Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘tradiţii şi obiceiuri’

Festivalul-concurs „Tradiţii şi obiceiuri de Paşti în Ţara Făgăraşului” s-a desfăşurat joi, 30 martie, la Colegiul “Aurel Vijoli” din Făgăraş, fiind cea mai mare activitate a proiectului educaţional regional „Biserica, Şcoala, Familia creştină”. Ajuns la a VI-a ediţie, evenimentul a adunat în sunetul bătăii de toacă sute de elevi şi cadre didactice din 42 de instituţii de învăţământ din judeţele: Braşov, Sibiu, Alba, Cluj şi Vâlcea, dar şi din Statele Unite ale Americii, statul Michigan.

 

Tradiţie şi spiritualitate

„Orice lucru pe care-l începem în viaţa noastră, trebuie să-l începem cu o rugăciune. Aşa şi astăzi, am început cu Sfânta Liturghie, pentru ca Dumnezeu să binecuvinteze nu numai astăzi ceea ce se întâmplă aici, ci şi pe noi toţi în toate zilele vieţii noastre, indiferent unde ne-am afla fiecare” a spus Preasfinţitul Ilarion Făgărăşanul, Episcopul vicar al Arhiepiscopiei Sibiului.

După oficierea Sfintei Liturghii a Darurilor mai înainte sfinţite în Paraclisul „Sfânta Ecaterina” al instituţiei de învăţământ, de către Părintele Episcop împreună cu un sobor de preoţi, a urmat deschiderea festivă. Aici au luat cuvântul Inspectorul şcolar adjunct Ion Negrilă, ing. Daniela Ţucanu – inspector de specialitate, Preasfinţitul Ilarion şi directorul şcolii, Liliana Spiridon.

 

Talent, pricepere şi dăruire

Festivalul-concurs s-a desfăşurat pe următoarele secţiuni: Parada costumelor populare, Icoane pe sticlă, Ouă specifice Paştilor, Cusături şi împletituri tradiţionale, Dulciuri de post, Pricesne şi poezii şi Ateliere de creaţie.

Cea mai emoţionantă şi impresionantă secţiune a evenimentului a fost parada costumelor populare, care s-a desfăşurat în sunetul bătăii de toacă. „Pe mine m-a impresionat foarte mult parada costumelor populare, care a preînchipuit Drumul Crucii parcurs de Domnul nostru Iisus Hristos. Toaca ce ne-a însoţit tot parcursul drumului ne-a adus aminte de suferinţele trăite de Domnul Iisus pe crucea de pe Golgota… Câtă emoţie, câtă trăire, câtă durere găsim în această jertfă pentru împăcarea cerului cu pământul, în această perioadă pregătitoare pentru Înviere…” – a mărturisit una din profesoarele participante la concurs.

A urmat secţiunea de „Pricesne şi poezii specifice Paştilor”, care ne-a făcut să simţim Patimile, Moartea şi Învierea Domnului cu ajutorul glasurilor suave şi pline de emoţie ale copiilor participanţi, ce s-au străduit să interpreteze cu multă pricepere şi dăruire tot ce au învăţat.

Expoziţiile de icoane, ouă, cusături şi împletituri ne-au arătat talentul elevilor care s-au străduit să ducă mai departe tradiţiile noastre strămoşeşti.

Atelierele de creaţie au arătat elevilor modul de lucru al oamenilor de odinioară şi în acelaşi timp au oferit posibilitatea elevilor de a vedea pe viu lucrările realizate.

Dulciurile de post au etalat priceperea şi dăruirea celor care le-au preparat.

Scopul acestui proiect este promovarea valorilor şi principiilor tradiţionale româneşti: respectul faţă de valorile moral-religioase şi culturale, toleranţă, lucrul în echipă, cooperare, implicarea activă şi asumarea responsabilităţii, şi nu în ultimul rând acceptarea diversităţii.

Prof. Ileana Pandrea

Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 97, mai-iunie 2017

 

 

ŞCOLI PARTICIPANTE LA PROIECT

 

  1. Colegiul ,,Aurel Vijoli” Făgăraş – primar
  2. Colegiul ,,Aurel Vijoli” Făgăraş-gimnaziu
  3. Colegiul ,,Aurel Vijoli” –liceu
  4. Colegiul Naţional ,, Radu Negru Făgăraş –gimnaziu, liceu
  5. Colegiul Naţional ,, Doamna Stanca” –Făgăraş gimnaziu
  6. Liceul Tehnologic ,, Dr.I. Şenchea”,- Fagaraş
  7. Liceul Teologic Ortodox ,, Sf. Constantin Brâcoveanu” -Făgăraş,
  8. Seminarul Teologic Ortodox ,,Sf. Simion Stefan” Alba Iulia
  9. Colegiul Naţional ,,I.C. Drăguşanu” Victoria
  10. Colegiul Tehnic ,,Dr. Alexandru Bărbat” Victoria
  11. Colegiul Tehnic,,Simeon Mehedinţi” Codlea
  12. Liceul Tehnologic Mârşa, jud Sibiu
  13. Liceul Vocaţional ,,H.M. T.” Braşov
  14. Şcoala Gimnazială ,,Ovid Densusianu” -Făgăraş
  15. Şcoala Gimnazială ,,Ovid Densusianu” structură Şcoala Gimnazială Nr. 4 Făgăraş,
  16. Şcoala Gimnazială ,,Badea Cârţan” Cârţişoara, jud. Sibiu
  17. Şcoala Gimnazială Sâmbăta de sus,
  18. Scoala Gimnazială Cincu
  19. Şcoala Gimnazială Lisa
  20. Şcoala Gimnazială,,I.C.Drăguşanu” Drăguş
  21. Şcoala Gimnazială Părău,
  22. Şcoala Gimnazială Şoarş,
  23. Şcoala Gimnazială Şinca Nouă,
  24. Şcoala Gimnazială ,,Ghe Şincai” Şinca Veche,
  25. Şcoala Gimnazială Şinca Veche, structură Şcoala Gimnazială Şercăiţa
  26. Şcoala Gimnazială Comăna de jos
  27. Şcoala Gimnazială Şercaia
  28. Şcoala Gimnazială Mîndra
  29. Şcoala gimnazială ,,Avram Iancu” Câmpia Turzii, jud Cluj
  30. Şcoala Gimnazială ,,Ion Agărbiceanu” Alba Iulia
  31. Şcoala Gimnazială cu clasele I-VIII ,,I. Ghe. Duca” Râmnicu Vâlcea,
  32. Şcoala Gimnazială Boişoara – jd. Vîlcea
  33. Şcoala Gimnazială 10 Râmnicu Vâlcea,
  34. Şcoala Gimnazială Nr.1 Braşov
  35. Şcoala Gimnazială Nr. 31 Braşov
  36. E.S.I.-FĂGĂRAŞ,
  37. S.E.I. Nr.1 Sibiu
  38. S.E.I. Victoria
  39. Casa Maria –Făgăraş
  40. Centrul de plasament ,,Floare de colţ”- Făgăraş
  41. Asociaţia ,, Sfânta Maria” -Cristian
  42. Şcoala Parohială ,,Saint George Romanian” Ortodox Catedral , Southfield, Michigan, SUA
Anunțuri

Read Full Post »

Sute de tineri din satele Ţării Făgăraşului au participat la Festivalul Cetelor de Feciori organizat pentru a 11-a oară consecutiv la sărbătoarea Soborului Sfântului Ioan Botezătorul în inima cetăţii Făgăraşului. Tinerii îmbrăcaţi în costumele populare specifice comunităţilor făgărăşene au venit încă de dimineaţă la Catedrala din Făgăraş, unde au participat la Sfânta Liturghie oficiată de Înaltpreasfinţitul Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului, împreună cu un sobor de preoţi şi diaconi din care au făcut parte protopopul de Făgăraş 1, Marius Corlean, slujitorii Catedralei şi alţi preoţi din Ţara Făgăraşului.

La finalul Sfintei Liturghii ÎPS Mitropolit Laurenţiu le-a mulţumit tinerilor pentru participarea la acest festival iniţiat de Înaltpreasfinţia Sa în urmă cu 11 ani, împreună cu reprezentanţii comunităţilor făgărăşene.

„Am ajuns la 11-a manifestare spirituală şi tradiţională în Ţara Făgăraşului şi avem şansa să nu ne oprim şi nici nu avem motiv să ne oprim. Vreau să vă mulţumesc de la început pentru c-aţi avut răbdare să staţi la Liturghie. Vă preţuim mult, pentru că voi sunteţi viitorul neamului nostru, şi vă rugăm să nu uitaţi că aveţi datoria de a fi conştienţi că acum, la vârsta aceasta a tinereţii, puteţi să aduceţi un serviciu neamului românesc”, a spus ierarhul.

A urmat cuvântul primarului Municipiului Făgăraş, Gheorghe Suciu, după care fiecare ceată de feciori a interpretat un colind specific comunităţii din care provin. La sărbătoare au fost prezenţi şi primarii şi preoţii din satele Ţării Făgăraşului.

Sărbătoarea s-a încheiat cu parada cetelor prin centrul municipiului,  urmată de un moment artistic oferit de tineri şi cu un cuvânt de mulţumire din partea organizatorilor.

mitropolia-ardealului.ro

Read Full Post »

Conectare la FRUMOS: Festivalul „Tradiţii şi obiceiuri de Paşti în Ţara Făgăraşului” a fost organizat miercuri, 20 aprilie, de Colegiul „Aurel Vijoli” din Făgăraş

Secţiuni:
1. Costume populare
2. Icoane pe sticlă sau lemn
3. Ouă specifice Paştilor
4. Cusături şi împletituri tradiţionale
5. Dulciuri de post
6. Pricesne şi poezii specifice Paştilor
7. Ateliere de creaţie / de lucru

„Festivalul nu este doar o simplă activitate ce trebuie bifată, ci îl simt ca pe un eveniment ce încearcă să mențină vie legătura dintre tinerele generații și viața strămoșilor noștri, pentru care Sărbătoarea Învierii Domnului însemna scoaterea la iveală a tot ceea ce aveau mai bun spiritual și cultural: portul popular de sărbătoare, oferirea de prinoase frumos împodobite Domnului, rugăciunea și cântarea ce răsunau în bisericile luminate de praznicul Învierii. Conectarea la frumosul spiritual al trecutului înseamnă asumarea valorii acestuia pentru fundamentarea viitorului.” (Pr. protopop Marius Corlean)

„Manifestarea acesta reprezintă o înainte prăznuire a Învierii Domnului, o sărbătoare la care suntem prezenţi împreună cu profesorii şi copiii din şcolile Ţării Făgăraşului. Am văzut astfel încă o dată dăruirea dascălilor care îi îndrumă pe elevi şi îi ajută să îşi dezvolte talentele. Ne-am bucurat în mod special de prezenţa masivă a profesorilor de religie, care ne arată că ora de religie are un rol extrem de important în şcoala românească, prin promovarea valorilor autentice, a artei şi frumosului românesc.” (Pr. protopop Ion Tărcuţă)

Parteneri: Protopopiatele ortodoxe Făgăraş I şi II, Muzeul Tarii Fagarasului Valer Literat, Parohia ortodoxă Făgăraş-Combinat, Centrul cultural „Zestrea Buciumului”, Apostolat în Ţara Făgăraşului.

MASS MEDIA:

    • TV Făgăraş:
  • NOVA TV:
  • APOSTOLAT ÎN ŢARA FĂGĂRAŞULUI (GALERIE FOTO):

Read Full Post »

În seara celei de-a doua zi a praznicului Naşterii Domnului, ÎPS Mitropolit Laurenţiu, împreună cu Preasfinţitul Ilarion Făgărăşanul, Episcopul vicar al Arhiepiscopiei Sibiului, a participat la slujba Vecerniei oficiată în Biserica “Adormirea Maicii Domnului” din Sâmbăta de Sus, judeţul Braşov, urmată de tradiţionalul moment de colinde şi obiceiuri de Crăciun oferit de ceata de feciori, ceata Irozilor şi grupul de elevi din localitatea de la poalele Munţilor Făgăraş. Ierarhul le-a mulţumit la final tuturor pentru păstrarea acestor tradiţii seculare, o comoară a spiritualităţii româneşti. Cu această ocazie, ÎPS Mitropolit Laurenţiu a primit din partea comunei Sâmbăta de Sus titlul de cetăţean de onoare.

mitropolia-ardealului.ro

 

Read Full Post »

Colegiul tehnic „Aurel Vijoli” a fost gazda unui eveniment cultural deosebit. Într-un cadru festiv s-a desfăşurat aici Festivalul „Tradiţii şi obiceiuri de Paşti în Ţara Făgăraşului”, ajuns deja la cea de-a treia ediţie. La manifestare au participat 22 de şcoli, ai căror elevi au prezentat cele mai frumoase lucruri făcute de mâinile lor.

 

Ziua de miercuri, 9 aprilie, a început cu invocarea binecuvântării lui Dumnezeu asupra noastră, a tuturor celor prezenţi aici. Preasfinţitul Andrei Făgărăşeanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Sibiului, a săvârşit alături de un sobor de preoţi Sfânta Liturghie a Darurilor mai înainte Sfinţite. Apoi, înainte de începerea propriu-zisă a evenimentului, a urmat o scurtă paradă a costumelor populare, hainele tradiţionale româneşti fiind o condiţie a participării la festival.

După aceasta, întreaga suflare s-a deplasat în sala de festivităţi a colegiului, unde a început concursul propriu zis. Atmosfera a fost însufleţită de cântecele, poeziile şi manifestările culturale pregătite pentru această zi. Holul colegiului a fost gazda unui spectacol de culoare, frumuseţe şi spiritualitate dat de prezenţa icoanelor pictate, a ouălor pascale special pregătite şi a tuturor obiectelor legate de sărbătoarea Învierii. O altă locaţie a fost special pregătită pentru a fi admirate şi degustate aici preparate culinare pregătite după reţete vechi bătrâneşti specifice Postului Mare.

Realizările artistice izvorâte din munca şi dragostea copiilor pentru frumos şi tradiţii au fost împărţite în mai multe secţiuni: pictură pe sticlă, ouă, alte obiecte specifice Paştilor, costume populare, pricesne şi poezii pascale şi dulciuri de post. Creaţiile copiilor au pus în dificultate cele trei echipe ale juriului, care au deliberat cu greu. Au fost apreciate autenticul, talentul şi vechimea tehnicilor creative, acestea fiind valorile cerute de organizatori.

Din nou gazde minunate, cadrele didactice ale Colegiului „Aurel Vijoli”, instituţie condusă de domnul director Vasile Ţifrea, au asigurat o atmosferă de bună organizare şi rânduială, perfectă pentru acest eveniment de apreciere a valorilor autentice şi a tradiţiilor româneşti. O zi plină de har şi binecuvântare.

Pr. Marius Corlean

Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 79, mai-iunie 2014

***

Şcoli participante:

  • Asociaţia „Buna Vestire” Ucea de Sus
  • Clubul „Cinc Art“ Cincu
  • Clubul Elevilor Făgăraş
  • Colegiul „Aurel Vijoli“ (cu şcoala specială, şcoala gimnazială şi cea liceală)
  • Colegiul Naţional „Radu Negru“
  • Colegiul Naţional Doamna Stanca
  • Liceul tehnologic „Av.dr.Ioan Şenchea“
  • Liceul teologic ortodox „Sf. Constantin Brâncoveanu“
  • Şcoala Arpaşul de Jos
  • Şcoala Cincu
  • Şcoala de pictură pe sticlă Cincu
  • Şcoala Gimnazială „Ovid Densuşianu“
  • Şcoala Hârseni
  • Şcoala parohială „Sfinţii Brâncoveni“ Bucium
  • Şcoala Părău
  • Şcoala Sâmbăta de Sus
  • Şcoala Şercaia
  • Şcoala Şinca Nouă
  • Şcoala Şinca Veche
  • Şcoala Şoarş
  • Şcoala Voila

***

Read Full Post »

41 de cete de feciori şi fete s-au adunat şi anul acesta la Făgăraş, de Sfântul Ioan. Prilejuită de hramul catedralei şi de încheierea sărbătorilor de iarnă, manifestarea s-a aflat deja la a şaptea ediţie, bucurându-se, ca în fiecare an, de prezenţa Înaltpreasfinţitului Laurenţiu, Mitropolitul Ardealului.

parada cetelor

După Sfânta Liturghie oficiată de Părintele mitropolit împreună cu un sobor de preoţi făgărăşeni, conduşi de Pr. protopop Marcel Dobrea, Pr. protopop Ion Tărcuţă şi gazda evenimentului, Pr. protopop Ioan Ciocan, fiecare ceată şi-a prezentat colindul. În catedrala neîncăpătoare, sutele de tineri i-au făcut prezenţi pe cei din neamul lor, prin cântecul străvechi şi portul popular.

Nu au lipsit nici autorităţile, primarii prezenţi fiind mai bine organizaţi decât în alţi ani; ba chiar numărul celor dintre ei care s-au integrat în sărbătoare prin portul popular a crescut. Nădăjduim ca această tendinţă să se păstreze, căci tradiţiile nu pot fi transmise decât prin exemplul personal.

Înaltpreasfinţitul Laurenţiu i-a felicitat pe cetaşi pentru prezenţă şi pentru efortul pe care îl fac, apoi le-a mulţumi primarilor şi preoţilor din satele făgărăşene care sprijină continuarea obiceiurilor străvechi şi participarea la Parada cetelor. „În ziua aceasta de încheiere a sfintelor sărbători am adresat rugămintea de a participa la această manifestare întâi de toate preoţilor noştri din cele două protopopiate ale Ţării Făgăraşului. Apoi, rugămintea, cu multă insistenţă şi cu binecuvântare, am transmis-o primarilor, aleşii acestor comunităţi, la fel de responsabili ca şi preoţii faţă de tradiţia neamului, şi le mulţumim pentru prezenţă şi pentru activitatea depusă. Odată cu scăderea populaţiei avem mai puţini tineri, iar odată cu plecarea lor în străinătate pentru a câştiga o viaţă mai bună, numărul lor a scăzut simţitor. De multe ori, în anumite comunităţi, foarte greu s-au găsit câţiva tineri să continue o tradiţie bimilenară. Şi totuşi, iată că astăzi, după cum vedem, sunt multe cete de feciori care au venit să cinstească în primul rând neamul şi Biserica neamului. În al doilea rând au venit să se cinstească pe ei înşişi, dar şi tradiţiile comunităţilor de unde vin”, a spus ÎPS Laurenţiu. Părintele mitropolit a adresat mulţumiri călduroase şi domnului primar Sorin Mănduc, Primăria Făgăraş fiind organizatorul principal al evenimentului.

După poza de grup din faţa catedralei, cetele de feciori au mers prin centrul oraşului, într-o paradă a portului şi muzicii populare româneşti. S-au reunit în faţa scenei amenajate din piaţa centrală, unde vătafii mari, împreună cu primarii comunelor şi preoţii parohi din satele făgărăşene reprezentate au urcat pe scenă. Aici, primarul Făgăraşului le-a înmânat diplomele de participare la această ediţie. În continuare, cetele care au dorit s-au înscris la prezentarea jocului lor în faţa făgărăşenilor, încheind astfel manifestarea cu un spectacol prezentat de Diana Gribincea, tânără cântăreaţă de muzică populară din Ţara Făgăraşului.

Natalia Corlean

Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 71 – ianuarie 2012

 

Read Full Post »

 

Read Full Post »