenţiu.

mitropolia-ardealului.ro

 

Read Full Post »

La sărbătoarea Acoperământului Maicii Domnului Preasfinţitul Ilarion Făgărăşanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Sibiului s-a aflat în mijlocul obştii monahale de la Mănăstirea Dejani, care şi-a sărbătorit cu această ocazie hramul. Ierarhul a săvârşit Sfânta Liturghie înconjurat de un numeros sobor de preoţi şi diaconi.

La finalul slujbei, Preasfinţitul Ilarion Făgărăşanul a vorbit credincioşilor prezenţi despre ajutorul Maicii Domnului, care poartă de grijă tuturor celor care se roagă cu credinţă. Părintele Varlaam Nechifor, stareţul mănăstirii, a mulţumit Înaltpreasfinţitului Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului, pentru grija pe care o poartă mănăstirii, dar şi pentru faptul că a binecuvântat ca Preasfinţitul Ilarion să fie prezent la slujba de hram.

La final a fost săvârşită o slujbă de pomenire pentru ctitorii şi binefăcătorii mănăstirii adormiţi în Domnul, iar credincioşii prezenţi au fost chemaţi să ia parte la o agapă frăţească în trapeza aşezământului monahal.

Adrian Nae

 

Read Full Post »

Older Posts »