Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘Părău’

Ziua Recoltei la Părău

Mai multe familii din Părău au organizat sâmbătă, 22 octombrie, un eveniment al mulţumirii şi bucuriei familiei creştine intitulat „Ziua Recoltei”. La mijloc de toamnă, sărbătoarea a debutat în Biserica „Sfântul Gheorghe” din localitate unde, la orele serii, a fost oficiată o slujbă de mulţumire adusă lui Dumnezeu pentru recolta anului 2016 şi pentru toate binefacerile revărsate de Părintele luminilor asupra familiilor părăiene. Roadele pământului aduse ca ofrandă de localnici au fost binecuvântate cu apă sfinţită. În cuvântul de învăţătură de la finalul slujbei, cei prezenţi au fost felicitaţi pentru faptul că păstrează, dinamizează şi înnoiesc tradiţiile satului. Obiceiurile şi tradiţiile populare sunt o manifestare a credinţei. Pentru ca acestea să dăinuiască nealterat, întreaga familie trebuie să trăiască credinţa şi să păstreze o legătură constantă cu Biserica şi cu slujbele ei. Datinile populare lipsite de fondul credinţei creştine, care le dă consistenţă şi dăinuire, vor fi mult mai sărace. Parohia în special şi Biserica în general sprijină şi încurajează astfel de manifestări ale identităţii de credinţă şi de neam.

La finalul slujbei, cei prezenţi, înveşmântaţi în frumoasele straie populare, s-au deplasat cu mic cu mare la Căminul Cultural din localitate. Aici au aşezat pe mese bucate alese şi s-au bucurat împreună de roadele muncii lor. Ansamblul de dansuri populare „Dor Părăian”, format din copiii şi tinerii localităţii şi condus de domnul Silviu Buta, au asigurat o atmosferă de excepţie. Organizatorii evenimentului s-au bucurat de sprijinul Primăriei Comunei Părău, reprezentată de domnul primar Mihai-Liviu Popeneciu.

Un eveniment asemănător a mai fost organizat de Consiliul Parohial Părău în luna ianuarie a anului 2014.

Pr. paroh Laurenţiu Urian

 

Read Full Post »

În ziua de 23 aprilie, Parohia Părău şi-a sărbătorit ocrotitorul, pe Sf. Mare Mucenic Gheorghe. Sfânta Liturghie de hram a fost oficiată de Preasfinţitul Părinte Ilarion Făgărăşanul, Episcopul-Vicar al Arhiepiscopiei Sibiului, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi din care au făcut parte părintele profesor doctor Aurel Pavel, prodecanul Facultăţii de Teologie Ortodoxă “Sfântul Andrei Şaguna” din Sibiu, protopopul de Făgăraş I, Marius Corlean, şi alţi slujitori ai sfintelor altare.  În sfânta biserică a fost prezent şi domnul Mihai-Liviu Popeneciu, primarul Comunei Părău. Răspunsurile la strană au fost date de un grup de tineri din parohie.

În cuvântul de învăţătură ierarhul a prezentat aspecte din viaţa mucenicului şi a transmis binecuvântarea chiriarhului. Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului, au fost aduse spre închinare credincioşilor părticele din moaştele Sfântului Apostol Andrei, ocrotitorul României şi Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruinţă.

Mulţimile de credincioşi participanţi au putut admira o expoziţie de icoane pe sticlă pictate de 24 de tineri din parohie cu ocazia anului omagial 2016 dedicat de Sfântul Sinod educaţiei tineretului creştin ortodox.  Evenimentul s-a încheiat cu o agapă la Căminul Cultural.

Sărbătoarea va fi înscrisă cu litere de aur în cronica Părăului şi în inimile credincioşilor pentru faptul că este prima dată când moaştele Sfântului Gheorghe au fost aduse spre închinare cu ocazia hramului.

Pr. paroh Laurenţiu Urian

 

Read Full Post »

Comunitatea din Părău a avut anul acesta de hram o mare bucurie: Înaltpreasfinţitul Laurenţiu, Mitropolitul Ardealului, a oficiat Sfânta Liturghie de Sfântul Gheorghe în mijlocul lor.

 

După zilele de Paşti, praznicul Sfântului Gheorghe de miercuri, 23 aprilie, i-a adus pe credincioşii din Părău în număr mare la biserică. Îmbrăcaţi mulţi dintre ei în haine populare româneşti, au împodobit frumos biserica lor măreaţă ca o catedrală.

În soborul de preoţi slujitori s-au aflat pr. prof. dr. Aurel Pavel – decanul Facultăţii de Teologie din Sibiu, pr. protopop Marcel Dobrea şi alţi slujitori ai sfintelor altare din zonă. Răspunsurile la strană au fost date de corul bisericii, format din cântăreţi şi copiii implicaţi în activităţile cultural-religioase din parohie. Credincioşii au avut posibilitatea să se închine la racla în care se păstrează capul Sfântului Ierarh Andrei Şaguna, Mitropolitul Transilvaniei, şi racla cu părticele din mai mulţi sfinţi, adusă de la Catedrala mitropolitană din Sibiu.

Sărbătoarea hramului de la Părău s-a încheiat cu un program artistic-religios susţinut de copiii parohiei. Aceştia au prezentat o scenetă legată de Sfintele Paşti, au recitat poezii religioase şi au interpretat cântece specifice perioadei pascale. Pr. paroh Laurenţiu Urian i-a mulţumit ierarhului, la final, pentru binecuvântarea adusă la hramul din acest an de la Părău, iar copiii au fost răsplătiţi de parohie cu dulciuri şi alte daruri.

De trei ani, peste 30 de copii din parohie se întâlnesc în fiecare sâmbătă la biserica din sat, unde învaţă să picteze icoane pe sticlă, să dea răspunsurile la Sfânta Liturghie şi să afle mai multe despre credinţă. Pentru al treilea an consecutiv, ei şi-au expus în biserică lucrările realizate în cadrul atelierelor de pictură. Ierarhul i-a felicitat pe cei mici şi le-a oferit iconiţe ale Sfântului Ierarh Andrei Şaguna.

 

Read Full Post »

După concertul susţinut împreună cu Vlad Miriţă la Făgăraş, Grupul vocal „Axios”, condus de profesorul Gheorghe Malene, a continuat vestirea Naşterii Domnului în Ţara Făgăraşului. Astfel joi, 26 decembrie, au susţinut concerte în bisericile ortodoxe din Părău, Recea şi Bucium.

Prima gazdă care i-a primit a fost comunitatea din Părău. În biserica luminoasă şi generoasă, cântările au fost primite cu drag şi bucurie, într-o atmosferă caldă. Invitaţii au primit şi răspuns la colindul lor, prin colinda gazdelor. Am fost încântaţi, rând pe rând, de cântările grupului de copii îmbrăcaţi româneşte, de colinda familiei părintelui paroh Laurenţiu Urian şi, în final, de versul tradiţional al colindei din Părău, interpretat de cântăreţii de la strană împreună cu părintele satului.

La Recea, evenimentul a început cu slujba Vecerniei. După rugăciunea de seară, preoţii colindători au fost aşteptaţi în biserica plină de oameni dornici să colinde şi să audă colinde. Cu mari emoţii, părintele paroh Constantin Spiridon şi-a exprimat bucuria de a avea acest concert în mijlocul comunităţii şi i-a prezentat pe membrii corului, printre care se află şi doi fii ai satului.

Ultima oprire a fost la Bucium, unde concertul a început cu colinda gazdelor. În prezenţa primarului Victor Bârlez şi a comunităţii împreună cu invitaţii ei, au colindat, rând pe rând: grupul de copii, cel de femei, cel de bărbaţi, iar în final soţii Monica şi Florin Pandrea. Colindele interpretate cu măiestrie artistică de către grupul vocal „Axios” au făcut să răsune biserica pregătită pentru pictură, în care buciumenii au revenit abia în duminica dinaintea Crăciunului, după un an de şantier.

Natalia Corlean

Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 77, ianuarie-februarie 2014

Read Full Post »

„Răsărit-a primăvara, veniţi să ne desfătăm! Strălucit-a Învierea lui Hristos, veniţi să ne veselim! Arătatu-s-a pomenirea purtătorului de chinuri – Gheorghe -, care luminează pe cei credincioşi. Pentru aceasta, iubitorilor de prăznuire, veniţi cu taină să o prăznuim” – este chemarea Bisericii de a-l cinsti aşa cum se cuvine pe Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruinţă. Această chemare a răsunat puternic în biserica din Parohia Părău, Protopopiatul Făgăraş I, care luni, 23 aprilie, şi-a sărbătorit ocrotitorul.

Slujbele religioase şi manifestările prilejuite de sărbătoarea hramului au început în ajun cu aducerea de la Mănăstirea Şinca Veche a moaştelor Sfântului Ierarh Nectarie din Eghina, prin bunăvoinţa maicii stareţe Serafima. Sfintele moaşte, însoţite de părintele Dorin Cristea de la Perşani şi de două măicuţe, au ajuns în faţa bisericii din Părău la ora 19.45. Le-am întâmpinat aşa cum se cuvine în faţa bisericii, în dangăt de clopote, intonând alături de credincioşi cântarea pascală “Hristos a înviat din morţi…”, precum şi troparul, respectiv condacul Sfântului Nectarie. În aceeaşi seară am săvârşit, alături de părintele Dorin, de părintele Lucian Streza de la Şercaia şi de părintele Laurenţiu Oană de la Veneţia de Sus, slujba privegherii la care au participat o mulţime de credincioşi. La sfârşitul slujbei, târziu în noapte, aceştia s-au închinat la sfintele moaşte, la icoana frumos împodobită a Sfântului Gheorghe, primind la plecare, după ce au fost miruiţi, vată cu ulei sfinţit de la candela sfântului ierarh.

În dimineaţa zilei de prăznuire ne-am bucurat de prezenţa Preasfinţitului Părinte Andrei Făgărăşeanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Sibiului, care a fost întâmpinat la intrarea în sat de domnul primar Mihai Popeneciu, într-o trăsură frumos împodobită. Preasfinţia Sa a fost aşteptat la sfânta biserică de un sobor de preoţi şi diaconi din care au făcut parte Pr. Prof. Dr. Aurel Pavel, decanul Facultăţii de Teologie Andrei Şaguna din Sibiu, Pr. protopop Marcel Dobrea, precum şi alţi preoţi slujitori din Ţara Făgăraşului, alături de o mulţime de credincioşi îmbrăcaţi în frumoasele costume populare. Cu toţii am intrat în sfânta biserică, după care a urmat Sfânta Liturghie arhierească şi parastasul pentru ctitori. La sfârşitul slujbei, Preasfinţitul Părinte Andrei a rostit un frumos cuvânt de învăţătură legat de perioada pascală şi de sărbătoarea Sfântului Gheorghe. Ne-am bucurat mult atunci când, pe lângă binecuvântarea Sfântului Ierarh Nectarie, Preasfinţia Sa ne-a transmis şi binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Dr. Laurenţiu Streza, Mitropolitul Ardealului. După cuvântul arhieresc, părintele protopop a mulţumit Părintelui episcop, în numele tuturor preoţilor şi credincioşilor, pentru bucuria împreună-slujirii, iar Părintelui mitropolit Laurenţiu pentru dragostea şi grija ce ne-o poartă. A urmat înconjurarea bisericii cu sfintele moaşte şi agapa bucuriei la Căminul Cultural.

La plecare, i-am urat Preasfinţitului Părinte Andrei “să aibă spor în toate şi să meargă bine cu sănătatea precum merge bine cu sufletul” (III Ioan 1,2) şi l-am rugat să transmită Înaltpreasfinţitului Părinte Laurenţiu preţuirea noastră pentru binecuvântarea dată cu ocazia hramului Parohiei Ortodoxe Părău.

Slavă lui Dumnezeu pentru toate, iar Sfântului Mare Mucenic Gheorghe îi strigăm: “Purtătorule de lupte, roagă-te să se mântuiască sufletele noastre!“

Pr. paroh Laurenţiu Urian

Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 64 – mai 2012

Read Full Post »

În Parohia Ortodoxă Părău, Protopopiatul Făgăraş I, s-au derulat în lunile martie şi aprilie 2012 două miniproiecte social-filantropice intitulate Un dar pentru tine din inima mea şi Bunicile noastre, comori nepreţuite. Cele două acţiuni sunt cuprinse în concursul naţional de miniproiecte de educaţie social-filantropică intitulat sugestiv Copilul învaţă iubirea lui Hristos, concurs iniţiat de Patriarhia Română. Echipa de implementare a miniproiectelor a fost formată din 22 de copii cu vârsta cuprinsă între 7 şi 14 ani, copii care fac parte din grupa de cateheză parohială ce participă săptămânal la programul catehetic intitulat simbolic Hristos împărtăşit copiilor. Cele două activităţi au fost desfăşurate în parteneriat cu Şcoala Generală Părău, cu două societăţi comerciale din localitatea noastră şi cu sprijinul credincioşilor noştri. Scopul a fost acela de a învăţa pe copiii din grupul de cateheză să fie generoşi şi sensibili la nevoile semenilor şi să fie mâinile iubirii milostive ale lui Hristos spre cei aflaţi suferinţă.

Un dar pentru tine din inima mea a fost titlul sugestiv al acţiunii prin care copiii au creat mărţişoare cu ocazia zilei de 1 martie pe care le-au pus în vânzare la sfânta biserică, la şcoală şi la cele două magazine din localitatea Părău. Fondurile obţinute au fost folosite pentru procurarea a două trusouri complete de îmbrăcăminte şi încălţăminte. Beneficiari au fost doi copii din localiatatea noastră, un băiat şi o fetiţă, silitori la şcoală şi prezenţi la sfintele slujbe, dar cu posibilităţi materiale reduse. Astfel, de Florii, cei doi copii au purtat pentru prima dată hăinuţele cele noi spre bucuria credincioşilor şi mulţumirea micuţilor filantropi care s-au dovedit a fi harnici şi darnici.

Bunicile noastre, comori nepreţuite a fost titlul celui de-al doilea miniproiect prin care copii au dorit să ofere sprijin persoanelor în vârstă, să arate respect şi preţuire faţă de oamenii de vârsta a treia, în general şi faţă de bunicile creştine, în special şi să cerceteze pe bătrânii singuri aflaţi în suferinţă. Astfel, copiii au creat felicitări cu ocazia zilei de 8 martie. Împărţiţi în trei echipe ei au vizitat pe toate credincioasele bolnave şi bătrâne din Părău, cărăra le-au urat la mulţi ani şi le-au oferit sprijinul lor. În a doua duminică din luna martie, copii au adus un zâmbet şi o lacrimă pe chipurile tuturor mamelor şi bunicilor participante la Sfânta Liturghie, deoarece la final le-au dedicat un frumosprogram artistic.

Mlădiţele Parohiei Părău doresc să arate şi pe mai departe că Biserica nu-i uită pe bătrânii bolnavi şi singuri care nu mai pot participa la sfintele slujbe şi că prin mâinile lor delicate îi cercetează şi îi preţuieşte. Astfel în fiecare duminică a anului 2012, după Sfânta Liturghie, copiii participanţi la slujbă vor cerceta trei femei bătrâne din parohie şi cu această ocazie le vor duce anafură, prescură slujită şi-şi vor oferi sprijinul pentru săptămâna respectivă.

Mulţumiri aducem doamnei educatoare Monica Urian şi doamnei învăţătoare Elena Bărăgan, care ne-au ajutat în coordonarea copiilor, precum şi tuturor părinţilor care au înţeles că învăţându-i pe copiii lor să ofere dragoste, aceasta nu se împuţinează, ci dimpotrivă, sporeşte.

Preot paroh Laurenţiu Urian

Read Full Post »

Marţi, 6 decembrie, cu ocazia sărbătorii Sfântului Nicolae, în biserica ortodoxă cu hramul “Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din localitatea Părău, judeţul Braşov, a avut loc premierea elevilor participanţi la concursul de creaţie cu tema “Şcoala mea”. Concursul a fost organizat de Parohia Ortodoxă Părău în parteneriat cu Şcoala Generală Părău şi cu sprijinul Primăriei comunei Părău şi se înscrie în cadrul proiectului “Alege şcoala” derulat de Patriarhia Română la nivel naţional.

Compuneri despre şcoală

Faza la nivel parohial a concursului a durat trei săptămâni şi s-a adresat copiilor din clasele I-VIII. Împreună cu dascălii de la şcoală am mediatizat acest concurs în şcoală şi în biserică, cu scopul de a participa cât mai mulţi elevi. Apoi, în fiecare sâmbătă ne-am întâlnit cu cei 22 de elevi participanţi, în biserica din sat, unde se desfăşoară săptămânal ora de religie cu copiii, şi i-am îndemnat pe elevi ca fiecare dintre ei să alcătuiască în această perioadă un portofoliu de minimum una sau maximum zece lucrări cu teme la alegere având ca subiect „Şcoala mea”.
Concursul a avut trei secţiuni: literară, artistică şi multimedia, fiecare cu mai multe teme.
1.    Secţiunea literară:
a)    O scrisoare către Dumnezeu despre şcoala mea;
b)    Un articol de ziar despre şcoala mea;
c)    O poezie despre şcoala mea;
d)    O povestioară moralizatoare despre şcoală;
e)    O rugăciune către Dumnezeu pentru cei care nu merg la şcoală.
2.    Secţiunea artistică:
a)    Un desen/pictură despre şcoala mea;
b)    O fotografie inedită în concordanţă cu tema concursului;
c)    O descriere a unui joc imaginat de copii, care a fost jucat/poate fi jucat.
3.  Secţiunea multimedia:
a) Interviu cu preotul (profesorul de religie) despre cum a fost şcoala lui;
b) O prezentare multimedia despre şcoala mea.

Stimularea creativităţii creşte motivaţia
În cele trei săptămâni de concurs, cei 22 de elevi participanţi s-au străduit să alcătuiască cât mai multe lucrări din cele amintite. Portofoliul fiecărui participant, care a cuprins una, două sau mai multe lucrări, l-am analizat împreună cu dascălii şcolii. Lucrările au fost deosebit de interesante, iar elevii şi-au dovedit puterea de creaţie.
Scopul concursului a fost tocmai acela de a stimula creativitatea copiilor care este metoda cea mai viabilă în cultivarea şi potenţarea încrederii de sine (autoeficacitatea), factor motivaţional care explică până la 25% din totalul motivaţiei şcolare. Activităţile de creaţie contribuie decisiv la descoperirea şi cultivarea unor aptitudini înnăscute, sporind astfel încrederea în potenţialul personal şi valoarea actului educativ. În ultimă instanţă scopul concursului a fost acela de prevenire a abandonului şcolar prin cultivarea încrederii în sine şi a arătat că Biserica poate juca un rol instructiv-educativ determinant în viaţa societăţii. Studiile de specialitate arată că programele de tip „A doua şansă” în care se implică deopotrivă şcoala, familia şi comunitatea (implicit Biserica) reduc considerabil factorii de risc în abandonul şcolar şi cresc şansele reintegrării copiilor aflaţi în abandon şcolar. Biserica, prin parohiile sale, deţine cea mai extinsă reţea instituţională din ţară, putând contribui major la implementarea unor programe de tip „A doua şansă”.

Eforturi răsplătite
Toţi copiii s-au dovedit foarte creativi, foarte originali, fiecare la secţiunea la care s-a priceput cel mai bine, aşa încât a fost imposibilă departajarea, lucru care de altfel a fost şi evitat, întrucât fiecare elev a fost cel mai bun în ceea ce a realizat. Astfel în ziua de Sfântul Nicolae, la sfârşitul Sfintei Liturghii, a avut loc premierea copiilor participanţi la concurs.
Înaintea festivităţii de premiere, 24 de preşcolari de la Grădiniţa Părău au fost aduşi la biserică de doamna educatoare Monica Urian spre a fi împărtăşiţi cu Trupul şi Sângele Domnului. Cu această ocazie ei au primit şi daruri din partea lui Moş Nicolae. La festivitatea de premiere a concursului au fost prezenţi şi peste 100 de elevi din clasele I-VIII de la Şcoala Generală Părău, însoţiţi de dascălii lor în frunte cu doamna director prof. Elena Dorgo, domnul Liviu-Mihai Popeneciu în calitate de primar al comunei Părău şi de sponsor al premiilor, părinţi ai elevilor şi credincioşi ai Bisericii.
În calitate de organizator am vorbit despre efortul Bisericii pe tărâmul educaţiei catehetice şi importanţa acesteia în promovarea valorilor educaţiei autentice în rândul tinerilor, după care fiecare elev participant şi-a expus cea mai reprezentativă lucrare din cele realizate. Asistenţa a apreciat efortul copiilor prin aplauze. La final, doamna director a apreciat munca lor şi implicarea Bisericii în promovarea educaţiei autentice şi a acordat fiecărui participant o Diplomă de excelenţă cu chipul Sfântului Nicolae. Primarul Liviu-Mihai Popeneciu a premiat pe toţi cei 22 de participanţi cu premii constând în rechizite şcolare şi i-a felicitat pe toţi cei implicaţi în organizarea concursului. La final, din partea Parohiei Ortodoxe Părău au fost oferite celor peste 100 de elevi prezenţi dulciuri, împreună cu promisiunea că cei care vor participa la serbarea de Crăciun de la biserică vor fi răsplătiţi prin vizionarea unei piese de teatru în Municipiul Braşov. Toţi cei prezenţi la eveniment au plecat mulţumiţi la casele lor, întăriţi în gândul că şcoala este şansa oricărui copil la o viaţă mai bună.

Pr. paroh Laurenţiu Urian

Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 60 – ianuarie 2012

Read Full Post »

Older Posts »