Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘conferinţe’

Conferințele preoțești de toamnă din Arhiepiscopia Sibiului s-au încheiat miercuri, 14 noiembrie, prin întâlnirea slujitorilor sfintelor altare din Protopopiatul Făgăraș și din Protopopiatul Rupea. Referatele pregătite pentru conferință au prezentat contribuția Bisericii la realizarea Marii Uniri.

Conferința a avut loc la sediul Protopopiatului Făgăraș, iar lucrările au fost prezidate de Înaltpreasfințitul Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului. Alături de ierarh s-au aflat consilierul cultural al Arhiepiscopiei Sibiului, pr. lect. univ. dr. Emanuel Tăvală, protopopul de Făgăraș, Marius Corlean, și protopopul de Rupea, Mircea Comșa.

Pentru această conferință au fost pregătite trei referate prin care s-a subliniat rolul Bisericii și al slujitorilor ei la făurirea Marii Uniri din 1918. În sala de conferință au fost aduse și obiecte care au aparținut preoților făgărășeni aflați pe front și au oferit militarilor români asistență religioasă.

„Am ascultat astăzi trei prelegeri minunate precum și o mărturie a unui preot militar, părintele Gherasim Frățilă de la Făgăraș, care ne-a prezentat nu doar date istorice, ci și mărturii păstrate în muzeul său, cum ar fi trusa de campanie a preoților militari. Toate aceste mărturii aduse în prezent din vremea în care preoții militari erau pe câmpul de luptă ne-au întărit dragostea și prețuirea față de întreaga istorie a neamului românesc”, ne-a spus IPS Mitropolit Laurențiu.

Preoții participanți la această conferință de la Făgăraș au avut posibilitatea să amintească jertfa multor preoți, învățători români și oameni de cultură în anii primului război mondial pentru ca toate comunitățile transilvănene să își manifeste în libertate adeziunea la Marea Unirea din 1918.

„Pe marginea temelor prezentate, preoții au adus mărturia lor despre aspecte legate de realizarea Marii Uniri și contribuția preoților în cadrul diferitelor momente ale istoriei până la momentul realizării Marii Uniri. Am avut o prezentare de obiecte personale ale preotului militar Ioan Boțocan, dovezi vii ale rolului pe care Biserica, prin preoții săi, l-a avut în aceste momente istorice”, ne-a spus protopopul de Făgăraș, Marius Corlean.

mitropolia-ardealului.ro

Rolul bisericii conferinta IMG_7887

Read Full Post »

Preoţii din Protopopiatele Fărăgaş I, Făgăraş II şi Rupea au avut bucuria de a se întâlni joi, 16 iunie, cu arhid. prof. univ. dr. Ioan Ică jr. de la Facultatea de Teologie Ortodoxă “Sfântul Andrei Şaguna” din Sibiu, care a vorbit despre provocările contemporane şi activitatea misionară a Bisericii. Întâlnirea a avut loc la sfârşitul şedinţei administrative lunare la sediul Protopopiatelor Făgăraş I şi II şi face parte din seria întâlnirilor iniţiate de Arhiepiscopia Sibiului, prin Departamentul Educaţional de Formare Continuă şi Misiune, la invitaţia părinţilor protopopi Marius Corlean şi Ion Tărcuţă.

 

Să acţionăm ca prieteni

În prelegerea sa, părintele profesor a făcut referire la perioada luminoasă pe care o parcurgem, marcată de Învierea Domnului şi de Înălţarea Lui la cer, dar şi de fericita zi a prăznuirii tainei Bisericii – sărbătoarea Cincizecimii. În acest context, a fost subliniată importanţa legăturii personale dintre toţi membrii comunităţii bisericeşti: ierarhi, preoţi, monahi, credincioşi, care sunt chemaţi să devină o familie a lui Dumnezeu, în care Dumnezeu să locuiască şi să se descopere, o familie care să dea sens şi viaţă locaşurilor de închinare, dar şi lumii întregi.

Biserica, familia celor care Îl urmează pe Hristos în duh şi în adevăr, este singura în care se poate realiza apropierea dintre oameni şi Dumnezeu. Însuşi Dumnezeu există ca familie (Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt), iar cadrul în care El se poate comunica şi poate fi deplin înţeles este doar familia. Modelul creştin de familie vorbeşte despre Dumnezeu şi descoperă oamenilor din taina iubirii de viaţă făcătoare a Sfintei Treimi.

Tot în acest context, părintele profesor a subliniat faptul că, prin Iisus Hristos, Dumnezeu se arată ca prieten al oamenilor (philanthropos), chemând la o astfel de prietenie pe toţi oamenii, în Dumnezeu. Astfel, preoţii, ierarhii şi, în fond, toţi creştinii trebuie să acţioneze ca prieteni, ca prieteni ai lui Iisus Hristos, cu multă căldură, înţelegere şi bunăvoinţă, unica premisă ce poate naşte comuniunea cu Dumnezeu.

 

Tinerii şi Biserica

Părintele Ioan Ică jr. a subliniat apoi atenţia datorată generaţiei tinere, viitorul Bisericii, care are nevoie acum, mai mult poate decât oricând, de orientare şi însoţire pe calea descoperirii lui Dumnezeu şi a tainei Bisericii, de căldură şi de prietenie. De asemenea, s-a vorbit despre importanţa activării laicilor din comunităţile bisericeşti, a acelor oameni de bună credinţă care înţeleg importanţa lucrării Bisericii ca şi comuniune a tuturor în Hristos şi care doresc să se implice în această lucrare.

Cu referire la cuvântarea Mântuitorului rostită înainte de a se înălţa la cer (Matei 28, 19-20), în care Iisus îi îndeamnă pe apostoli să facă ucenici în toate neamurile, a fost punctată importanţa însuşirii statutului de ucenic în credinţă. Aceasta presupune permanenta dispoziţie de a învăţa, prin participarea la viaţa Bisericii, prin citirea Scripturii şi prin trăirea comuniunii cu semenii. Ceea ce propune Iisus Hristos este un program, acela de a realiza comuniunea deplină a lui Dumnezeu cu oamenii, Împărăţia lui Dumnezeu, Biserica.

Alexandru Dădîrlat, mitropolia-ardealului.ro

ședință-făgăraș_ică-4 site

Read Full Post »

În aşteptarea Învierii, intrăm în atmosfera Praznicului aşa cum era el trăit în închisorile comuniste. Joi, 21 aprilie, ora 17, la Făgăraş.

Invierea in inchisorile comuniste

Protopopiatele Ortodoxe Făgăraș I şi II, Centrul “Zestrea Buciumului”, Centrul „Ioan Pușcariu” şi Centrul Rezistenţei Anticomuniste organizează joi, 21 aprilie 2016, ora 17, conferinţa cu tema: Învierea Domnului în închisorile comuniste. Mărturii. În cadrul manifestării, care va avea loc la Casa Municipală de Cultură Făgăraş, Sala mică, vor mărturisi experienţele din închisorile comuniste Ioan Roşca, sprijinitor al rezistenţei armate anticomuniste din Munţii Făgăraşului şi fost deţinut politic timp de 12 ani, Mara Banciu (închisă timp de un an) şi Maria Trifan, fiica mărturisitorului Traian Trifan (un veteran al temniţelor comuniste, unde a pătimit 21 de ani, învăţător al celor care aveau să devină sfinţii închisorilor). De asemenea, vor fi urmărite mărturii video ale mărturisitorilor Nicolae Purcărea (întemniţat timp de 20 de ani), Dumitru Moldovan (fost deţinut politic, 13 ani de temniţă) și Aspazia Oțel Petrescu (memorialistă a închisorilor de femei, fostă deţinută politic, 14 ani de temniţă) .

Grupuri de copii din sate ale Ţării Făgăraşului (o citadelă a rezistenţei anticomuniste) vor recita poezii ale detenţiei şi vor fi expuse obiecte ce au aparținut foştilor deținuți politic, fiind scoase din temniţă cu mari riscuri. Manifestarea se doreşte a fi un omagiu pios adus celor care şi-au jertfit tinereţea sau chiar viaţa în închisorile comuniste.

Făgăraşul tău: Învierea Domnului în închisorile comuniste. Mărturii.

Read Full Post »

IMG_5652 site

Mănăstirea „Brâncoveanu” de la poalele Munţilor Făgăraş a găzduit pe 6 şi 7 septembrie prima întâlnire a preoteselor din Protopopiatele Făgăraş I şi II. Evenimentul a fost organizat cu ajutorul preotesei Antoneta Negru din Arhiepiscopia Iașilor, care are deja o experiență de câțiva ani în organizarea unor conferințe similare în eparhia moldavă.

Manifestarea a adunat peste 50 de preotese din cele două protopopiate din Arhiepiscopia Sibiului, venite la Academia Teologică a mănăstirii făgărăşene pentru a se cunoaşte mai bine, a împărtăşi din experienţa fiecăreia şi a discuta aspecte diverse din misiunea de preoteasă. În prima zi a conferinţei, sub motto-ul „Bucuria de a fi împreună”, doamnele preotese au vizionat un scurt film şi au audiat prelegerea uneia dintre doamnele preotese din Arhiepiscopia Iaşilor, invitate la această conferinţă pentru a împărtăşi tuturor câte puţin din experienţa de soţie de preot. Întâlnirea a continuat cu discuţii.

În a doua zi a conferinţei, preotesele au primit binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului, prezent la închiderea evenimentului, când s-au tras concluziile celor discutate. Alături de ierarh s-au aflat şi Preasfinţitul Ilarion Făgărăşanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Sibiului, şi stareţul mănăstirii, precum şi cei doi protopopi de Făgăraş, părintele Marel Dobrea şi părintele Ion Tărcuţă. După prezentarea concluziilor de la cele discutate în cadrul întâlnirii, IPS Mitropolit Laurenţiu le-a felicitat pe doamnele preotese pentru organizarea unui astfel de eveniment şi le-a îndemnat să îşi ducă mai departe misiunea de a fi soţie de preot, mamă, model de moralitate pentru comunitate şi sprijin în slujirea pastorală.
„Aveţi o cinste mare din partea lui Dumnezeu. Dacă simţiţi de multe ori că sunteţi singure, trebuie să știţi că nu sunteţi singure niciodată. Dacă Maica Preacurata a ştiut şi a simţit că harul lui Dumnezeu lucrează în ea, totuşi, ca mamă, şi-a văzut Fiul răstignit pe Cruce şi a trecut prin inima ei sabie. Dacă ea este alături de noi în orice clipă, nu trebuie să îi fie teamă femeii, cu atât mai mult preotesei, care este conştientă de importanţa avută ca mamă. Maternitatea este pentru dumnevoastră element sacramental”, a spus IPS Mitropolit Laurenţiu.

„Împreună suntem mai puternice”

Rolul unor astfel de întâlniri este acela de a le uni pe doamnele preotese într-o prietenie strânsă şi o colaborare apropiată. Problemele întâlnite în viaţa de preoteasă pot fi depăşite mai uşor şi prin sprijinul venit din partea prietenelor şi colegelor din parohiile învecinate.
„A fost împlinirea unei dorințe mai vechi de cunoaștere, de părtășie și de creare a unei rețele de sprijin reciproc. În cele două zile petrecute împreună am ascultat și am împărtășit experiențe din viața de preoteasă, am discutat despre problemele întâmpinate de familia preotului și ne-am bucurat și ne-am rugat împreună. Am simțit că împreună suntem mai puternice, mai curajoase și mai încrezătoare. Avem nevoie de această rețea de sprijin, pentru că să fii preoteasă nu e ușor”, ne-a spus Natalia Corlean, una dintre preotesele organizatoare.
Prima întâlnire de acest fel din Protopopiatele Făgăraș I și II a oferit participantelor posibilitatea să aibă parte de două zile deosebite, doamnele preotese exprimându-și bucuria de a fi ascultate și înțelese, de a învăța din alte experiențe, de a se simți sprijinite și apreciate.
„M-am simțit foarte bine. Am simțit că aparțin unui grup și nu sunt singura care se confruntă cu diverse probleme”, ne-a spus una dintre doamnele preotese.
„M-am simțit importantă și mi s-a confirmat încă o dată importanța și rolul preotesei în familie și în societate”, a menţionat o participantă.
„M-am simțit extrem de bine, foarte emoționată și fericită că am putut să-mi împărtășesc trăirile, emoțiile și gândurile și că am avut șansa să le cunosc pe celelalte preotese”, a concluzionat una dintre doamnele preotese.
Întâlniri similare vor avea loc şi în perioada următoare, iar temele propuse pentru aceste conferinţe sunt: educația copiilor, diverse probleme întâmpinate în parohie și în relațiile cu enoriașii.

Sursa: Ziarul Lumina, Editia de Transilvania.

Read Full Post »

Foto: mitropolia-ardealului.ro

Foto: mitropolia-ardealului.ro

La sediul celor două protopopiate din Făgăraş a avut loc luni, 8 iunie, conferinţa preoţească. Lucrările au fost prezidate de Înaltpreasfinţitul Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului, fiind prezent şi Preasfinţitul Ilarion, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Sibiului.

La conferinţă au participat preoţii din cele două protopopiatele din Ţara Făgăraşului, precum şi din Protopopiatul Rupea. În debutul întâlnirii, IPS Mitropolit Laurenţiu l-a prezentat preoţilor pe noul Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sibiului, PS Ilarion Făgărăşanul, care va fi de acum înainte părinte duhovnicesc şi sprijin în misiunea preoţilor din parohii. „Pentru Ţara Făgăraşului, a subliniat Părintele Mitropolit, este o mare cinste ca şi Episcopul-vicar al eparhiei să fie un fiu duhovnicesc al acestei unice şi binecuvântate părţi a ţării.”

Tema conferinţei, a misiunii parohiei azi, a fost mai apoi abordată de trei preoţi din cele trei protopopiate, care au pregătit referate şi au tratat subiectul din punct de vedere dogmatic, spiritual, canonic, liturgic şi practic. Astfel, primul referat a fost susţinut de pr. Marius Neagu, de la Parohia Hurezi, Protopopiatul Făgăraş 1, şi s-a institulat „Coordonate biblice, patristice, eclesiologice, canonice, legislative bisericeşti şi civile ale misiunii parohiei. Elemente de actualitate”. Mai apoi, pr. Laurenţiu Gârneaţă de la Parohia Dacia, Protopopiatul Rupea, a susţinut referatul „Coordonatele istorice ale misiunii parohiei ortodoxe române în trecut şi azi”, iar ultimul referat a fost prezentat de pr. Adrian Grosu, de la Parohia Calbor, Protopopiatul Făgăraş 2. Referatul părintelui Grosu a fost intitulat “Misiunea parohiei azi”.

mitropolia-ardealului.ro

Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 86, iulie-august 2015

Read Full Post »

Cu ocazia Anului comemorativ al Sfinţilor Martiri Brâncoveni, sesiunea de toamnă a conferinţelor preoţeşti a fost dedicată acestei tematici. La Făgăraş, evenimentul a avut loc vineri, 17 octombrie, în prezenţa Înaltpreasfinţitului Laurenţiu, Mitropolitul Ardealului, fiind prezenţi preoţii din Protopopiatele Făgăraş I şi II şi Protopopiatul Rupea.

În deschiderea conferinţei, un grup de copii, coordonat de Pr. Ciprian Bîlbă din Toderiţa şi doamna preoteasă Prof. Mihaela Bîlbă, a prezentat o scenetă închinată Sfinţilor Brâncoveni compusă de chiar de preotul îndrumător. Copiii s-au bucurat de aplauze, aprecierea Înaltpreasfinţitului şi mici daruri.

În continuare, toţi cei prezenţi au audiat şi discutat Balada Sfinţilor Brâncoveni, apoi câte un preot din fiecare protopopiat a susţinut un referat legat de viaţa, activitatea, martiriul şi cinstirea Sfinţilor Martiri Brâncoveni.

Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 82, noiembrie-decembrie 2014

conferinta IPS Fagaras

Read Full Post »

 

Read Full Post »

Joi, 11 aprilie, va avea loc la Făgăraş o conferinţă cu Părintele Matei Bilauca, stareţul Mănăstirii Şinca Nouă.

2013.04.11 conferinta p Matei mediu

Read Full Post »

La Făgăraş a avut loc miercuri, 23 mai, o conferinţă având ca temă Taina Sfântului Maslu. Întâlnirea a avut loc la sediul protopopiatului, a fost prezidată de Înaltpreasfinţitul Laurenţiu, Mitropolitul Ardealului, şi i-a avut ca invitaţi pe preoţii din protopopiatele din Făgăraş şi Rupea.

Tematica, stabilită la nivelul întregii patriarhii cu ocazia declarării anului 2012 ca „An omagial al Sf. Maslu şi îngrijirii bolnavilor”, a fost împărţită în trei prezentări: biblico-patristică – susţinută de Pr. Dorin Cristea, din Parohia Perşani; dogmatică – Pr. Mihai Pascu, din Parohia Măieruş-Rupea; liturgică – Pr. protopop Ion Tărcuţă, din Parohia Ucea de Jos.

Prezentările au fost însoţite de discuţii şi lămuriri care au adus în atenţie diferite inovaţii şi practici neortodoxe legate de Sf. Maslu. Înaltpreasfinţitul Laurenţiu a subliniat că efectele acestei Sfinte Taine sunt depline doar dacă ea este săvârşită corect şi complet, atât în biserici cât şi în casele oamenilor, spre folosul credincioşilor pentru care se săvârşeşte, dar şi pentru al preoţilor care o săvârşesc.

Natalia Corlean

Apostolat în Ţara Făgăraşului, nr. 65 – iunie 2012

Read Full Post »

Marţi, 3 aprilie, va avea loc la Făgăraş ultima conferinţă din programul Popasuri duhovniceşti pe calea Postului Mare, dedicat perioadei de pregătire sufletească pentru Învierea Domnului. Invitat special este Părintele Constantin Necula, conferenţiar la Facultatea de Teologie „Andrei Şaguna” din Sibiu, cunoscut mai ales pentru misionarismul său în rândul tinerilor.

Conferinţa, cu tema Porunca iubirii şi responsabilitatea socială a creştinului de azi, va avea loc de data aceasta la sediul Protopopiatului Făgăraş din strada Andrei Mureşanu, de la ora 18. Întâlnirea, organizată de Asociaţia pentru Isihasm în colaborare cu Protopopiatele Făgăraş I şi II, este ultima din Postul Paştilor, urmând ca ultima săptămână să fie dedicată exclusiv intensei Săptămâni a Patimilor.

Read Full Post »

Older Posts »