Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘Ludişor’

În Duminica a doua a Postului Naşterii Domnului, 27 noiembrie, credincioşii Parohiei Ludişor au participat la o sărbătoare deosebită a comunităţii, prilejuită de sfinţirea Bisericii „Sfânta Treime” din localitate. Slujba de târnosire a fost oficiată de Înaltpreasfinţitul Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului, împreună cu un sobor de preoţi şi diaconi din care au făcut parte protopopul de Făgăraş II, Ion Tărcuţă, parohul Marius Dobrin şi slujitori ai sfintelor altare din Sibiu, Ţara Făgăraşului şi alte părţi ale Arhiepiscopiei Sibiului. Locaşul de cult, ridicat în perioada 1865-1872, a fost renovat şi înfrumuseţat în ultimii ani şi nu s-au găsit mărturii ale târnosirii sale de un arhiereu.

Înaltpreasfinţitul Mitropolit Laurenţiu a târnosit biserica la exterior cu Sfântul şi Marele Mir şi cu apă sfinţită, iar la interior a aşezat moaşte în Sfânta Masă şi a reînveşmântat-o.

După slujba de sfinţire a urmat Sfânta Liturghie. O bună parte din credincioşii prezenţi s-au împărtăşit cu Trupul şi Sângele Mântuitorului Iisus Hristos, iar corul parohial a dat răspunsurile liturgice. În cadrul Sfintei Liturghii, diaconul Ciprian Bolocan a fost hirotonit preot pentru Parohia Ticuşu Vechi.

În cuvântul de învăţătură ierarhul a explicat rânduiala târnosirii unei biserici şi a tâlcuit Evanghelia duminicii în care s-a prezentat dialogul Mântuitorului Iisus Hristos cu dregătorul bogat.

La final, preotul paroh a fost hirotesit iconom, iar Adunarea şi Consiliul parohiale, precum şi Primăria comunei Voila, au primit acte de cinstire.

Sărbătoarea de la Ludişor s-a încheiat cu sfinţirea Centrului catehetic „Părintele Arsenie Boca”, amenajat în vechea şcoală confesională din apropierea bisericii, renovată recent. Aici sunt adăpostite obiecte de patrimoniu din parohie şi au loc activităţi şi cateheze cu tinerii din comunitate.

http://www.mitropolia-ardealului.ro

 

Anunțuri

Read Full Post »

La Ludişor a avut loc cea de-a treia ediţie a şcolii de vară, în perioada 1-15 august, ca un preambul la hramul bisericii noastre. Timp de două săptămâni, copiii şi tinerii satului, aflaţi în vacanţă, au fost implicaţi în diverse activităţi culturale şi educative, marcând şi sărbătoarea fiilor satului.

 

Ateliere, jocuri şi repetiţii

Împreună cu grupul de copii, intitulat de anul trecut „Mugurii Ludişorului”, ne-am bucurat de activităţi artistico-plastice, activităţi catehetice, activităţi distractive  şi gospodăreşti. Tot cu acest grup de copii talentaţi, minunaţi şi dornici de comunicare, anul acesta am reuşit, pe lângă expoziţia de pictură, colaje, împletituri şi cusături, să finalizăm şi amenajarea Centrului catehetic „Părintele Arsenie Boca”, găzduit în fosta şcoală confesională de lângă biserica „Sfânta Treime” din satul nostru. Clădirea s-a aflat în renovare în ultimii ani, iar anul acesta am avut bucuria să desfăşurăm aici majoritatea activităţilor.

În decursul celor două săptămâni, copiii au reorganizat biblioteca parohială, au participat la jocuri distractive, au făcut repetiţii pentru realizarea unui moment artistic cu obiceiuri şi dansuri populare, concretizate la propunerea lor.

 

Sărbătoarea bisericii şi a satului

Proiectul s-a finalizat printr-un eveniment deosebit, care a marcat hramul bisericii „de sus”, Adormirea Maicii Domnului, şi întâlnirea fiilor satului. În ajunul sărbătorii copiii s-au spovedit înainte de slujba Prohodului Maicii Domnului, care s-a desfăşurat cu procesiunea de ocolire a bisericii. În ziua praznicului, ei au primit Taina Sfintei Împărtăşanii. În aceeaşi zi a fost inaugurată şi expoziţia cu lucrările realizate, amenajată la Centrul catehetic.

 

Obiceiul de nuntă şi dansuri populare

În acest an, sărbătoarea satului a fost încununată şi prin binecuvântarea Căminului cultural, proaspăt renovat de Primăria Voila. Cu această ocazie, conducerea instituţiei, reprezentată de domnul primar Gheorghe Osalciuc, de doamna viceprimar Mariana Fodor şi de consilierii locali, a fost alături de credincioşii parohiei la slujbele religioase oficiate cu ocazia hramului. Toţi invitaţii au participat la inaugurarea Căminului, precum şi la spectacolul organizat de Mugurii Ludişorului. Obiceiul de nuntă de la Ludişor şi dansurile populare au impresionat spectatorii şi au avut un imens succes. Tinerii îmbrăcaţi în port popular şi-au exprimat dorinţa de a servi invitaţii la agapa ce a urmat.

 

Bucurie şi recunoştinţă

Mulţumirea noastră, a organizatorilor, vine din bucuria şi pasiunea copiilor pentru frumos, pentru bine, pentru tradiţie şi mai ales pentru credinţa străbună. Mulţumirea lor, a copiilor, a venit din aprecierea întregii comunităţi, care i-a privit şi i-a ascultat cu ochii în lacrimi şi s-au bucurat alături de ei.

Mulţumim lui Dumnezeu pentru aceşti copii minunaţi şi tuturor celor care au fost alături de noi în buna desfăşurare a activităţilor, în special doamnei preotese, doamnei profesor Aura Ghete şi părinţilor.

 Pr. Marius Dobrin

Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 93, iulie-august 2016

ludisor

Read Full Post »

Părintele Petru Moga, originar din Ludişor, Ţara Făgăraşului, este astăzi parohul bisericii Sf. Nicolae din Câmpina, unde a creat o comunitate bine închegată şi a ridicat una din cele mai frumoase biserici construite după 1990.

parohia_sfantul_nicolae

Câteva impresii din cartea de oaspeţi a locului:

„Îl reîntânesc pe părintele Moga după 30 de ani. E neschimbat…în bine ! Isprava sa preoţească de aici, plătită cu rana nobilă a unei bărbi care a început să cărunţească, mă face să fiu mândru că îl cunosc. A ctitorit cea mai frumoasă biserică a ultimei jumătăţi de veac şi a creat o comunitate vie, dintre cele puţine care pot reface ţara.”

Cu toata dragostea, 
Andrei Pleşu

***

„Ştefan Câlţia m-a adus – şi greu m-am lăsat. Acum, că am văzut minunatele lucrări ale comunităţii Părintelui Moga, mi-e imposibil să mă mai dau dus. E o frumuseţe modestă, şi totuşi strălucitoare; e o alcătuire firească în volume, şi totuşi atât de impunătoare! E o frumuseţe care te hrăneşte, o vrednicie care mă înalţă, mă înalţă şi îmi dă speranţă.

E Binecuvântarea Domnului.”  

H.R. Patapievici

***

„Un gând de îmbunătăţită admiraţie istorică faţă de osârdia părintelui reîntemeietor Petru Moga, aici într-unul din templele spiritualităţii pur româneşti. Consider biserica nouă o simfonie a formelor sculpturale brâncoveneşti şi româneşti.”
                     Lector univ. Ilie Gherheş – Maramureş

***

Părintele Petru Moga la emisiunea Profesioniştii – cu Eugenia Vodă

***

Părintele Petru Moga la Trinitas TV – decembrie 2015

+++

Interviu în Formula AS, nr. 1199/2016

„Pe strada Nucilor nr. 9, la intrarea în Câmpina, se află un domeniu parohial cum n-am mai văzut: două biserici superbe, una datând de la 1896, restaurată exemplar, şi una mai nouă, târno­sită în anul 2000, de inspiraţie neoromânească, o casă parohială – cea mai veche casă din oraş (1840) – vie şi strălucitoare, deşi ruptă din altă lume, o fostă şură trans­formată în grădiniţă şi o sală multifuncţională, în care se ţin evenimente culturale şi unde sunt găzduite un mic muzeu şi o bibliotecă bine garnisită cu litera­tură religioasă. Totul într-un spaţiu larg, aranjat la ac, unde fiecare piatră îşi are rostul ei. Stăpânul „minu­nii”, Părintele Petru Moga, este ca argintul viu. Auto­ritar, însă mereu cu zâmbetul pe buze, cu vorba directă şi privirea dreaptă, debordează de energie şi de pla­nuri. Aşa a reuşit să-i facă pe enoriaşii săi să lucreze cot la cot cu sfinţia sa, timp de un sfert de veac, pentru a dovedi că frumosul n-a pierit de pe lume şi că se poate împlini. Spune că a luat modelul de la Părintele Arse­nie Boca, „Sfântul Ardealului”, sub influenţa că­ruia a trăit o viaţă întreagă. Părintele Arsenie l-a for­mat şi i-a fost „duhovnicul prin excelenţă”. Şi tot de la el a desprins Părintele Petru Moga lecţia frumo­su­lui.”

Continuarea, aici.

Read Full Post »

În perioada 1-17 august 2015 s-a desfășurat a doua ediție a proiectului ,,Şcoala de Vară la Ludişor”. Cu un număr mare de copii ai satului, veniți din toate colțurile țării în vacanță la bunici, am desfășurat diferite activități artistico-plastice, drumeții, dansuri populare precum și seri duhovnicești.

Lucrând cu un grup eterogen de copii, am format ateliere în funcție de grupele de vârstă. Fiecare dintre ei au realizat mai multe obiecte precum: icoane pe sticlă, farfurii tradiționale, împletituri, picturi pe piatră, vaze de flori împodobite și diferite colaje. Cu toate aceste creații am amenajat o expoziție cu vânzare în data de 15 august, de Adormirea Maicii Domnului, hramul bisericii „de sus”, când s-a sărbătorit și întâlnirea fiilor satului Ludișor.

Cu acest prilej de mare sărbătoare, copiii împreună cu doamna preoteasă Roxana Dobrin și doamna profesoară Aura Ghete au pregătit un program artistic constând în cântec, vers și dans popular.

Cu sprijinul Parohiei Ortodoxe Ludişor, copiii au fost recompensați cu o excursie în data de 17 august la Sibiu, unde am vizitat Catedrală Mitropolitană, Complexul Muzeal Astra și Grădina Zoologică.

În urma succesului pe care l-a avut acest proiect, am promis copiilor și am hotărât să desfășurăm și proiectul ,,Şcoala tradițională de iarnă la Ludişor”.

Pr. Marius Dobrin

Apostolat în Țara Făgărașului nr. 87, septembrie-octombrie 2015

Read Full Post »

pr nicolae-strezaPărintele Nicolae Streza s-a născut în Ţara Făgăraşului, în satul Ludişor, în 6 ianuarie 1926. Părinţi i-au fost Nicolae (†1958) şi Rozeta (†1970), fiind 6 fraţi: 3 fete şi 3 băieţi. L-a cunoscut din tinereţe pe Părintele Arsenie Boca, pe vremea când era elev al liceului „Radu Negru” din Făgăraş şi obişnuia să meargă adesea la Mănăstirea Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus. L-a urmat pe Părintele întreaga viaţă, căutându-i mereu îndrumarea. Părintele Nicolae şi-a susţinut examenul de bacalaureat în 1945, a studiat teologia în Sibiu şi a finalizat facultatea în 1949, când s-a căsătorit cu Elena Filip din Turnu Roşu.

Deşi absolvise facultatea ca şef de promoţie, ceea ce îl făcea să spere că va primi o parohie în Sibiu, a cerut sfatul Părintelui Arsenie, care îi răspundea într-o scrisoare astfel: „Îţi propun, totuşi, să laşi Sibiul şi să te retragi la ţară (…). În satul tău să nu te duci, oricât ar trage tată-tău de tine. Consătenii s-ar târgui cu creştinismul şi ar pierde. Străinii ţi-i poţi apropia mai bine decât rubedeniile. Preoţia, că prin ea ai să te mântuieşti. O conştiinţă preoţească n-are nimic de pierdut, ci totul de câştigat în orice împrejurări. Ăsta-i sfatul meu.”

Astfel, în 8 august 1949 a fost hirotonit diacon pentru biserica „Sf. Nicolae” din cartierul sibian Lazaret, iar în 6 decembrie 1953 a fost hirotonit preot pentru parohia Albeşti-Sighişoara. Din iunie 1969 a devenit parohul Bisericii de Piatră din Tg. Mureş.

Dumnezeu a binecuvântat căsătoria părintelui Nicolae şi a doamnei preotese Elena cu 3 copii: Nicolae, Mihai şi Tatiana, în prezent având 9 nepoţi şi 3 strănepoţi. Pentru activitatea sa deosebită primit mai multe distincţii: brâul roşu, iconom stavrofor şi Crucea Patriarhală, din partea Patriarhului Teoctist.

Având o bogată viaţă şi experienţă duhovnicească, aflată permanent sub înrâurirea Părintelui Arsenie Boca, părintele Nicolae a scris şi tipărit de-a lungul vieţii diverse articole şi cărţi, multe dintre ele chiar despre Părintele Arsenie. De asemenea, a colaborat la ciclul de înregistrări şi teatru radiofonic despre viaţa Părintelui Arsenie, realizat de postul România Cultural.

În anul 2000 s-a pensionat şi a revenit împreună cu soţia la Sibiu, în familia fiicei Tatiana. În 2004 doamna preoteasă Elena, căreia i-a închinat o carte („Femei biblice şi o preoteasă model”), a plecat la Domnul. Părintele Nicolae şi-a petrecut anii de văduvie în ore lungi de rugăciune şi meditaţie.

Bunul Dumnezeu L-a chemat la El în data de 24 iulie 2013, fiind înmormântat în cimitirul frumoasei biserici cu hramul„Buna Vestire” din Sibiu, cunoscută şi sub numele de „Biserica din Groapă”. Slujba de înmormântare a fost condusă de Preasfinţitul Andrei Făgărăşeanul, împreună cu un bogat sobor de preoţi. Părintele Episcop a citit scrisoarea de mângâiere adresată familiei de către Înaltpreasfinţitul Laurenţiu, Mitropolitul Ardealului, iar apoi a ţinut un cuvânt despre importanţa preotului în viaţa credincioşilor. Au mai cuvântat un fiu duhovnicesc de la Mureş al părintelui Nicolae, precum şi parohul bisericii „Buna Vestire”.

Alături de familie l-au condus pe ultimul drum un număr mare de credincioşi, fii duhovniceşti şi rude din satul natal, care au dorit să fie aproape în aceste momente de vremelnică despărţire. Bunul Dumnezeu să-l ierte şi să-l primească în Împărăţia Sa cea Cerească.

   Pr. Marius Dobrin, Ludişor

Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 75, septembrie-octombrie 2013

Read Full Post »

Anul acesta s-au împlinit 70 de ani de când Părintele Arsenie Boca a pus începutul chiliei pe care o visa ca loc de retragere sus, în sălbăticia muntelui. Împreună cu un număr mare de credincioși din satul Ludișor și pelerini veniți din toate colțurile țării, am marcat această aducere aminte sâmbătă, 8 iulie. Aici, la Chilie, am oficiat slujba de parastas pentru Părintele Arsenie și pentru cei opt muncitori care în data de 25 iunie 1943 au început săpăturile în piatră. Acești bărbaţi au ascultat dorința Părintelui de a realiza un loc de rugăciune sus, sub tâmpla cerului, cât mai aproape de Dumnezeu și cât mai departe de lume. Părintele i-a ales dintre bărbații care veneau la Mănăstirea Sâmbăta să ceară un sfat, o vorbă bună.

Ludisor chilie P Arsenie © Protopopiatul ortodox Făgăraş II, 2013

Numele celor care au făcut parte din această lucrare sunt: din Ludișor – Vasile Bica, Miron Moga, Nicolae Streza, Andrei Streza, Constantin Fătu, Gheorghe Iaru; din Cincșor – Aurel Șampu; din Luța – Vasile Stan. Misiunea a fost, pe de-a rândul, extrem de grea, frumoasă şi plină de minuni. Oamenii lucrau înfruntând vitregiile muntelui şi animalele sălbatice. Mărturia lor ne-a transmis până azi momentul când au fost atacaţi de un urs, iar Părintele l-a certat şi acesta a plecat, lăsându-i să muncească în pace. Cu toate că nu a fost finalizată, Chilia Părintelui Arsenie a primit harul Părintelui şi jertfa lucrării, spre mângâierea tuturor celor care îi calcă pragul, tot mai mulţi de la an la an.

Evenimentul de comemorare se înscrie în șirul manifestărilor organizate în amintirea Părintelui Arsenie, realizate prin sprijinul oferit de obştea Mănăstirii Brâncoveanu – Sâmbăta de Sus, Fundaţia „Părintele Arsenie Boca”, credincioșii parohiei Ludișor și familia Aurel şi Lucia Stănescu din Ludișor.

Pr. Marius Vasile Dobrin

Read Full Post »

In perioada 25 februarie – 25 martie 2012, cativa copii din Parohia Ludisor au participat impreuna cu Preotul paroh Dobrin Marius, la concursul de miniproiecte de educatie social-filantropica, organizat cu binecuvintarea Patriarhului Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane.

In fiecare sambata din aceasta perioada, in cadrul serilor de cateheza din cadrul proiectului, copiii: Fătu Nicoleta, Trimbitas Mihail, Trimbitas Claudiu, Plesa Flavius si Moga Nicolae, au realizat felicitari cu ocazia zilelor de 1 si 8 martie si pentru Sfintele Pasti.
Aceste felicitari au fost expuse in biserica in fiecare duminica, unde s-a putut vedea activitatea creativa a copiilor, iar apoi dupa Sfanta Liturghie credinciosii au putut achizitiona aceste felicitari.
Din banii stransi de pe felicitari s-a format un fond din care s-au cumparat alimente si icoane pentru cativa bolnavi din parohie. Acestia au fost: Sirbu Gheorghe, in varsta de 93 ani, Bucur Maria, in varsta de 83 de ani si Epure Rodica, in varsta de 41 de ani.
Crestinii, cit si bolnavii au fost foarte entuziasmati de acest proiect si s-a hotarat ca acest proiect sa continue si in viitor.
 

Read Full Post »

Older Posts »