Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘tineri’

Festivalul-concurs „Tradiţii şi obiceiuri de Paşti în Ţara Făgăraşului” s-a desfăşurat joi, 30 martie, la Colegiul “Aurel Vijoli” din Făgăraş, fiind cea mai mare activitate a proiectului educaţional regional „Biserica, Şcoala, Familia creştină”. Ajuns la a VI-a ediţie, evenimentul a adunat în sunetul bătăii de toacă sute de elevi şi cadre didactice din 42 de instituţii de învăţământ din judeţele: Braşov, Sibiu, Alba, Cluj şi Vâlcea, dar şi din Statele Unite ale Americii, statul Michigan.

 

Tradiţie şi spiritualitate

„Orice lucru pe care-l începem în viaţa noastră, trebuie să-l începem cu o rugăciune. Aşa şi astăzi, am început cu Sfânta Liturghie, pentru ca Dumnezeu să binecuvinteze nu numai astăzi ceea ce se întâmplă aici, ci şi pe noi toţi în toate zilele vieţii noastre, indiferent unde ne-am afla fiecare” a spus Preasfinţitul Ilarion Făgărăşanul, Episcopul vicar al Arhiepiscopiei Sibiului.

După oficierea Sfintei Liturghii a Darurilor mai înainte sfinţite în Paraclisul „Sfânta Ecaterina” al instituţiei de învăţământ, de către Părintele Episcop împreună cu un sobor de preoţi, a urmat deschiderea festivă. Aici au luat cuvântul Inspectorul şcolar adjunct Ion Negrilă, ing. Daniela Ţucanu – inspector de specialitate, Preasfinţitul Ilarion şi directorul şcolii, Liliana Spiridon.

 

Talent, pricepere şi dăruire

Festivalul-concurs s-a desfăşurat pe următoarele secţiuni: Parada costumelor populare, Icoane pe sticlă, Ouă specifice Paştilor, Cusături şi împletituri tradiţionale, Dulciuri de post, Pricesne şi poezii şi Ateliere de creaţie.

Cea mai emoţionantă şi impresionantă secţiune a evenimentului a fost parada costumelor populare, care s-a desfăşurat în sunetul bătăii de toacă. „Pe mine m-a impresionat foarte mult parada costumelor populare, care a preînchipuit Drumul Crucii parcurs de Domnul nostru Iisus Hristos. Toaca ce ne-a însoţit tot parcursul drumului ne-a adus aminte de suferinţele trăite de Domnul Iisus pe crucea de pe Golgota… Câtă emoţie, câtă trăire, câtă durere găsim în această jertfă pentru împăcarea cerului cu pământul, în această perioadă pregătitoare pentru Înviere…” – a mărturisit una din profesoarele participante la concurs.

A urmat secţiunea de „Pricesne şi poezii specifice Paştilor”, care ne-a făcut să simţim Patimile, Moartea şi Învierea Domnului cu ajutorul glasurilor suave şi pline de emoţie ale copiilor participanţi, ce s-au străduit să interpreteze cu multă pricepere şi dăruire tot ce au învăţat.

Expoziţiile de icoane, ouă, cusături şi împletituri ne-au arătat talentul elevilor care s-au străduit să ducă mai departe tradiţiile noastre strămoşeşti.

Atelierele de creaţie au arătat elevilor modul de lucru al oamenilor de odinioară şi în acelaşi timp au oferit posibilitatea elevilor de a vedea pe viu lucrările realizate.

Dulciurile de post au etalat priceperea şi dăruirea celor care le-au preparat.

Scopul acestui proiect este promovarea valorilor şi principiilor tradiţionale româneşti: respectul faţă de valorile moral-religioase şi culturale, toleranţă, lucrul în echipă, cooperare, implicarea activă şi asumarea responsabilităţii, şi nu în ultimul rând acceptarea diversităţii.

Prof. Ileana Pandrea

Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 97, mai-iunie 2017

 

 

ŞCOLI PARTICIPANTE LA PROIECT

 

  1. Colegiul ,,Aurel Vijoli” Făgăraş – primar
  2. Colegiul ,,Aurel Vijoli” Făgăraş-gimnaziu
  3. Colegiul ,,Aurel Vijoli” –liceu
  4. Colegiul Naţional ,, Radu Negru Făgăraş –gimnaziu, liceu
  5. Colegiul Naţional ,, Doamna Stanca” –Făgăraş gimnaziu
  6. Liceul Tehnologic ,, Dr.I. Şenchea”,- Fagaraş
  7. Liceul Teologic Ortodox ,, Sf. Constantin Brâcoveanu” -Făgăraş,
  8. Seminarul Teologic Ortodox ,,Sf. Simion Stefan” Alba Iulia
  9. Colegiul Naţional ,,I.C. Drăguşanu” Victoria
  10. Colegiul Tehnic ,,Dr. Alexandru Bărbat” Victoria
  11. Colegiul Tehnic,,Simeon Mehedinţi” Codlea
  12. Liceul Tehnologic Mârşa, jud Sibiu
  13. Liceul Vocaţional ,,H.M. T.” Braşov
  14. Şcoala Gimnazială ,,Ovid Densusianu” -Făgăraş
  15. Şcoala Gimnazială ,,Ovid Densusianu” structură Şcoala Gimnazială Nr. 4 Făgăraş,
  16. Şcoala Gimnazială ,,Badea Cârţan” Cârţişoara, jud. Sibiu
  17. Şcoala Gimnazială Sâmbăta de sus,
  18. Scoala Gimnazială Cincu
  19. Şcoala Gimnazială Lisa
  20. Şcoala Gimnazială,,I.C.Drăguşanu” Drăguş
  21. Şcoala Gimnazială Părău,
  22. Şcoala Gimnazială Şoarş,
  23. Şcoala Gimnazială Şinca Nouă,
  24. Şcoala Gimnazială ,,Ghe Şincai” Şinca Veche,
  25. Şcoala Gimnazială Şinca Veche, structură Şcoala Gimnazială Şercăiţa
  26. Şcoala Gimnazială Comăna de jos
  27. Şcoala Gimnazială Şercaia
  28. Şcoala Gimnazială Mîndra
  29. Şcoala gimnazială ,,Avram Iancu” Câmpia Turzii, jud Cluj
  30. Şcoala Gimnazială ,,Ion Agărbiceanu” Alba Iulia
  31. Şcoala Gimnazială cu clasele I-VIII ,,I. Ghe. Duca” Râmnicu Vâlcea,
  32. Şcoala Gimnazială Boişoara – jd. Vîlcea
  33. Şcoala Gimnazială 10 Râmnicu Vâlcea,
  34. Şcoala Gimnazială Nr.1 Braşov
  35. Şcoala Gimnazială Nr. 31 Braşov
  36. E.S.I.-FĂGĂRAŞ,
  37. S.E.I. Nr.1 Sibiu
  38. S.E.I. Victoria
  39. Casa Maria –Făgăraş
  40. Centrul de plasament ,,Floare de colţ”- Făgăraş
  41. Asociaţia ,, Sfânta Maria” -Cristian
  42. Şcoala Parohială ,,Saint George Romanian” Ortodox Catedral , Southfield, Michigan, SUA

Read Full Post »

Asociaţia „Doamna Maria Brâncoveanu” a fost înfiinţată în anul 2006 de câţiva membri ai comunităţii bisericii Brâncoveanu din Făgăraş, sub preşedinţia părintelui paroh Marcel Dobrea. Din motive obiective planurile iniţiale nu au putut fi concretizate, asociaţia intrând timp de câţiva ani într-o perioadă de aşteptare.

Începutul acestui an a adus o revigorare a dorinţei de slujire concretă a aproapelui. În luna februarie, mai mulţi noi membri inimoşi s-au întâlnit pentru a pune la cale moduri de implicare în viaţa comunităţii. Au fost prezenţi parohii bisericii brâncoveneşti, pr. Marcel Dobrea, preşedinte al asociaţiei, şi pr. Marius Corlean, părintele diacon Marcel Dobrea jr., precum şi doamnele preotese. După atelierele de discuţii s-au conturat domeniile de implicare viitoare ale asociaţiei: educaţie (ateliere cu copiii), cultură (cu accent pe valorizarea patrimoniului brâncovenesc), tradiţii, social (diverse campanii de ajutorare), sport, sănătate şi pelerinaje.

Ca un preludiu la această întâlnire a adulţilor, cu câteva zile a avut loc şi o întâlnire de consultare a tinerilor referitor la necesitatea unor proiecte pentru ei. Tinerii şi-au exprimat bucuria de a fi împreună şi de a participa în continuare la diverse activităţi. Entuziasmul lor s-a concretizat deja în mai multe proiecte: o campanie de strângere de produse de igienă pentru copiii cu nevoi speciale care a fost deja finalizată, înfiinţarea Clubului Green Impact (descoperire şi promovare a valorilor locale de patrimoniu cultural şi natural), atelierul „Micul electrician” şi înscrierea ca voluntari la Spitalul Municipal Făgăraş.

Nădăjduim ca aceste întâlniri să fie începutul unei poveşti de „comunitate şi comuniune, cultură, educaţie, valori, sănătate”, aşa cum îşi propune Asociaţia noastră.

Natalia Corlean, voluntar Asociaţia „Doamna Maria Brâncoveanu”

Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 96, martie-aprilie 2017

Read Full Post »

Sute de tineri din satele Ţării Făgăraşului au participat la Festivalul Cetelor de Feciori organizat pentru a 11-a oară consecutiv la sărbătoarea Soborului Sfântului Ioan Botezătorul în inima cetăţii Făgăraşului. Tinerii îmbrăcaţi în costumele populare specifice comunităţilor făgărăşene au venit încă de dimineaţă la Catedrala din Făgăraş, unde au participat la Sfânta Liturghie oficiată de Înaltpreasfinţitul Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului, împreună cu un sobor de preoţi şi diaconi din care au făcut parte protopopul de Făgăraş 1, Marius Corlean, slujitorii Catedralei şi alţi preoţi din Ţara Făgăraşului.

La finalul Sfintei Liturghii ÎPS Mitropolit Laurenţiu le-a mulţumit tinerilor pentru participarea la acest festival iniţiat de Înaltpreasfinţia Sa în urmă cu 11 ani, împreună cu reprezentanţii comunităţilor făgărăşene.

„Am ajuns la 11-a manifestare spirituală şi tradiţională în Ţara Făgăraşului şi avem şansa să nu ne oprim şi nici nu avem motiv să ne oprim. Vreau să vă mulţumesc de la început pentru c-aţi avut răbdare să staţi la Liturghie. Vă preţuim mult, pentru că voi sunteţi viitorul neamului nostru, şi vă rugăm să nu uitaţi că aveţi datoria de a fi conştienţi că acum, la vârsta aceasta a tinereţii, puteţi să aduceţi un serviciu neamului românesc”, a spus ierarhul.

A urmat cuvântul primarului Municipiului Făgăraş, Gheorghe Suciu, după care fiecare ceată de feciori a interpretat un colind specific comunităţii din care provin. La sărbătoare au fost prezenţi şi primarii şi preoţii din satele Ţării Făgăraşului.

Sărbătoarea s-a încheiat cu parada cetelor prin centrul municipiului,  urmată de un moment artistic oferit de tineri şi cu un cuvânt de mulţumire din partea organizatorilor.

mitropolia-ardealului.ro

Read Full Post »

Concertul „Flori de măr” a venit să încununeze munca de mai multe luni a copiilor şi tinerilor de la Atelierul de chitară organizat cu sprijinul Protopopiatelor ortodoxe Făgăraş I şi II.

Din primăvara acestui an, membrii atelierului – copii şi tineri din Făgăraş sau satele dimprejur – se bucură de un atelier gratuit de chitară. Acesta a fost iniţiat de cei doi coordonatori: pr. Marius Demeter, paroh în Felmer, şi părintele diacon Marcel Dobrea, profesor de muzică şi slujitor al Bisericii brâncoveneşti „Sfântul Nicolae” din oraş. După câteva luni de întâlniri săptămânale, tinerii instrumentişti au ajuns la momentul dăruirii din talentul şi munca lor.

Astfel că luni, 19 decembrie, au susţinut în sala mare a celor două protopopiate făgărăşene un recital de muzică folk şi colinde. Introducerea a fost făcută de pr. protopop Marius Corlean, care i-a  prezentat pe tinerii artişti. Deşi emoţionaţi de prima ieşire în public, aceştia, susţinuţi vocal de câţiva prieteni tineri sau adulţi, au oferit o seară minunată. Reacţia celor din public, care au cântat alături de ei şi i-au aplaudat călduros, i-a încurajat şi le-a dat încredere că talanţii sunt bine folosiţi şi pot continua drumul început împreună cu coordonatorii atelierului.

La final pr. Marius Demeter a mulţumit celor doi părinţi protopopi pentru găzduirea atelierului şi susţinerea acordată, iar pr. protopop Ion Tărcuţă a împărţit daruri tinerilor colindători. Evenimentul s-a încheiat cu promisiunea unui nou concert, care va avea loc la primăvară.

Natalia Corlean

Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 95, ianuarie-februarie 2017

Read Full Post »

Făgărăşenii s-au bucurat în seara zilei de duminică, 18 decembrie, de o seară minunată de colinde. Evenimentul „Iată vin colindători” se află deja la a 6-a ediţie şi a fost iniţiat de pr. Nicolae Lie, acum paroh la Braşov, şi pr. Marcel Greavu, la Biserica „Sfânta Treime” din oraş. Anul acesta colindători au fost Corul mixt al Liceului teologic ortodox „Sf. Constantin Brâncoveanu”, condus de părintele diacon Gheorghe Malene, Grupul vocal „Cetină de brad” din Victoria şi doamnele Mariana Şandru, Viorica Cerbu şi Mioara Greavu, soliste populare.

Concertul s-a bucurat de prezenţa Preasfinţitului Ilarion, Episcopul vicar al Arhiepiscopiei Sibiului, care a transmis celor prezenţi binecuvântarea  Înaltpreasfinţitului Laurenţiu, Mitropolitul Ardealului. Totodată, Preasfinţitul a îmbogăţit seara cu doi invitaţi surpriză: maicile de la Mănăstirea Cârţişoara împreună cu maica stareţă Siluana şi un grup de călugări de la Mănăstirea Sighişoara, însoţiţi de stareţul lor, părintele Ghelasie Ţepeş, care au emoţionat întreaga audienţă prin măiestria şi curăţia vocilor monahale.

Părintele protopop Ion Tărcuţă, paroh la biserica din strada Ion Codru Drăguşanu, a mulţumit părintelui episcop pentru darul sufletesc şi a exprimat recunoştinţa gazdelor şi a întregii comunităţi faţă de toţi cei implicaţi în realizarea spectacolului pregătitor pentru Naşterea Domnului.

Natalia Corlean

Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 95, ianuarie-februarie 2017

Foto: Cristian Ramba

 

Read Full Post »

Bucuria Tinereţii

O echipă de 18 tineri a reprezentat Făgăraşul la Bucuria Tinereţii – întâlnirea tinerilor de la Sibiu. Ziua de sâmbătă, 22 octombrie, a început cu Sfânta Liturghie de la catedrala mitropolitană, oficiată de Înaltpreasfinţitul Laurenţiu, Mitropolitul Ardealului. Tinerii s-au bucurat de o agapă comună, apoi s-au împărţit pe grupe pentru a participa la discuţii în ateliere interactive, unde au avut prilejul de a cunoaşte alţi tineri din diverse oraşe: Sibiu, Braşov, Cluj. Evenimentul s-a încheiat cu un concert de muzică folk, susţinut de un grup de tineri din Braşov, condus de părintele Costin Butnar.

Tinerii făgărăşeni au apreciat acest prilej de a cunoaşte alţi tineri, de a se ruga şi a cânta împreună, de a gusta Bucuria Tinereţii.

La invitaţia iniţiatorilor evenimentului, Organizaţia Tinerilor din Sibiu, călătoria grupului de la Făgăraş a fost pusă la cale de către Asociaţia „Doamna Maria Brâncoveanu” a bisericii brâncoveneşti din Făgăraş, având ca parteneri: Parohia ortodoxă Veneţia de Jos, Parohia ortodoxă Văleni şi Centrul cultural Zestrea Buciumului.

Natalia Corlean, Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 94, noiembrie-decembrie 2016

Read Full Post »

Peste 2.500 de tineri oaspeţi, la care s-au adăugat alţi 2000 de tineri din Bucureşti, au participat la „Întâlnirea Tinerilor Ortodocşi din toată lumea”. Tinerii de pe tot cuprinsul ţării, precum şi din Republica Moldova, Grecia, Ucraina, Bulgaria, Spania, Serbia, Portugalia, Polonia, Cehia, Slovacia, Georgia, Albania, Cipru, Siria sau Palestina, s-au reunit pentru tema „Iisus Hristos – bucuria vieţii”. Evenimentul a avut loc anul acesta la Bucureşti, în perioada 1-4 septembrie, şi a fost organizat de către Patriarhia Română.

Tineri pentru tineri
Delegaţia făgărăşeană la acest eveniment extraordinar a fost formată din şase reprezentanţi: studenţii Georgiana Bărbat şi Cristian Lodor din Victoria şi Ioan Silea din Ucea de Jos, învăţătoarele Anca Toacă şi Anca Nan din Făgăraş, precum şi subsemnatul, preotul Alexandru Socaciu de la Veneţia de Jos.
„În viaţa oricărui neam rolul tinerilor este unul esenţial deoarece priveşte însăşi dăinuirea acestuia, cu tot ceea ce are el mai bun: credinţă, tradiţii, cultură ş.a. Biserica Ortodoxă Română vine în întâmpinarea tinerei generaţii, prin organizarea unor astfel de întâlniri, pline de efervescenţă spirituală şi culturală, de activităţi de formare şi informare, de dialoguri care să le hrănească mintea şi inima. Scopul întrunirii este formarea tinerilor, prin participarea la programele educative, duhovniceşti, culturale şi artistice din Capitală, pentru a deveni la rândul lor formatori în comunităţile din care fac parte”, anunţa agenţia de ştiri Basilica evenimentul din Bucureşti.
Astfel de întâlniri au mai fost organizate în anul 2013 şi 2014 la Baia Mare, iar în anul 2015 la Cluj-Napoca. Anul acesta, capitala României a fost gazda întâlnirii internaţionale a tineretului ortodox. „Pe acest traseu de formare spirituală, culturală şi socială a tinerilor, cetatea Bucureştilor îşi propune să fie, în anul 2016, un reper în dezvoltarea României de mâine. Capitală a României, centrul vieţii religioase, politice şi economice, dar şi artistice şi culturale, Bucureştiul reprezintă şi cel mai important centru universitar al ţării, aducând anual mii de tineri în aulele universităţilor. Aici se dezvoltă multe dintre abilităţile pe care le vor folosi de-a lungul carierei profesionale, însă prea puţin se insistă asupra formării unor caractere pregătite pentru viaţă. De aceea, Patriarhia Română doreşte să vină în întâmpinarea tinerei generaţii”, a declarat pr. Aurel Mihai, vicar eparhial al Arhiepiscopiei Bucureştilor, la deschiderea evenimentelor.
Obiectivele Întâlnirii Internaţionale a Tineretului Ortodox au fost: participarea la viaţa spirituală a comunităţilor locale din Bucureşti; creşterea nivelului de formare şi informare a tinerilor cu privire la valorile tradiţiei, istoriei, ştiinţei şi artei locale, naţionale şi universale (cu vizite la diverse muzee bucureştene: Muzeul Antipa, Muzeul Ţăranului Român, Muzeul Satului, Muzeul de Geologie, Muzeul de Artă, Muzeul de Istorie, Palatul Parlamentului, Palatul Patriarhiei, şantierul Catedralei Naţionale); redefinirea conceptului de bucurie din perspectiva întâlnirii cu Hristos; implicarea tinerilor în activităţi de promovare a artelor; promovarea ideii de voluntariat; creşterea numărului de voluntari în grupurile de tineret şi în comunităţile locale; promovarea valorilor familiei creştine şi a atitudinii pro-viaţă; conştientizarea că adevăratul succes în viaţă este legat de virtuţi şi valori spirituale; înţelegerea importanţei unei educaţii integrale, atât ştiinţifice, cât şi religioase.

Dezbateri, vizite culturale, bucuria vieţii şi marşul luminilor
Cronologic, evenimentele de la Bucureşti s-au desfăşurat în mai multe etape, structurate pe mai multe zile. Astfel, joi, 1 septembrie, s-a făcut cazarea participanţilor în cămine studenţeşti, fiecare primind câte un ghizdan cu diferite broşuri, mape, pixuri, tricouri, tichete de metrou. La ora 15.00 toţi au făcut deplasarea spre autobuzele RATB care conduceau participanţii pe Dealul Mitropoliei pentru deschiderea oficială, iar la încheierea programului, tot cu autobuzele RATB ne-am întors spre cămine.
Vineri, 2 septembrie, după micul dejun, ne-am deplasat spre mai multe biserici din Bucureşti pentru rugăciunea de dimineaţă. Grupul de la Făgăraş s-a deplasat la Biserica Manu Cavafu, iar apoi la Colegiul Naţional Gheorghe Şincai. Aici au avut loc dezbateri şi ateliere de lucru unde s-au discutat mai multe subiecte legate de problemele tinerilor şi activitatea Bisericii. Tinerii s-au arătat deschişi, prietenoşi şi entuziaşti vizavi de temele propuse, unii dintre cei prezenţi reuşind să prezinte concluziile la final, în faţa colegilor din alte judeţe. Imediat după masa de prânz, la iniţiativa părintelui Costin Butnar de la Braşov, grupul făgărăşean s-a deplasat la Cimitirul Bellu din capitală, pentru a cinsti memoria scriitorilor, artiştilor şi oamenilor de cultură ale căror morminte se află acolo. Ne-am deplasat apoi spre cămine, pentru odihnă, iar apoi spre Sala Palatului unde a avut loc conferinţa Hristos – bucuria vieţii, susţinută de diac. Prof. dr. Sorin Mihalache şi jurnalistul Liana Stanciu. Împreună cu toţi cei din judeţul Braşov şi toţi ceilalţi participanţi, ne-am aliniat pentru procesiunea Marşul luminilor. La final, pe Dealul Mitropoliei, s-a rostit rugăciunea de seară şi ne-am reîntors la cămine.

Noi întâlniri şi concert
Sâmbătă, 3 septembrie, după masa de dimineaţă, ne-am deplasat cu toţii din nou spre Biserica Manu Cavafu pentru rugăciunea de dimineaţă, iar apoi la Colegiul Naţional Gheorghe Şincai. Aici au avut loc noi dezbateri şi ateliere de lucru unde s-au discutat mai multe subiecte legate de problema orei de religie şi implicarea preotului din parohie. Alte subiecte dezbătute au fost: sănătatea şi modul de viaţă sănătos, familia şi implicarea tinerilor în mărturisirea unui fel frumos de vieţuire autentică, organizaţiile de tineret de pe lângă parohii.
Grupul din judeţul Braşov, aproximativ 40 de persoane, a participat la o întâlnire cu scriitoarea Ileana Toma, autoarea mai multor romane creştine. Seara a avut loc concertul susţinut de Elena Gheorghe, Smiley şi Mihai Georgescu (trupa Bere Gratis), apreciaţi şi aplaudaţi la scenă deschisă de toţi cei prezenţi, aproximativ 5000 de oameni.

Prima Liturghie la Catedrala Naţională
Duminică, 4 septembrie, toţi participanţii au primit binecuvântarea lui Dumnezeu la prima Sfântă Liturghie oficiată la Catedrala Naţională din Bucureşti, oficiată de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel. O parte din tineri s-au şi împărtăşit, spre împlinirea mesajului de a fi creştin autentic şi mărturisitor al valorilor perene. Imediat după închiderea oficială a evenimentului, Părintele Patriarh a rostit rugăciunea de călătorie pentru toţi participanţii la întâlnire.
Delegaţia braşoveană, din care au făcut parte şi tinerii din Făgăraş, a făcut o poză de grup cu Înaltpreasfinţitul Părinte Laurenţiu Streza, Mitropolitul Ardealului, transmiţându-i ierarhului dorinţa de a organiza la Braşov sau Sibiu un eveniment similar. „Vrem să mergem şi la Întâlnirea anuală a tinerilor ortodocşi de la Iaşi 2017, ca să dezvoltăm o experienţă cu care, pe lângă proiectele pe care le vom desfăşura în parohiile noastre, să devenim voluntari pentru organizarea unui eveniment similar şi în judeţul nostru”, au transmis tinerii.
Pr. Alexandru Socaciu, Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 94, noiembrie-decembrie 2014

A fost o experienţă de neuitat, am cunoscut tineri care cred în puterea lui Dumnezeu. Acest eveniment ne-a adus multă bucurie în suflet, o rază de lumină, redescoperind curajul de a merge mai departe spre lucrurile noi ale vieţii. Ne bucurăm că am avut ocazia să reprezentăm Făgăraşul la acest eveniment şi pe această cale îi mulţumim Părintelui Marcel Greavu de la Biserica Sfânta Treime, cel care ne-a propus să mergem. Organizarea a fost una de excepţie, reuşită şi diversificată, drept pentru care le mulţumim organizatorilor şi tuturor celor care s-au ocupat de buna desfăşurare a evenimentelor!
Anca Nan şi Anca Toacă

Mă bucur că, la invitaţia preotului meu paroh, Adrian Magda, am participat la Întâlnirea Tinerilor Ortodocşi din toată lumea, în Bucureşti. Pentru mine acest eveniment a fost un bun prilej de a cunoaşte persoane noi şi de a-mi face prieteni apropiaţi. Tot acum am avut ocazia să asist la prima Sfântă Liturghie oficiată la Catedrala Mântuirii Neamului.
Cristian Lodor

ITO 2016 a fost prilej de a strânge laolaltă mii de tineri din ţară, dar şi din întreaga lume. Întâlnirea a avut ca scop formarea noastră, a tinerilor participanţi, precum şi pregătirea pentru a face misiune şi a forma la rândul nostru alţi tineri ai comunităţilor de unde provenim. Zilele petrecute împreună în capitală au dovedit unitatea credinţei noastre ortodoxe, precum şi seriozitatea cu care tinerii speră la menţinerea libertăţii de manifestare a vieţii creştine. Ne-am despărţit cu speranţa că anul viitor vom fi din nou împreună, la Iaşi.
Georgiana Bărbat

Galerie FOTO:

Read Full Post »

Older Posts »