1765-2015. 250 de ani de şcoală autentică românească, un sfert de mileniu de învăţătură şi cultură, numeroase personalităţi culturale şi ştiinţifice, dascăli cu vocaţie şi dragoste în formarea caracterelor umane sau simpli localnici cu principii sănătoase de viaţă. Toate acestea şi multe altele definesc şcoala boholţeană, care a rezistat poate prea mult pentru o simplă şcoală dintr-un sat “uitat de lume” pentru alţii, dar acasă pentru toţi aceia care au avut privilegiul să se nască şi să crească pe meleagurile acestui sat din inima Transilvaniei.
Numărul semnificativ de ani subliniază, dacă mai era nevoie, că o şcoală, fie ea şi din mediul rural, nu este o simplă clădire cu geamuri, acoperiş şi săli de clasă, ci este spiritul şi vibraţia tuturor acelora care au trecut prin ea şi au menţinut-o vie şi de actualitate în toţi aceşti ani. Deoarece nu sălile de clasă au format percepţii umane, ci dascălii care au stat mereu cu responsabilitate şi demnitate în faţa zecilor de ochi înfometaţi de cunoaştere. Nu acoperişul a asimilat cunoştinţe, ci copiii a căror prezenţă s-a simţit mereu prin fumul dens ieşit din horn; şi nu geamurile au oferit lumii valori, ci ochii părinţilor ce îi priveau pe furiş pe micii şcolari.
19 septembrie 2015
Pentru toţi anii, toate amintirile şi poveştile ce s-au depus peste şcoala boholţeană asemenea prafului ce se depune pe o carte veche, dar bună, pe care o răsfoieşti mereu şi mereu cu aceeaşi curiozitate şi dorinţă – sătenii, nume mari ale ţării sau simpli curioşi, s-au adunat de dimineaţă în curtea mică, dar mereu încăpătoare a bisericii. Şi cum orice lucru bine făcut începe cu o rugăciune către Dumnezeu, ziua ticsită de evenimente a debutat cu un Te Deum oficiat de un sobor distins de preoţi, fii ai satului, în frunte cu părintele protopop Ion Tărcuţă, delegatul Înaltpreasfinţitului Părinte Laurenţiu, Mitropolitul Ardealului.
“Punctul culminant” al zilei a fost desemnat de dezvelirea plăcii comemorative acompaniată de discursurile unor invitaţi special veniţi din toate părţile ţării ca să fie părtaşi mândriei boholţenilor, îmbrăţişând totodată bucuria ce se instalase ca o stare generală. Cuvântul a fost luat rând pe rând de oameni de seamă, precum: d-l Ion Zanfir, directorul bibliotecii judeţene “V.Ureche” din Galaţi, d-l Romeo Moşoiu, consilierul ministrului educaţiei, prof. Victor Vijoli, inspectorul şcolar judeţean adjunct, d-l Cosmin Leancu, primarul comunei, şi nu în ultimul rând de un adevărat fiu al satului, inginer Vasile Joantă. Fiecare şi-a expus sincera apreciere şi stimă în modul caracteristic, fie prin vorbe ce vor dăinui în sufletul şi inima oamenilor locului, fie prin diverse cadouri ce vor sta la loc de cinste în cele mai importante clădiri, amintind mereu de prestigiul acestei zile. Însă discursul care a făcut parcă timpul şi răsuflarea localnicilor să se oprească în loc a fost cel al unui “dascăl supravieţuitor”, cum s-a autointitulat învăţătorul Aurel Drăguş. Om simplu, cunoscut de toţi sătenii, dascăl pentru cei mai mulţi, deşi aflat la o respectabilă senectute a vorbit cu efervescenţă, blândeţe şi răbdare, calităţi specifice unui profesor, despre importanţa păstrării şcolii şi prezenţa vitală a educaţiei în viaţa tinerilor, fie ei şi dintr-un mic sat.
„Au înălţat neamul românesc prin educaţie”
Puţin mai târziu, dar după multe învăţături şi concluzii semnificative, în incinta Căminului Cultural a avut loc simpozionul “Şcoala din Boholţ în contextual socio-politic şi confesional al şcolii din Ardeal“. Aici participanţii au avut privilegiul de a asculta părerile bine definite ale d-lui Alexiu Tatu, directorul Arhivelor Naţionale Sibiu, prof. Florentin Olteanu, preşedintele Fundaţiei Culturale „Negru Vodă” Făgăraş, d-lui Marius Marian Şolea, consilier la Secretariatul de Stat pentru Culte, ing. Vasile Joantă, preşedintele asociaţiei „Pro Boholţ”, prof. Vasile Joantă şi d-nei Ecaterina Andronescu, preşedintele Comisiei pentru învăţământ, ştiinţă, tineret şi sport a Senatului României. Aceasta a avut bunăvoinţa de a oferi şcolii din Boholţ, pentru semnificativii ani de activitate, o diplomă de excelenţă “ca semn al preţuirii şi respectului pentru cei care, timp de 250 de ani, au înălţat neamul românesc prin educaţie”.
Programul a continuat cu lansarea celor două volume monografice „Boholţ, sat ardelean al statorniciei şi speranţei” semnate de înv. Aurel Drăguş, editate cu sprijinul editurii Axis Libri şi al fondatorului asociaţiei “Pro Boholţ“, Vasile Joantă. Cadrul didactic mărturiseşte auditoriului că luarea deciziei de a concepe această carte a fost influenţată de răspândirea tot mai acută a sătenilor, dorinţa lui fiind aceea de a păstra nemuritoare amintirea culturii şi tradiţiei boholţene în inimile celor plecaţi pe diferite meleaguri şi de a întreţine flacăra dragostei de locul natal în sufletul şi mintea lor. Întrucât crede cu convingere că aceste volume le vor aduce aminte atât de anii petrecuţi aici cât şi de cei lăsaţi în urmă şi vor cântări greu la decizia revederii uliţelor copilăriei. Ideile lui au fost susţinute şi de alţi invitaţi care i-au aprobat poziţia, accentuând-o cu experienţe şi convingeri personale.
Costume şi jocuri româneşti
Pentru ca toată experienţa să se încheie într-o notă pozitivă şi pentru a răsplăti eforturile invitaţilor de a fi prezenţi, organizatorii au oferit o masă tradiţională. Apoi străzile neschimbate ale satului au fost asaltate de săteni şi nu numai, îmbrăcaţi în cele mai de preţ vestimentaţii şi anume costumele româneşti, care sunt păstrate cu mare grijă din generaţie în generaţie, într-o paradă plină de semeţie. Deşi nu mai sunt de mult haine folosite zilnic, acestea au adus aceeaşi energie de altădată, făcându-i pe bătrâni să iasă în pragul porţii cu aceeaşi veselie pe care o aveau odinioară, când uliţele erau pline de surâsuri tinereşti sau de jocurile copiilor. S-a creat, astfel, după decenii de absenţă, acelaşi tablou de frenezie a unui sat specific românesc.
Cum toate începuturile au şi câte un sfârşit, aşa şi orice sfârşit este un nou început. Această zi atât de încărcată şi dezvoltată din punct de vedere spiritual şi emoţional şi-a găsit deznodământul chiar în locul responsabil pentru crearea evenimentelor, şi anume şcoala, care deşi şi-a schimbat locaţia şi aspectul a păstrat acelaşi aer solemn încărcat de cultură şi aceeaşi importanţă în mica societate a satului. Imaginea curţii ce odinioară era abundată de elevi a fost recreată acum în zilele noastre prin numărul de jocuri populare oferit de copiii din ansamblul Boholţ coordonaţi de prof. Marius Bălan, ce au arcuit obrajii celor prezenţi amintindu-le de propria copilărie şi dându-le speranţa unei dezvoltări ale satului, dar şi convingerea că acest lucru nu poate fi posibil fără o şcoală unde copiii lor să deprindă nişte aptitudini esenţiale unei vieţi echilibrate.
Dragoste, dăruire, responsabilitate
Amintirea acestei zilei de sâmbătă, 19 septembrie 2015, îi va însoţi pe toţi cei prezenţi pentru multă vreme de acum încolo şi le va insufla ideea că educaţia nu ţine de locaţie, de ultimele tehnologii sau de materiale foarte actualizate, ci de oameni competenţi şi implicaţi în domeniul lor de activitate. Iată cum o mică şcoală, dintr-un sat necunoscut de cei mai mulţi, a reuşit să supravieţuiască şi să răzbească tuturor dezavantajelor doar prin dăruirea, dragostea, pasiunea şi responsabilitatea unor oameni care ştiu că adevărata bogăţie constă în valorile care fac mândru acest loc atât în ţară, cât şi dincolo de graniţele ei.
Maria Maican – elevă cl. a X-a
Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 88, noiembrie-decembrie 2015
Foto: bunaziuafagaras.info
Foto: bunaziuafagaras.info
Foto: bunaziuafagaras.info
ALTE ŞCOLI
Conscripţia episcopului Atanasie Rednic din anul 1765 atestă existenţa la aceea vreme a 28 de şcoli româneşti în satele din Ţara Făgăraşului, şi anume în: Beşimbac (Olteţ), Viştea de Jos, Porumbacul d Sus, Arpaşu de Sus, Viştea de Sus, Ucea de Sus, Drăguş, Lisa, Voivodenii Mari, Ludişor, Porumbacul de Jos, Cuciulata, Veneţia de Jos, Hârseni, Sebeş, Mărgineni, Copăcel, Berivoii Mari, Vaida Recea, Telechi Recea, Netot, Sevestreni, Scorei, Ileni, Râuşor, Calbor, Boholţ şi Şona. Documentul redă şi numele dascălilor care instruiau elevii, nume româneşti, ceea ce dovedeşte că erau şcoli cu predare în limba română şi susţinute de Biserică, dată fiind situaţia politică şi confesională a românilor din acea perioadă. (Documentul original este păstrat la Arhivele Naţionale din Alba Iulia. A se vedea, însă, şi C. Stan, Şcoala Poporană din Făgăraş şi de pe Târnave, vol I, Făgăraşul, Tipografia şi Compactoria „Dacia Traiană”, Sibiu, 1928, p. 46).
Read Full Post »