Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘plecări la Domnul’

Părintele Profesor Alexandru Buşilă, slujitor al Catedralei din Făgăraş şi profesor de muzică, a fost înmormântat marţi, 13 septembrie. Slujba Sfintei Liturghii şi a înmormântării a fost săvârşită la Catedrala „Sfântul Ioan Botezătorul” de către Preasfinţitul Ilarion Făgărăşanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Sibiului, înconjurat de un numeros sobor de preoţi şi diaconi, în prezenţa a sute de credincioşi, care au venit să-i aducă un ultim omagiu părintelui Alexandru. Acesta a fost depus în cripta aflată la subsolul noii catedrale, în locul special amenajat, dedicat slujitorilor sfântului altar.

 

 

Părintele Alexandru Buşilă s-a născut în localitatea Comăna de Sus, judeţul Braşov, la 28 aprilie 1936, din părinţii Nicolae şi Alexandra. Clasele primare le urmează în satul natal, iar ciclul gimnazial îl încheie în localitatea Comăna de Jos. Între anii 1950-1954 urmează cursurile Liceului „Radu Negru” din Făgăraş, după absolvire înscriindu-se la Institutul Teologic de grad universitar din Sibiu (1954-1958). La finalizarea facultăţii, în 1958, în viaţa tânărului absolvent au loc două evenimente importante: căsătoria cu tânăra Maria Eugenia Comşa, iar în luna noiembrie hirotonia întru preot de către Preasfinţitul Teodor Trandafir Scorobeţ, arhiereu-vicar al Arhiepiscopiei Sibiului, pe seama parohiei Beia, Protopopiatul Rupea. Aici părintele trudeşte, în condiţii grele, vreme de 5 ani.

Din cauza vitregiei vremurilor şi condiţiilor regimului comunist, părintele este nevoit să renunţe la slujirea parohială şi să dobândească o a doua calificare, activând ca profesor de muzică cu precădere la Şcoala generală nr. 2 din Făgăraş, actuala Şcoală Gimnazială „Ovid Densuşianu”. Datorită înzestrării native în domeniul muzical, îşi cultivă talentul încununându-şi studiile muzicale prin absolvirea Conservatorului „Gheorghe Dima” din Cluj, secţia Pedagogie, Compoziţie şi Dirijat. Predând timp de 30 de ani în şcoală, a căutat să modeleze sufletele curate ale copiilor insuflându-le dragostea pentru valorile morale creştine şi iubirea faţă de frumosul exprimat în creaţia artistică muzicală. În toată această perioadă a rămas apropiat de Biserică, pe care a iubit-o din tot sufletul, slujind în calitate de cântăreţ la strană. După pensionare, şi-a continuat activitatea didactică la Seminarul Teologic din Făgăraş, predând muzica bisericească.

Din anul 1990 primeşte arhiereasca binecuvântare de a fi reîncadrat în cler ca preot misionar în cadrul Protopopiatului Făgăraş, iar din momentul începerii construcţiei Catedralei din Făgăraş primeşte binecuvântarea de a fi preot slujitor alături de preotul paroh Ioan Ciocan. Aici va sluji cu multă râvnă vreme de 20 de ani, dedicându-şi întregul timp pentru a veni în sprijinul celor care căutau alinare la scaunul Sfintei Spovedanii. Pentru întreaga sa activitate şi pentru dăruirea sa necondiţionată în slujba lui Dumnezeu, a fost ridicat la rangul de iconom-stavrofor de către Înaltpreasfinţitul Părinte Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului.

În decursul anilor, a trecut prin mai multe încercări în privinţa stării de sănătate, purtând întreaga suferinţă cu demnitate, împăcare sufletească şi deplină încredere în purtarea de grijă a lui Dumnezeu, Care l-a chemat la odihna Sa veşnică la vârsta de 80 de ani.

Nu greşim dacă afirmăm că părintele a avut o viaţă de mucenic. O viaţă în care suferinţa a muşcat adânc din sufletul lui sensibil, dar puternic. Puternic, deoarece această suferinţă nu a dat naştere unui om răzbunător, frustrat, plin de resentimente, ci a şlefuit un diamant spiritual. Cei care l-au cunoscut pe părintele Alexandru au mărturisit nobleţea şi delicateţea sa sufletească. Părintele Teofil Părăian spunea undeva că „Dumnezeu ne zâmbeşte El însuşi şi ne zâmbeşte şi prin oamenii Lui.” Într-adevăr, Dumnezeu a zâmbit şi prin părintele Alexandru. A zâmbit celor care l-au cunoscut şi cărora le-a oferit mângâiere duhovnicească. Tuturor părintele le-a fost pildă de slujire şi pildă de trăire a vieţii creştine, rămânând o imagine vie de preot care a schimbat şi modelat cu puterea bunătăţii şi delicateţii spirituale sufletele celor care au avut binecuvântata şansă de a-l întâlni.

Dumnezeu să-i facă parte de odihnă şi de bucurie veşnică în Împărăţia Sa cea cerească! Dumnezeu să-l ierte, Dumnezeu să-l odihnească!

Pr. protopop Marius Corlean, Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 94, noiembrie-decembrie 2014

p-busila

 

 

 

 

Anunțuri

Read Full Post »

Părintele Ion Cioacă, fost paroh la Dridif, a trecut la cele veşnice. Slujba înmormântării a fost oficiată vineri, 26 august, de Preasfinţitul Ilarion Făgărăşanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Sibiului, împreună cu un numeros sobor de preoţi şi diaconi. Cei apropiaţi părintelui Ion au venit să îşi ia rămas bun de cel care a slujit timp de 44 de ani ca preot al lui Dumnezeu.

 

Părintele Ion Cioacă s-a născut în 11 septembrie 1948, în comuna Dîmbovicioara, jud. Argeş, într-o familie dreptcredincioasă şi cu mare respect pentru valorile tradiţionale; părinţii săi, Nicolae şi Valentina, l-au crescut învăţându-l să-L iubească pe Dumnezeu. După ce a parcurs şcoala primară şi gimnazială în satul natal, între anii 1963-1968 tânărul Ion a urmat cursurile Seminarului Teologic din Craiova. A început cursurile Institutului Teologic de la Sibiu, pe care le-a urmat timp de 2 ani, dar din cauza unor probleme nu le-a mai putut finaliza.

S-a căsătorit în 16 iulie 1972 cu tânăra Viorica Cândea, din localitatea Calbor, judeţul Braşov. Dumnezeu i-a binecuvântat cu doi copii: Nicolae, astăzi profesor de geografie în Săcele, şi Ionuţ, care a primit Sfânta Taină a Preoţiei.

Tânărul teolog Ion Cioacă a dat curs chemării preoţeşti, fiind hirotonit preot pentru Parohia Dridif în data de 23 august 1972 de către PS Visarion Aştileanu, episcop vicar al Arhiepiscopiei Sibiului, din încredinţarea Mitropolitului Nicolae Mladin. La Dridif, părintele Ion s-a ocupat de zidirea sufletelor credincioşilor primiţi spre păstorire, lucrând cu o conştiinţă vie în mijlocul comunităţii. Slujitor harnic şi smerit, s-a ocupat de înfrumuseţarea bisericii „Sf. Mucenic Gheorghe” cu pictură în tehnica „fresco”, de propovăduirea Cuvântului lui Dumnezeu, şi a îndrumat pe calea Teologiei 12 tineri, din care 8 sunt astăzi slujitori ai sfântului altar. Activitatea sa pastorală şi gospodărească a fost apreciată de către Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Antonie, care i-a oferit disticţia de iconom, cu prilejul Liturghiei arhiereşti din data de 16 septembrie 1990, când a sfinţit pictura bisericii.

Părintele Ion a slujit la aceeaşi parohie timp de 41 de ani, la 1 octombrie 2013 pensionându-se la limită de vârstă. De la această dată, a avut bucuria de a sluji la acelaşi altar, timp de 3 ani de zile, cu fiul său, părintele Ionuţ, care s-a transferat aici de la Parohia Toarcla. În ziua de 16 august a acestui an a suferit un accident vascular cerebral ischemic, fiind internat la Spitalul din Făgăraş, iar în ziua de 23 august, când împlinea 44 de ani de preoţie, a trecut la cele veşnice.

În aceste momente de vremelnică despărţire, preoţii Ţării Făgăraşului sunt alături de familia îndurerată şi de toţi credincioşii Parohiei Dridif, rugându-se lui Dumnezeu pentru întărirea şi mângâierea lor sufletească. Totodată, ne rugăm Domnului Iisus Hristos, Arhiereul Veşnic, să aşeze sufletul Părintelui Cioacă Ion în ceata sfinţilor Săi slujitori, dăruindu-i pace şi iubire, în lumina Preasfintei Treimi.

Pr. protopop Ion Tărcuţă

Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 93, iulie-august 2016

p-cioaca

Read Full Post »

Părintele Neculae Albăceanu, preot pensionar de la Parohia Viştea de Sus, a plecat la Domnul în 9 martie. Slujba înmormântării a fost condusă de Preasfinţitul Ilarion Fagăraşanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Sibiului, precedată de Sfânta Liturghie arhierească.

01 pr albaceanu inmormantare site

Biserica din catacombe

Părintele Neculae Albăceanu s-a născut în ajunul sărbătorii Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, 28 iunie 1950, în comuna făgărăşeană Lisa, din părinţii Gheorghe şi Victoria Albăceanu. Primele clase le-a urmat în condiţii modeste în oraşul Victoria.

La începutul regimului de tristă amintire, se contura pe domeniul comunei Ucea un oraş care să reprezinte ideologia socialist-comunistă atee, proiectul lui conţinând construcţii pentru toate instituţiile culturale, dar nicio biserică. În acest context, Gheorghe Albăceanu dovedeşte un act mărturisitor de credinţă şi de curaj exemplar, găzduind în casa sa, situată pe Str. Viitorului, nr.10, timp de 25 de ani, prima biserică a oraşului în care nu se dorea biserică. Astfel, părintele Nicolae Albăceanu creşte în casa părinţilor săi în atmosferă de rugăciune, având parte de o copilărie liturgică, sprijinind la Sfântul Altar şi la strană pe preoţii ortodocşi care au slujit în casa părintească. De asemenea, tânăr fiind, părintele Neculae Albăceanu a cultivat relaţii de prietenie cu pastorul Bisericii Evanghelice, găzduită şi ea în casa tatălui său.

 

44 de ani de slujire preoţească

Dragostea faţă de Biserică şi dispoziţia jertfelnică a lui Gheorghe Albăceanu au fost răsplătite de Dumnezeu prin chemarea la preoţie a fiului Neculae, care a urmat cursurile Seminarului Teologic de la Cluj Napoca între anii 1966 -1971.

După absolvirea cursurilor Seminarului Teologic, tânărul se căsătoreşte cu Maria Drăghiciu în august 1971, iar cu data de 1 octombrie primeşte spre păstorire credincioşii Parohiei Mărgineni din Protopopiatul Făgăraş. A slujit credincioşii din Mărgineni timp de 6 ani.

Din anul 1977 până în 1991, deci timp de 14 ani, a slujit ca preot paroh la parohia Corbi, Protopopiatul Făgăraş. La cererea sa, în 1991 i s-a aprobat transferul la Parohia Viştea de Sus. După 24 de ani de slujire aici, pe fondul stării de sănătate precare, solicită pensie la limită de vârstă cu data de 1 iulie 2015.

În plan profesional, părintele Neculae urmează cursurile de îndrumare misionar-pastorală, obţinând, între anii 1982-1989, Gradul Definitiv şi Gradul II în preoţie.

În plan familial, părintele Neculae Albăceanu s-a îngrijit să aibă o familie frumoasă. Soţia sa, doamna preoteasă Maria, i-a dăruit patru copii, doi băieţi şi două fete: Nicolae-Marius, Irinel-Ilie, Delia şi Anca. Unul din băieţi, Nicolae, a urmat cursurile Facultăţii de Teologie, actualmente fiind profesor de religie în Oraşul Victoria.

Doamna preoteasă Maria l-a sprijinit mult pe părintele în activitatea sa misionar-pastorală, fiind un reper nu numai pentru viaţa de familie a preotului, ci şi pentru parohie, întrucât, în calitate de coordonator al Comitetului parohial, a iniţiat cele mai multe acţiuni gospodăreşti şi culturale, care au dus la dinamizarea vieţii duhovniceşti a tuturor credincioşilor. Plecarea sa în veşnicie, în noiembrie 2008, l-a afectat foarte tare pe părintele Neculae, starea lui de sănătate începând să înrăutăţească de atunci. În urmă cu trei ani a suferit o intervenţie chirurgicală în urma căreia starea de sănătate s-a ameliorat, dar pentru puţină vreme. Problemele de sănătate cu care s-a confruntat în ultima vreme, legate de pancreas, stomac şi diabet, au dus la decesul său din 9 martie 2016.

 

O inimă largă

În cei 44 de ani de slujire preoţească, părintele Neculae Albăceanu a menţinut credinţa vie şi lucrătoare în cele trei parohii unde a slujit. La Viştea de Sus a susţinut activitatea corului bisericesc, iar în anul 2005 a contribuit, alături de Primăria Viştea, la înfiinţarea şi organizarea Festivalului “Buna Vestire”, ajuns anul acesta la a XI-a ediţie şi gândit ca formă de cinstire şi prăznuire a hramului bisericii parohiale.

Realizările culturale de la Viştea de Sus sunt secondate de cele administrativ- gospodăreşti dintre care amintim: pictarea bisericilor parohiale de la Mărgineni şi Corbi, restaurarea picturii la Viştea de Sus, împodobirea bisericii cu strane noi, reparaţii la acoperişul bisericii, schimbarea geamurilor şi a duşumelei, ridicarea mai multor troiţe în parohie ş.a.

De-a lungul anilor de slujire preoţească, părintele Neculae Albăceanu s-a străduit să se afle printre bunii iconomi şi chivernisitori ai tainelor lui Dumnezeu, slujind pe Dumnezeu cu credinţă jertfelnică şi pe credincioşi cu dragoste părintească.

A fost un om modest, inimos, zâmbitor, discret, duios în grai, dispus să-i primească pe toţi în inima sa, motiv pentru care a fost iubit, îndrăgit şi respectat nu numai de credincioşi, ci şi de preoţii cercului misionar Victoria, care i-au fost alături, mai ales în ultima vreme, sprijinindu-l la maslurile de obşte şi la celelalte îndatoriri administrativ-liturgice. În acest sens, credincioşii Parohiei Viştea de Sus, cunoscând intenţia părintelui de a se pensiona în cursul anului 2015, au rezervat, în cadrul Festivalului „Buna Vestire” de anul trecut, un moment în care părintele a fost cinstit cu un generos buchet de flori, aducându-i-se mulţumiri pentru slujirea sa la Viştea de Sus.

Preoţii din Ţara Făgăraşului împărtăşesc durerea familiei şi a enoriaşilor şi le sunt alături în rugăciune. Îl rugăm pe Dumnezeu să-i ierte părintelui Neculae tot ce a greşit ca om în această viaţă şi să-i facă parte de fericire veşnică în Împărăţia Preasfintei Treimi, Căreia I-a slujit cu credincioşie vreme de 44 de ani.

Pr. protopop Ion Tărcuţă

Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 91, martie-aprilie 2016

Read Full Post »

pr codrea colaj apostolat

1 iunie 2014. Ziua Copilului. De ce, oare…? Lucrurile s-au întâmplat atât de fulgerător, încât nu am avut timp să-mi pun această întrebare atunci.

Era o zi de duminică dimineaţa, la vremea Utreniei, când o credincioasă mi-a şoptit că părintele Cornel nu o să mai vină la Sfânta Liturghie. Îl ştiam pe părintele la mănăstire, proaspăt întors de la Băile Buziaş, după ce vreme de două săptămâni primise un tratament de întreţinere. Era un lucru pe care părintele îl făcea anual, cu conştiinciozitatea care îl caracteriza. Deci în duminica aceea nu mă aşteptam ca părintele să vină în oraş la slujbă. Mai ales că dânsul mă anunţa de fiecare dată când dorea să vină, iar pentru noi era o bucurie să îl aducem cu maşina la biserică.

Ştiam că părintele se află la Sâmbăta împreună cu fii săi duhovniceşti de la Timişoara, doamna profesor universitar doctor Eleonora Vasile şi soţul dânsei, care, de altfel, l-au condus la mănăstire după tratament. Vestea şoptită că părintele nu o să mai vină la noi m-a surprins la început, apoi mi-a ridicat semne de întrebare. Încet-încet, am devenit tot mai bănuitor. Aşa că la un moment dat am luat telefonul şi am apelat-o pe doamna doctor, pentru a nu-l deranja pe părintele, în cazul în care s-ar fi aflat în rugăciune. Bănuielile mele au început să se accentueze atunci când telefonul continua să sune lung, iar la capătul firului vocea care speram să-mi dea liniştea se încăpăţâna să nu răspundă. Fără să mai ezit, l-am apelat pe părintele direct. După doar câteva secunde, apelul a primit răspunsul care avea să-mi confirme temerea şi să mă determine să slujesc Sfânta Liturghie aşa cum nu o mai făcusem până atunci. Părintele Casian, fiul părintelui Cornel, cu rigoarea călugărească în timbrul vocal, mi-a zis: „Taică-meu a murit.” Vocea fermă, stăpânirea de sine şi liniştea cu care mi-a vorbit părintele Casian m-a făcut să îmi dau seama că eu eram mai tulburat decât dânsul. Am continuat slujba cu tristeţe pentru părintele, dar parcă şi cu o atitudine pe care nu mai avusesem până atunci. Aveam sentimentul că părintele este lângă mine în rugăciune şi conduce totul, iar eu doar asist, trăind astfel în această zi de 1 iunie 2014 una din cele mai emoţionante Liturghii.

Următoarele trei zile s-au scurs de parcă nici n-ar fi existat. În câteva ore părintele a fost adus de la mănăstire în oraş, fiind aşezat în prima sa ctitorie, sub ochii Cuvioasei Parascheva, cu care împărţea, de-acum, Cerul.

Prima zi a trecut fulgerător de repede, mai ales că era duminică şi maslu tradiţional de obşte. Luni a trecut şi mai repede, întrucât au trebuit rezolvate problemele organizatorice fireşti. Ziua s-a încheiat cu o minunată Vecernie şi o slujbă de pomenire care a adunat la un loc preoţi şi credincioşi din toată ţara, sub protia părintelui protopop Tărcuţă, unul dintre cei cu care părintele Cornel a împărţit sentimente reciproce de frăţietate.

Ajunşi, pe nerăsuflate parcă, în ziua despărţirii vremelnice, miercuri a parcurs cu paşi grăbiţi ceasurile dimineţii, ducându-ne pe nesimţite în miezul zilei, când marea de credincioşi a inundat curtea bisericii, împrejurimile şi strada. Mulţimea aceasta cernită a fost cea mai frumoasă elogiere a părintelui.

Sosit în mijlocul atâtor iubitori ai părintelui Cornel odată cu amiaza, Preasfinţitul Părinte Andrei Făgărăşeanul a adus cu sine nu doar binecuvântarea chiriarhală a Părintelui nostru Mitropolit Laurenţiu, el însuşi un apropiat al părintelui Cornel, ci şi cuvinte vii despre ceea ce a fost părintele: păstor model, cu inimă de tată pentru credincioşii pe care i-a identificat cu propria sa familie.

Ultimele sărbători ale Învierii, părintele le-a trăit în inima bisericii – în Altar –, locul unde ne aştepta atunci când înconjuram locaşul de cult, pentru ca apoi să ne deschidă uşile printr-un gest inconfundabil de ospitalitate, ca şi când ne-ar primi în sufletul său. În acea zi de miercuri i-am întors ospitalitatea purtându-l pe braţe, într-un act de recunoştinţă, în jurul celei de-a doua ctitorii a sa – biserica Sf. Ilie din oraşul Victoria –, locul spre care şi-a canalizat întreaga energie în ultima vreme. Prematur, dar cu satisfacţia unei vieţi trăite intens, părintele Codrea s-a suit în carul de foc al Sfântului Ilie şi a fugit în înaltul Cerului.

1 iunie 2014, Ziua Copilului, a fost ultima predică pe care ne-a spus-o părintele: să fiţi precum copiii!

Pr. Adrian Magda

Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 81, septembrie-octombrie 2014

 

Părintele Codrea, ctitorul de biserici

p codrea clopotnitaPărintele Cornel Codrea este cunoscut ca omul care a ridicat două biserici de zid – în oraşul pe care regimul comunist ateu şi-l dorea să fie „oraşul fără biserici” – şi mii de biserici în sufletele celor care l-au cunoscut.

Părintele Cornel s-a născut în 1937 la Braşov, locul unde a văzut pentru întâia oară lumina zilei ca rod al dragostei părinţilor săi, Nicolae şi Virginia Codrea. Pe tatăl părintelui, oamenii îl ştiu de ”Moş Codrea”. Apreciat pentru înţelepciunea sa, apropiat al mănăstirii de la Sâmbăta şi al Părintelui Arsenie Boca, Moş Codrea dădea tuturor sfat bun atunci când era întrebat.

Părintele Cornel a urmat Liceul Teoretic „Radu Negru” din Făgăraş între anii 1951-1954 şi Facultatea de Teologie din Sibiu între 1954-1958. Din 1958 până în 1960 lucrează la Întreprinderea de Montaj Bucureşti, mai întâi în cadrul filialei acesteia din Victoria, apoi în Bucureşti. În 1960 se căsătoreşte cu Marta-Paula Naumescu – căsnicie binecuvântată de-a lungul timpului cu 5 copii – şi este angajat ca şef al atelierului de obiecte bisericeşti al Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române din Bucureşti. În 1961 a fost hirotonit diacon la Catedrala Patriarhală din Bucureşti, unde a slujit până în 1967, anul în care a fost hirotonit preot paroh pe seama Parohiei ortodoxe Gheja din Protopopiatul Luduş, judeţul Mureş.

În anul 1971 a fost numit paroh al Parohiei ortodoxe Victoria, Protopopiatul Făgăraş. Odată cu venirea părintelui în parohie, viaţa oraşului a luat o turnură neaşteptată. Oraşul construit cu intenţia de a fi un oraş ateu, fără nici o biserică, a început să se închege ca parohie. Dumnezeu şi-a arătat, parcă, faţa peste poporul Său. Locuitorii nu mai erau nevoiţi să apeleze la parohiile vecine pentru serviciile religioase, pentru că de acum aveau preotul lor. Împreună cu credincioşii săi a făcut demersurile pentru construirea bisericii, lucru care s-a şi întâmplat după multe eforturi, în urma unei subtilităţi. Deşi prima intervenţie pentru construirea unei biserici în Oraşul Victoria datează din timpul păstoririi Părintelui Malanca (1970-1971), totuşi nu s-a rezolvat nimic până la intervenţia salvatoare a părintelui Cornel Codrea, care întocmeşte o altă documentaţie, cuprinzând un proiect de casă parohială, fără biserică. Aceasta a fost subtilitatea prin care a reuşit să primească aprobarea: a păcălit autorităţile vremii spunând că va construi o casă parohială, nu o biserică. Între 1977-1978 s-au obţinut aprobările necesare, iar din 1978 Părintele Codrea a început lucrările de construcţie. Iniţial s-a construit o şură din lemn. În interiorul şurii s-a lucrat la transformarea acesteia în biserică prin zidirea pe interior a pereţilor, din exterior fiind vizibili doar pereţii vechii şuri.

Ziua de 1 octombrie 1989 a marcat împlinirea rugăciunilor Părintelui Cornel Codrea şi ale tuturor celor care s-au jertfit pentru ridicarea primei biserici din oraşul Victoria: sfinţirea noului locaş de cult de către Înaltpreasfinţitul Mitropolit Antonie Plămădeală.

Dar, cum râvna unui om ca părintele Cornel nu se poate opri uşor, după schimbarea regimului comunist părintele şi păstoriţii săi au dorit ca Parohia Victoria I să aibă încă un locaş de cult, cu arhitectură exterioară specifică. De aceea, la cererea părintelui Codrea din anul 1991, Preasfinţitul Serafim Făgărăşeanul, în acea vreme Episcop vicar al Arhiepiscopiei Sibiului, a sfinţit locul pentru construcţia unei biserici noi, cu hramul Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul, în parcul de pe strada Victoriei. În anul 1998 au început lucrările pentru construcţia noii biserici.

Datorită vredniciei cu care a lucrat în problemele bisericeşti, Părintele Cornel Codrea a fost ales consilier eparhial şi membru în Adunarea Naţională Bisericească. Pentru activitatea deosebită a primit mai multe distincţii, dintre care amintim pe cele de iconom stavrofor şi cetăţean de onoare al oraşului Victoria.

Pe măsură ce arde, lumânarea aduce lumină în jurul ei, dar în acelaşi timp se şi consumă. La fel s-a întâmplat şi cu sănătatea părintelui, peste care trecerea timpului şi ostenelile unei munci închinate preamăririi lui Dumnezeu şi slujirii oamenilor şi-a lăsat amprenta în mod vizibil. Şi totuşi, cu pasul greu, cu spatele drept, dar apăsat de istoria transformării „oraşului fără biserici” într-un oraş autonom din punct de vedere religios, părintele a continuat neobosit să se îndrepte spre locul care însemna totul pentru el: biserica.

În ultima perioadă a vieţuit la Mănăstirea Brâncoveanu – Sâmbăta de Sus, de unde a şi plecat la Domnul în data de 1 iunie 2014.

Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 81, septembrie-octombrie 2014

Read Full Post »

pr faraon cmy siteMulţime mare de preoţi şi credincioşi s-a adunat sâmbătă, 26 octombrie, de ziua Sfântului Dimitrie, pentru a-şi lua rămas bun de Părintele Ioan Faraon. Sfânta Liturghie a fost oficiată de Preasfinţitul Andrei Făgărăşeanul în biserica „Intrarea Maicii Domnului în Biserică”, unde trupul părintelui Ioan a fost aşezat şi privegheat cu rugăciuni în ultimele zile. De la ora 13, zeci de preoţi s-au adunat pentru a săvârşi împreună Rânduiala înmormântării preoţilor, care este una deosebită.

La final, Preasfinţitul Andrei a transmis mesajul de condoleanţe al Înaltpreasfinţitului Laurenţiu, Mitropolitul Ardealului, apoi a ţinut un cuvânt de învăţătură. Memoria Părintelui Ioan a fost evocată de Pr. Prof. Dr. Simion Todoran – fost coleg de seminar şi facultate, domnul Cristinel Paltin – primarul Comunei Şercaia, şi Pr. protopop Marcel Dobrea.

După ce a fost înconjurată biserica în care a slujit cu dăruire în ultimii 25 de ani, trupul Părintelui Ioan a fost depus în mormântul amenajat chiar lângă aceasta. Dumnezeu să îi dăruiască vrednicului său slujitor odihnă şi mângâiere împreună cu sfinţii Săi!

Redacţia publicaţiei noastre, împreună cu toţi preoţii şi credincioşii din Ţara Făgăraşului, suntem alături de doamna preoteasă Victoria şi întreaga familie la ceasul greu al despărţirii vremelnice, însoţindu-i în gând de rugăciune, ca Dumnezeu să-i întărească şi să le dea mângâiere.

 p Faraon © Protopopiatul ortodox Făgăraş I 2013

Părintele Ioan Faraon (1959-2013)

–    repere biografice –

S-a născut în satul Fofeldea din comuna Nocrich, judeţul Sibiu, în anul 18 septembrie 1954, fiind al treilea copil. A studiat în satul natal, apoi la Seminarul teologic din Cluj, finalizându-şi studiile teologice la Institutul teologic din Sibiu, în 1978.

În 1977 s-a căsătorit cu Victoria Streza, căsnicie binecuvântată de Dumnezeu cu doi copii: Gheorghe şi Maria. A fost hirotonit pe seama Parohiei Săsăuş, Protopopiatul Agnita, de către Înaltpreasfinţitul Nicolae Mladin. A păstorit la Săsăuş vreme de 10 ani, iar din 1988 a slujit în Parohia Vad, până anul acesta – 25 de ani.

S-a îmbolnăvit în iulie 2012, a fost operat şi, după o lungă suferinţă, Dumnezeu l-a chemat la Sine în data de 23 octombrie.

„În aceste momente grele ale despărţirii vremelnice, suntem alături de întreaga familie îndoliată, căreia îi împărtăşim cu adânca noastră compasiune cuvânt de mângâiere şi de întărire întru Domnul. Însoţim cu pioasă rugăciune trecerea spre cele veşnice a sufletului robului lui Dumnezeu, părintele Ioan, şi avem nădejdea că Domnul Îl va odihni cu drepţii întru Împărăţia Sa cea cerească. Mântuitorul nostru Cel Înviat din morţi să-i răsplătească jertfelnicia şi credincioşia celor 59 de ani ai vieţii, iar pe cei rămaşi – soţie, familie, copii şi credincioşi – să vă binecuvinteze şi să vă mângâie cu harul Său cel ceresc!”

Înaltpreasfinţitul Laurenţiu, Mitropolitul Ardealului

„L-am cunoscut în zorii preoţiei noastre, păstoream în sate aproape vecine. L-am redescoperit după venirea mea la Făgăraş. Un preot vrednic, iubitor de cuvântul lui Dumnezeu, de casa lui Dumnezeu, de preoţie. A fost mereu un preot conştient de misiunea lui, aflat pe calea celor spuse de Părintele Arsenie: „Preoţii poartă preoţia lui Hristos; prin iertarea lor, Dumnezeu te iartă; prin graiul lor Dumnezeu îţi vorbeşte. Prin ei, Dumnezeu te cheamă, oricât ai fi de păcătos”. Dumnezeu să-l odihnească cu drepţii!”

 Pr. Marcel Dobrea, protopop Protopopiatul Făgăraş I

„Toată viaţa dânsului, părintele Faraon a trăit în curăţie, modestie şi demnitate. Aceasta e lecţia pe care eu am înţeles-o de la dumnealui. Părintele rămâne un reper pentru viaţa mea.”

Cristinel Paltin, primarul Comunei Şercaia

 

Părinte, frate şi prieten

 În urmă cu 39 de ani, la absolvirea Seminarului Teologic din Cluj-Napoca, unul dintre elevii seminarişti scria pe “fluturaşul” ce amintea de anii petrecuţi aici, următoarele versuri: “Ca apele de primăvară,/ Ce curg năvalnic spumegând,/ Se duc frumoşii ani de şcoală/ Şi nu se mai întorc nicicând.”

Acel tânăr era Faraon Ioan, cel pe care în ziua de Sf. Dumitru l-am aşezat la umbra bisericii la care a slujit cu atâta dragoste, în satul Vad. Am fost colegul lui de seminar, armată şi facultate. Un gol imens lasă în inimile celor ce l-au iubit, căci moartea prietenilor este începutul morţii noastre.

Părintele Ioan a fost un om minunat! Dacă ar fi să alegem un cuvânt potrivit din Biblie, prin care să-i descriem vrednicia, ne-am opri la următorul: „Acum cunosc şi eu că tu eşti omul lui Dumnezeu şi cu adevărat cuvântul lui Dumnezeu este în gura ta!” (III, Regi, 17,24). El ştia şi a dovedit că preoţia nu poate fi măsurată în jumătate de măsură: ori eşti preot prin toate ale tale, ori nu eşti deloc. Preotul este chipul lui Hristos în lume şi nu are dreptul să falsifice imaginea lui Hristos. Părintele Ioan nu a făcut din preoţie o profesiune, ci un apostolat. A lăsat în urma lui, pe unde a trecut, mireasmă de tămâie din cădelniţa sufletului sau. A revărsat neîncetat în jurul său valuri de iubire şi nu a aruncat după nimeni vreodată cu bulgări de ură.

Cum remarca frumos şi Preasfinţitul Andrei Făgărăşeanul, a răbdat cu mult stoicism boala, ştiind că cel ce rabdă bolile şi mulţumeşte lui Dumnezeu primeşte cunună de mucenic. A fost şi foarte harnic. Să ne amintim şi noi pururea de grija cu care Iacob a păzit turmele lui Laban: „20 de ani am fost la tine, ziua mă ardea căldura, iar noaptea sufeream gerul şi somnul de la ochii mei se depărta” (Facere, 31-40) şi să ne întrebăm cu Sf. Grigore cel Mare: „Dacă aşa munceşte şi veghează cel ce paşte oile lui Laban, cu câtă osteneală şi cu câtă veghere trebuie să ia aminte cel ce paşte oile lui Dumnezeu?”.

Doamne, precum l-ai pus pe dânsul pe pământ slujitor în Biserică, aşa îl arată şi în Altarul Tău cel Ceresc!

Părinte, frate şi prieten, înalţă-te cu îngerii spre Lumina Învierii, însoţit de rugăciunile noastre fierbinţi către Dumnezeu, pentru veşnica odihnă, alături de sfinţii ocrotitori ai neamului românesc!

Pr. Cornel Ursu – Făgăraş

 „În primăvara anului 1999, în zilele premergătoare instalării în parohie, dorind să invit şi părinţii slujitori din satele vecine, am cerut sfatul credincioşilor prezenţi la biserică. Au fost rostite numele preoţilor din imediata vecinătate, dar şi numele părintelui Ioan Faraon din Vad, care „totdeauna vine la noi la Maslu”.

Aşa l-am cunoscut pe părintele Ioan şi am început o frumoasă şi rodnică colaborare. Am continuat buna tradiţie a cercului misionar pastoral, întâlnindu-ne periodic în fiecare parohie la Taina Maslului şi la alte evenimente. Întotdeauna părinţii parohi îl delegau protos, poziţie din care coordona rugăciunea cu competenţă şi responsabilitate. Am avut deseori ocazia să-i ascult cuvintele rostite în predică sau în discuţiile comune. A fost un predicator deosebit, fiind solicitat şi de noi, ceilalţi preoţi, şi de credincioşi. Cultura teologică şi laică însuşită temeinic îi permitea propovăduirea Învăţăturii de credinţă, era permanent pregătit. Cuvintele sale găseau totdeauna drum spre mintea şi inima ascultătorilor, devenind lucrătoare şi roditoare. Ilustrarea prin pilde scurte, dar şi tonul şi inflexiunile vocii sale captau atenţia tuturor ascultătorilor. Când era solicitat, oferea sfaturi pertinente atât nouă, celor mai tineri, cât şi credincioşilor.

Plecarea lui dintre noi nu este totală, căci toată activitatea sa îl păstrează viu în amintirea noastră. Bunul Dumnezeu să-i răsplătească toată munca depusă în ogorul Bisericii Sale.”

 Pr. Sorin Suciu – Şinca Nouă

 „Pe părintele Ioan Faraon l-am cunoscut imediat după instalarea noastră în parohie. De-a lungul timpului, activând împreună în acelaşi cerc misionar-pastoral, l-am descoperit ca devotat slujitor al Sfântului Altar, bun orator şi cu implicare totală în toate aspectele unei bune cârmuiri parohiale. Am cunoscut oameni care l-au iubit şi care-i purtau un respect deosebit. Acest lucru a fost confirmat şi de numeroasa participare la înmormântarea părintelui. Parohia Vad a pierdut un vrednic slujitor al Sfântului Altar, dar a câştigat un rugător în Împărăţia Cerurilor! Dumnezeu să-l odihnească cu drepţii săi!”

Pr. Marius Corlean – Bucium

 „L-am cunoscut pe Părintele Ioan ca un om de o căldură neobosită, veşnic zâmbitor cu ceilalţi, calm şi smerit. Deşi era cel mai în vârstă din cercul misionar, niciodată nu făcea caz de aceasta. Se încadra smerit în sobor, chiar dacă era protos. Îi privea mereu pe ceilalţi preoţi cu deosebit respect, deşi ca vârstă unora le putea fi tată.

La slujba înmormântării am avut deseori impresia că suntem în noaptea de Înviere. Despărţirea este dureroasă, dar harul lui Dumnezeu ne revarsă nădejde peste nădejde, şi lumina Învierii răzbate prin suferinţă. Aşa ne-am despărţit de bunul Părinte Ioan, ca de un înviat în Împărăţia lui Dumnezeu, unde nu este durere, nici întristare, nici suspin.”

Natalia Corlean

Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 76, noiembrie-decembrie 2013

Read Full Post »

pr nicolae-strezaPărintele Nicolae Streza s-a născut în Ţara Făgăraşului, în satul Ludişor, în 6 ianuarie 1926. Părinţi i-au fost Nicolae (†1958) şi Rozeta (†1970), fiind 6 fraţi: 3 fete şi 3 băieţi. L-a cunoscut din tinereţe pe Părintele Arsenie Boca, pe vremea când era elev al liceului „Radu Negru” din Făgăraş şi obişnuia să meargă adesea la Mănăstirea Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus. L-a urmat pe Părintele întreaga viaţă, căutându-i mereu îndrumarea. Părintele Nicolae şi-a susţinut examenul de bacalaureat în 1945, a studiat teologia în Sibiu şi a finalizat facultatea în 1949, când s-a căsătorit cu Elena Filip din Turnu Roşu.

Deşi absolvise facultatea ca şef de promoţie, ceea ce îl făcea să spere că va primi o parohie în Sibiu, a cerut sfatul Părintelui Arsenie, care îi răspundea într-o scrisoare astfel: „Îţi propun, totuşi, să laşi Sibiul şi să te retragi la ţară (…). În satul tău să nu te duci, oricât ar trage tată-tău de tine. Consătenii s-ar târgui cu creştinismul şi ar pierde. Străinii ţi-i poţi apropia mai bine decât rubedeniile. Preoţia, că prin ea ai să te mântuieşti. O conştiinţă preoţească n-are nimic de pierdut, ci totul de câştigat în orice împrejurări. Ăsta-i sfatul meu.”

Astfel, în 8 august 1949 a fost hirotonit diacon pentru biserica „Sf. Nicolae” din cartierul sibian Lazaret, iar în 6 decembrie 1953 a fost hirotonit preot pentru parohia Albeşti-Sighişoara. Din iunie 1969 a devenit parohul Bisericii de Piatră din Tg. Mureş.

Dumnezeu a binecuvântat căsătoria părintelui Nicolae şi a doamnei preotese Elena cu 3 copii: Nicolae, Mihai şi Tatiana, în prezent având 9 nepoţi şi 3 strănepoţi. Pentru activitatea sa deosebită primit mai multe distincţii: brâul roşu, iconom stavrofor şi Crucea Patriarhală, din partea Patriarhului Teoctist.

Având o bogată viaţă şi experienţă duhovnicească, aflată permanent sub înrâurirea Părintelui Arsenie Boca, părintele Nicolae a scris şi tipărit de-a lungul vieţii diverse articole şi cărţi, multe dintre ele chiar despre Părintele Arsenie. De asemenea, a colaborat la ciclul de înregistrări şi teatru radiofonic despre viaţa Părintelui Arsenie, realizat de postul România Cultural.

În anul 2000 s-a pensionat şi a revenit împreună cu soţia la Sibiu, în familia fiicei Tatiana. În 2004 doamna preoteasă Elena, căreia i-a închinat o carte („Femei biblice şi o preoteasă model”), a plecat la Domnul. Părintele Nicolae şi-a petrecut anii de văduvie în ore lungi de rugăciune şi meditaţie.

Bunul Dumnezeu L-a chemat la El în data de 24 iulie 2013, fiind înmormântat în cimitirul frumoasei biserici cu hramul„Buna Vestire” din Sibiu, cunoscută şi sub numele de „Biserica din Groapă”. Slujba de înmormântare a fost condusă de Preasfinţitul Andrei Făgărăşeanul, împreună cu un bogat sobor de preoţi. Părintele Episcop a citit scrisoarea de mângâiere adresată familiei de către Înaltpreasfinţitul Laurenţiu, Mitropolitul Ardealului, iar apoi a ţinut un cuvânt despre importanţa preotului în viaţa credincioşilor. Au mai cuvântat un fiu duhovnicesc de la Mureş al părintelui Nicolae, precum şi parohul bisericii „Buna Vestire”.

Alături de familie l-au condus pe ultimul drum un număr mare de credincioşi, fii duhovniceşti şi rude din satul natal, care au dorit să fie aproape în aceste momente de vremelnică despărţire. Bunul Dumnezeu să-l ierte şi să-l primească în Împărăţia Sa cea Cerească.

   Pr. Marius Dobrin, Ludişor

Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 75, septembrie-octombrie 2013

Read Full Post »

Nicolae Streza tata Lita Cu aceste cuvinte am dorit să întăresc omagiul tăcutelor flori şi lumânări aprinse la căpătâiul celui mai dăruit cântăreţ al Bisericii, cantorul Nicolae Streza, slujitor credincios şi devotat al stranei, care spunea rugăciuni şi recita poezii cu evlavia sfântă pe care o poate exprima numai un trăitor autentic al bucuriilor duhovniceşti.

Cu doi ani în urmă, de Ziua Înălţării Sfintei Cruci, după slujba de la Biserică, am hotărât împreună cu dumnealui să-i fac o vizită acasă, ca să-mi înregistrez priceasna mea preferată pe care el, la 90 de ani, o mai cântase încă o dată cu atâta impetuozitate, la strană, în aceeaşi zi şi să-mi povestească despre Părintele Arsenie Boca, pe care îl avusese duhovnic în tinereţe.

Când am intrat în casă, Tata Liţă – cum i se spunea – m-a întâmpinat cu versuri, îndemnându-mă să-i urmăresc privirea spre Icoana lui Iisus:

Ridicaţi spre El privirea

Din al vieţii trist apus,

Că în lumea de păcate,

Stânca noastră e Iisus.

Îl mai auzisem şi altădată recitând, dar în contextul acela special, în ziua aceea unică, în care Domnul îmi cerceta propria credinţă, ascultându-i mărturisirile unice, am înţeles nu numai cu mintea ci şi cu sufletul de unde îşi extrăgea forţa şi vitalitatea acest om al lui Dumnezeu, care mă impresiona în Biserică. Vocea năvalnică, timbrul puternic şi înălţător care ridicau în slăvi cuvintele Fericirilor cântate la Sfânta Liturghie, fâlfâirile de har ale rugăciunii Tatăl nostru, pe melodia sfântă a lui Ciprian Porumbescu, care străpungeau parcă catapeteasma până la clopote, dulceaţa suava a pricesnelor minunate, în toate vibrau credinţa adevărată, credinţa statornică, fără umbră de îndoială, a acestui om. Acasă era şi mai însufleţit, mai doritor de cântări. Povestea şi cânta. Recita şi iar cânta emanând o iubire fără de margini pentru fiecare istorisire care se dovedea a fi o faptă de credinţă, pentru fiecare cântare care Îl slăvea pe Dumnezeu. Aveam în faţă modelul în viaţă al creştinului desăvârşit, nu doar pentru că citea şi recitea Biblia de pe masă şi cunoştea Psalmii pe de rost, ci pentru că în privire, grai şi gesturi se răsfrângeau, într-un fel discret, marile virtuţi creştine: credinţa, nădejdea şi dragostea, pline de bucurie omenească şi dumnezeiască în acelaşi timp. Căci tata Liţă trăia adevărurile mari ale credinţei onest şi simplu, cu veselie creştină, niciodată morocănos sau ursuz. Cunoşteam un suflet cu adevărat mare, care avea, fără nici o exagerare, ascunse în inimă, dârzenia Sfântului Ilie şi iubirea sinceră a Sfântului Ioan Evanghelistul, pe care îi cunoştea prin citire, dar mai ales prin rugăciune.

Mărturisirile legate de înrâurirea lucrării Părintelui Arsenie Boca în viaţa lui tata Liţă îl făcuseră cunoscut abia în ultimii ani, fiind căutat pentru interviuri şi cărţi care repovesteau minunea petrecută cu tabloul pe care tata Liţă însuşi i-l comandase Părintelui Arsenie în tinereţe şi care Îl înfăţişează pe Iisus în Munţii Făgăraşului. Azi înţeleg mai bine rostul acestei descoperiri târzii. Sfântul Părinte Arsenie ne transmitea într-un mod atât de evident, prin însăşi viaţa acestui om iubit de Dumnezeu, aşteptările pe care le-a nutrit faţă de noi toţi, făgărăşenii de sub munţi şi mai apoi faţă de toată românimea: să-L mărturisim pe Iisus Hristos cu toată sinceritatea, cu toată dragostea, cu toată seninătatea bucuriei creştine. Căci Creştin adevărat, vesel şi senin a fost Nicolae Streza. Lucrurile mărunte şi simple, dar şi casa sau satul natal, Biserica şi ţara, toate îl priveau şi îl interesau cu nădejdea încrederii în Stânca Iisus.

Iisus in Muntii Fagarasului

Înţeleg desluşit de ce Domnul l-a luat la cer pe credinciosul Nicolae Streza în noaptea dinaintea zilei Sfântului Eftimie cel Mare, sărbătorit în calendarul nostru ortodox în data de 20 ianuarie. Pentru cei care nu cunosc amănuntul, numele de EFTIMIE se tălmăceşte VESELIE, iar Sfântul cu acest nume care a trăit în secolul al IV-lea a sosit pe lume după profeţia dintr-o vedenie în care o voce din Cer glăsuia: “Veseliţi-vă, veseliţi-vă, pentru că iată v-a dăruit Dumnezeu fiu numit cu numele veseliei, căci prin naşterea lui dăruieşte Domnul veselie Bisericilor sale.” Vedenia s-a adeverit, pentru că vreme de 40 de ani prigonirile credincioşilor şi ale Bisericii din vremea lui Arie s-au schimbat întru veselie.

Dacă ne gândim că în bisericile şi casele credincioşilor din Ţara Făgăraşului şi nu numai, oamenii se roagă lui Iisus la icoana pictată de Sfântul Părinte Arsenie, cu nădejdea în minunea de a fi mereu ocrotiţi, putem spune şi noi:

Veseliţi-vă, veseliţi-vă de mutarea la ceruri a credinciosului mult iubit de Dumnezeu, Nicolae Streza, căci Dumnezeu îl aşteaptă la Strana din Ceruri, unde slujeşte Sfântul Părinte Arsenie la Liturghia cosmică.

Noi, cei rămaşi, ne îndeplinim doar menirea creştină, pământească, de a-i conduce trupul la locul de odihnă până la Învierea de Apoi.

Slavă lui Dumnezeu pentru toate!

Prof. Maria Gabor

Read Full Post »

Older Posts »