Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘Părintele Teofil Părăian’

La Mănăstirea Brâncoveanu Părintele Teofil Părăian a fost pomenit duminică, 30 octombrie, de un frumos sobor de episcopi, preoţi şi diaconi, înconjuraţi de câteva sute de credincioşi, printre care foarte mulţi tineri.

 

Părintele Teofil a vieţuit în mănăstirea de la Sâmbăta de Sus peste o jumătate de veac, răspândind bucurie tuturor celor ce erau dornici de ea. Doar aşa se explică de ce a adunat atât de multă lume la pomenirea sa, deşi s-au scurs şapte ani de la plecarea sa la Domnul. „Cu siguranţă că pe noi pe toţi duhul de bucurie al părintelui ne-a adunat aici. Suntem convinşi că misiunea părintelui Teofil din timpul vieţii sale lumeşti nu a rămas fără ecouri, căci iată că sunteţi aici peste 200 de tineri, fără a mai pomeni numărul celorlalţi credincioşi”, spunea Preasfinţitul Sofian Braşoveanul, episcop vicar al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Germaniei, în predica sa.

Alături de Preasfinţitul Părinte Sofian, slujba Sfintei Liturghii a fost săvârşită de Preasfinţitul Ilarion Făgărăşeanul şi de părintele egumen al mănăstirii sâmbetene, Protosinghelul Atanasie Roman, înconjuraţi de 20 de preoţi şi diaconi din toate colţurile ţării –Alba Iulia, Târgu Mureş, Sighişoara, Timişoara, Târgu Neamţ, Braşov, Buzău sau Făgăraş. Apoi soborul a săvârşit slujba de pomenire a Părintelui Teofil, a părinţilor săi şi a celor 64 de tineri decedaţi în urma incendiului din clubul Colectiv. Răspunsurile la strană au fost date înălţător de corul Organizaţiei Tinerilor din Sibiu.

După slujba parastasului, toţi cei prezenţi au făcut o procesiune până la mormântul Părintelui Teofil, fiecare reiterând în inimă crâmpeie din viaţa vrednicului slujitor al Tainelor dumnezeieşti şi al oamenilor. „Nu mi-l pot imagina pe Părintele Teofil altfel de cum a fost: bucuros de oameni, fericit că poate fi de folos, neobosit în a transimite cuvintele mântuitoare celor ce erau dornici de a le primi, sârguitor în a se apropia tot mai mult de Dumnezeu, punctual, sistematic, aşezat în gânduri şi hotărâri, vrednic de haina călugăriei”, spunea la finalul slujbei de pomenire Preasfinţitul Părinte Ilarion Făgăraşeanul, un apropiat colaborator al părintelui Teofil, al cărui stareţ a fost peste 25 de ani.

După agapa oferită de mănăstire, în aula Academiei Preasfinţitul Sofian, părintele Sabin Vodă de la Alba Iulia, realizator de programe religioase la radio, dar şi Părintele Iustin, stareţul Mănăstirii Oaşa, au vorbit celor 200 de tineri prezenţi despre viaţa Părintelui Teofil, împărtăşind întâmplări hazlii şi îndemnuri de suflet folositoare rămase de la cel numit pe bună dreptate Părintele bucuriei.

Cred că nu greşim dacă spunem că, deşi au trecut şapte ani de la despărţirea efemeră de duhovnicul de la Sâmbăta, Părintele Teofil trăieşte încă şi în această lume, prin cei care l-au cunoscut şi nu l-au uitat, îi urmează îndemnurile şi încearcă să-i împlinească cuvântul. Deşi a fost un om fără vedere trupească, a fost un preot plin de lumină, care a luminat pe mulţi şi care încă mai luminează prin cei pe care i-a îndrumat.

Pr. Alexandru Socaciu

Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 94, noiembrie-decembrie 2016

Foto: Mitropolia Ardealului

Anunțuri

Read Full Post »

Ziua închinată pomenirii Sfintei Anastasia Romana, ocrotitoare a mănăstirii de la Şinca Nouă, este şi ziua de pomenire a plecării părintelui Teofil Părăian la Domnul. Aşa că nota atmosferei pe care a dat-o evenimentului părintele stareţ Matei, ucenic al Părintelui Teofil, a fost marcată de amintirea Părintelui bucuriei.

Sfânta Liturghie a fost săvârşită de un sobor de preoţi din întreaga zonă. Răspunsurile la strană au fost date de corul din Şinca Nouă, secondat pe alocuri de diaconul Mihail Bucă, protopsaltul catedralei patriarhale din Bucureşti, a cărui vizită surpriză  a adus multă bucurie. Ziua friguroasă ne-a ţinut la foc inimile, încălzite pentru mulţi din cei prezenţi cu Trupul şi Sângele Domnului primit în Sfânta Împărtăşanie.

Părintele Teofil, cel care a marcat viaţa spirituală a Ţării Făgăraşului, a fost pomenit la 7 ani de la mutarea sa „în braţele Domnului” în slujba parastasului. Tot în cadrul acesteia au fost pomeniţi şi tinerii morţi în incendiul din Colectiv, la un an de la tragicul eveniment.

Şi agapa găzduită cu multă generozitate de comunitatea locală în Căminul cultural din sat a purtat amprenta Părintelui Teofil. Pe scenă a avut loc un spectacol inedit. Un grup de copii din Braşov au jucat o scenetă despre viaţa Părintelui, scrisă şi pusă în scenă de Andreea Gurguiatu, artist liric la Opera Braşov. Replicile şi interpretarea copiilor au adus lacrimi de emoţie în ochii celor care îl au în inimă pe Părintele Teofil cel luminos, care ştia atât de bine să fie răspânditor al Bucuriei.

Natalia Corlean, Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 94, noiembrie-decembrie 2016

Read Full Post »

Aşa se intitulează expoziţia de fotografie a cărei a VI-a ediţie a fost vernisată la Bucureşti în data de 9 februarie, după ce în prealabil lucrările au fost prezentate în Timişoara, Cluj, Craiova, Deva şi Paşcani. În intervalul 9-11 februarie, galeria Institutului Irecson a fost arhiplină cu apropiaţi ai Părintelui care l-au întâlnit în desele conferinţe susţinute în capitală şi mulţi dintre ei şi la chilie.

Întâlnirea a fost de-a dreptul emoţionantă, şi pentru public, şi pentru conferenţiari: părintele Ilarion Urs, stareţul Mănăstirii Brâncoveanu; părintele Mihail Bobârnat, ultimul ucenic de chilie; Pr. Cornel Ursu, nelipsitu-i prieten; Pr. Sabin Vodă,  Costion Nicolescu şi curatorul itinerantei expoziţii, Pr. Ionuţ Gânscă. Cuvintele dânşilor, alternate cu proiecţii ale marelui duhovnic, au conectat asistenţa la ceea ce, de fapt, ea avea demult: evlavia pentru cel cu „inimă de tată, de frate şi de prieten”, calităţi cerute de părintele nostru drag unui îndrumător de suflete.

Periplul nostru bucureştean a culminat a patra zi la biserica Icoanei, unde după Sfânta Liturghie a fost oficiat parastasul, organizat de familia Mihail şi Niculina Bărănescu, fondatorii Fundaţiei Elpis (în lb.greaca nădejde), oameni ce au dragoste faţă de aproapele.

Să dăm slavă lui Dumnezeu pentru toate şi tot cu ajutorul Lui nădăjduim să putem avea această expoziţie şi la Făgăraş, în luna august. De dragul celui ce şi-a dedicat viaţa Creatorului, Maicii Domnului şi semenilor.

A treia aniversare în cer şi pe pământ

Tot Părintele Teofil ne-a adunat şi sâmbătă, 3 martie, la Sâmbăta, într-o emoţie suplimentară. Dacă până acum trei ani, în data aceasta a aniversării zilei de naştere a Părintelui, chilia îi era plină în etape succesive, iar telefonul suna ca în Gara de Nord, acum o parte dintre prieteni şi rude i-au cântat la mormânt şi au depănat amintiri în locuinţa sfinţiei sale alături de părintele Mihail Bobârnat şi familia părintelui Cornel Ursu. Majoritatea prietenilor veniţi de departe l-au cunoscut în urma deselor conferinţe susţinute în ţara şi constat că, pe zi ce trece, Părintele îi adună pe tot mai mulţi. Se observă cu uşurinţă bucuria de pe chipurile lor pentru că se află într-un asemenea loc şi moment. Părintele a fost evocat şi a doua zi, în Duminică Ortodoxiei, la Sfântul Maslu oficiat în cartierul Galaţi.

Să va rugaţi în continuare pentru noi, Părinte drag, cel care spuneaţi că «eu sunt prieten şi cu viii, şi cu morţii».

Călin Pisoiu       

 Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 62 – martie 2012

Read Full Post »

La Mănăstirea Brâncoveanu – Sâmbăta de Sus a avut loc, pe 23 octombrie, slujba parastasului de 2 ani pentru pomenirea Părintelui Teofil Părăian. Sfânta Liturghie a fost oficiată de Preasfinţitul Andrei Făgărăşeanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Sibiului, şi Preasfinţitul Sofian Braşoveanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Germaniei, Austriei şi Luxemburgului. Răspunsurile la strană au fost date de corul de seminarişti ai Liceului ortodox „Constantin Brâncoveanu” din Făgăraş, condus de domnul profesor Gheorghe Malene.

În cuvântul său de învăţătură, PS Sofian ne-a spus că, aşa cum în Evanghelia citită Domnul Hristos i-a alungat pe draci din omul cel demonizat, Părintele Teofil zicea că atunci când va merge în rai, Domnul Hristos îi va alunga pe draci şi toţi vor fugi şi din calea lui. PS Sofian, cândva ucenic de chilie al Părintelui Teofil, ni l-a adus din nou în faţa ochilor sufleteşti pe Părintele, reamintindu-ne de lucrarea lui aici, pe pământ, şi de încredinţarea pe care nu se sfia Părintele să ne-o facă, că se va duce la Domnul.

După parastas şi trisaghionul săvârşit la mormânt, părintele stareţ – arhimandritul Ilarion Urs, i-a invitat pe toţi cei prezenţi la agapa oferită de obştea monahală cu ajutorul studenţilor din ASCOR, în trapeza mănăstirii.

O altă pomenire a avut loc şi pe 29 octombrie, când câteva sute de prieteni ai Părintelui Teofil au venit din toată ţara pentru a-şi aduce aminte de „Părintele bucuriei” în jurul mormântului său. Cu acest prilej, chipul luminos al Părintelui a fost evocat de: părintele Mihail Bobârnat de la Mănăstirea Brâncoveanu, ultimul ucenic de chilie al Părintelui, părintele Ioan Gânscă din Cluj şi părintele Sabin Vodă din Alba Iulia, care a prezentat ultimul CD editat la Editura Reîntregirea, ce cuprinde un dialog cu PS Sofian Braşoveanul despre viaţa şi lucrarea Părintelui Teofil, intitulat: „Părintele Teofil cel din inima mea“.

 

Reîntâlnire cu Părintele Teofil „aşezat în ceruri, în Hristos Iisus”

A mai trecut un an, al doilea, de când Părintele Teofil s-a „aşezat în ceruri, în Hristos Iisus”, cum zicea Apostolul de la Sf. Liturghie din duminica în care s-a făcut parastasul la mănăstire. Primisem îndemn de la o prietenă, care n-a putut veni, să mă rog la Părintele şi pentru ea. Şi m-am tot gândit cum m-aş putea ruga… L-am întrebat şi pe părintele Matei, cum face dânsul?… Şi mi-a zis că de fiecare dată când îi face o vizită Părintelui, spune o rugăciune: „Cu Sfinţii odihneşte, Hristoase, sufletul adormitului robului Tău, unde nu este durere, nici întristare, nici suspin, ci viaţă fără de sfârşit.” Şi apoi îi povesteşte tot ce s-a mai întâmplat între timp. Cu gândul ăsta m-am dus şi eu. După parastas, m-am tot învârtit pe lângă mormânt, să-l prind pe Părintele „disponibil” doar pentru mine. Ca de obicei, nu mi-a trecut prin minte c-ar putea fi obosit până-mi vine şi mie rândul la… „spovedit”. Căci i-am spus până la urmă ce i-aş fi spus la spovedanie. Şi a fost aşa de bine! Am primit de la Părintele şi pace, şi bucurie, dar mai ales îndemn spre înmulţirea credinţei. M-am întors de la Sâmbăta cu gând să-i studiez cărţile – pe care le pusesem deoparte în bibliotecă, căci uitasem că Părintele ne sfătuia să pornim de la concluziile la care ajunsese sfinţia sa – şi să caut să fac faptele credinţei spre care ne îndemna mereu: „fapte bune, pe care Dumnezeu le-a gătit mai înainte, ca să umblăm întru ele.”

Mădălina Matic

Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 58 – noiembrie 2011

Read Full Post »

Pe 3 martie Părintele Teofil ar fi împlinit 82 de ani. Ziua nu a fost uitată de cei care l-au iubit pe duhovnicul care răspândea o bucurie molipsitoare şi îşi dorea mereu să înmulţească binele şi bucuria, astfel că ea a fost marcată de mai multe manifestări, desfăşurate pe tot cuprinsul lunii martie.

 

Slujbă de pomenire la Sâmbăta

La Mănăstirea Brâncoveanu, momentul a fost marcat printr-o slujbă de pomenire săvârşită de părinţii slujitori ai mănăstirii în care a vieţuit Părintele Teofil. „Părintele Teofil ne-a lăsat după trecerea la cele veşnice 37 de cărţi, cuvântările şi conferinţele pe care le-a susţinut în centrele universitare din toată ţara. La mănăstire avem şi cărţile care cuprind cuvântul de învăţătură pe care ni-l susţinea în fiecare vineri înainte de spovedanie”, a spus pentru Radio Trinitas Părintele arhimandrit Ilarion Urs, stareţul Mănăstirii Brâncoveanu.

 

Expoziţie de fotografii

Cu acelaşi prilej, la Cluj a fost organizată o expoziţie de fotografie intitulată „De dragul părintelui Teofil”. Evenimentul, organizat de Editura Teognost şi Mănăstirea Brâncoveanu, s-a desfăşurat între 3-10 martie în Catacomba Librăriei Humanitas şi a prezentat fotografii vechi din colecţia Mănăstirii Brâncoveanu, precum şi fotografii recente realizate de Dorin Berian, Ioan Gînscă, Ovidiu Man, Ovidiu Muraru, Horea Preja, Andrei Rosetti, Pantelimon Şuşnea şi Serafim Vuc. Expoziţia a cuprins şi texte reprezentative din cuvântările părintelui, precum şi un panou interactiv
pe care vizitatorii au putut expune fotografii personale cu Părintele Teofil. Vernisajul a avut loc în prezenţa Preasfinţitului Vasile Someşanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului şi Clujului.

Întâlnire cu ucenicii de chilie

Între 18-28 martie, expoziţia al cărei curator este Pr. Ioan Gînscă s-a mutat la Deva, în cadrul seriei de manifestări dedicate şi aici Părintelui Teofil. Acestea au început în seara zilei de joi, 17 martie, cu o întâlnire cu ucenicii de chilie ai Părintelui: Părintele Matei Bilauca, stareţul schitului de la Şinca Nouă, şi Părintele Mihail Bobârnat, slujitor al Mănăstirii Brâncoveanu. Cu acest prilej a fost lansat şi volumul „Paşi pe calea duhovnicească”, care cuprinde interviuri cu Părintele Teofil realizate de Pr. Sabin Vodă.

A doua zi a fost oficiată Sfânta Liturghie împreună cu o slujbă de pomenire a Părintelui Teofil, iar seara a avut loc vernisajul expoziţiei de fotografii.

Natalia Corlean

 

 

Argumentul expoziţiei „De dragul Părintelui Teofil”

Părintele Teofil s-a mutat la Domnul pe data de 29 octombrie 2009.

După aproape doi ani, mulţimile de oameni care îl ascultau şi îi urmau sfaturile continuă să-l asculte, să-l citească şi să-i urmeze sfaturile, ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat.

Da, într-adevăr, a trecut, ca fiecare, prin moarte la Viaţă. Şi a rămas prezent în inimile noastre în mod diferit, dar viu. Nu ne mai strânge în braţe cu putere, nu mai auzim vocea lui gravă zicând „Dragă!”, dar ne poartă în rugăciunea lui în faţa tronului lui Dumnezeu – iar aceasta tot o îmbrăţişare a iubirii este.

De-acum, venim la conferinţe şi expoziţii care îi sunt dedicate, şi facem aceasta în mod natural, cu bucurie, fără nici un fel de efort interior special. Şi acesta este miracolul nostru, de la şi pentru Părintele Teofil!

Părintele Iulian Nistea, Paris

www.dedragulparinteluiteofil.ro

 

Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 51 – aprilie 2011

Read Full Post »

La Mănăstirea Brâncoveanu – Sâmbăta de Sus, sute de fii duhovniceşti din toată ţara au participat la pomenirea unui an de la plecarea la Domnul a Părintelui Teofil. Sfânta Liturghie şi slujba parastasului au fost oficiate sâmbătă, 23 octombrie, de un sobor de preoţi şi diaconi condus de Înaltpreasfinţitul Laurenţiu, Mitropolitul Ardealului, şi Preasfinţitul Sofian, Episcop-vicar ar Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Germaniei. Momentul a fost prilej de evocări, aduceri aminte şi trăiri deosebite:

Mulţi ani de acum înainte ne vom împărtăşi din învăţătura sa

Vestea trecerii la cele veşnice a Părintelui Teofil a fost pentru mulţi dintre credincioşi şi  pentru toţi ucenicii săi o mare supărare, o mare durere şi o mare mâhnire. Dar ea s-a transformat într-o bucurie. Ascultându-l cu toţii pe tot parcursul acestui an în nenumărate zile la Radio Trinitas, ne-am trezit dimineaţa şi ne-am culcat seara ascultându-i cuvintele de învăţătură, pentru că a avut o activitate binecuvântată de Dumnezeu atât de rodnică, în cei 20 de ani de la Revoluţie, încât mulţi ani de acum înainte ne vom împărtăşi din învăţătura sa şi dragostea sa transmisă prin cuvintele mântuitoare, cuvinte de mângâiere şi de îmbărbătare.

ÎPS Laurenţiu, Mitropolitul Ardealului

Bucuria Părintelui Teofil este să ne ştie aproape de Dumnezeu

„Noi toţi venim astăzi cu dragostea noastră, cu mirul cinstirii, cu gândurile noastre şi cu tot ce avem mai frumos pentru Părintele Teofil şi pentru Dumnezeu. Toţi cei care sunteţi aici puteţi să vă consideraţi purtători de mir, mironosiţe şi mirofori în cinstea Părintelui. Plecând de la acest lucru, să ne gândim că tot aşa şi trebuie să fim şi cinstitori ai Mântuitorului Înviat, pentru că bucuria Părintelui Teofil este să ne ştie aproape de Dumnezeu.”

PS Sofian Braşoveanul

Prezent aievea

29 noiembrie 2009 şi-a scos capul ciufulit de ploi peste Bucureşti fără să trădeze nimic aparte. Înainte să mă arunc prin ceaţă spre serviciu, am făcut ceva în afara rutinei de dimineaţă: am deschis calculatorul. Pe o reţea de comunicare, o prietenă scrisese scurt: „a murit Părintele Teofil“. Am recitit de câteva ori, clipind des, ca atunci când caut să pricep o alăturare complicată de vorbe în altă limbă. Nu putea fi o glumă, dar primul lucru pe care l-am putut întreba tâmp a fost dacă e adevărat. Era. Peste zi am primit şi reprimit confirmarea – pe internet, pe telefon, chiar şi la ştiri.

Cam un an mai târziu, făceam obişnuit popas la Făgăraş. Tot pe nepregătite a venit vestea  pomenirii de-un an a Părintelui. Când trecuse? S-au înghesuit atâtea în răstimp şi parcă tot ieri a fost.

În 23 octombrie 2010, un soare cald ne-a mângâiat pe cei care ne-am uitat în sus, cântând Hristos a Înviat, în jurul mormântului de la Sâmbăta. Chiar şi acolo, mi-a revenit întrebarea: chiar e adevărat? Parcă-l simţeam pe Părintele ca atunci când era „acasă“. Ca atunci când ştiam că e pe acolo, chiar dacă nu îl zăream – gânduri vechi îmi jucau în minte: poate spovedeşte ori primeşte pe cineva; sau poate e la chilie. Pe vremuri aproape că îl pândeam. Doar ca să-l văd, să spuie cald „dragă“ şi să zâmbească neapărat.

Am conştiinţa prezenţei oamenilor şi sunt locuri pe care le simt goale fără de cei pe care mi-i drag să-i întâlnesc acolo. Mă aşteptam să regăsesc mănăstirea cumva pustiită fără prezenţa-i cuprinzătoare a toate. Şi totuşi, era acolo. Plecase, de vreme ce stăteam înaintea mormântului, dar era prezent. Sâmbăta nu era văduvită de duhovnicul ei şi părea că nici cei care l-au cunoscut. Au primit binecuvântarea-i deopotrivă ierarhi, călugări, pelerini veniţi anume sau făgărăşeni ajunşi întâmplător – ca mine, studenţi din alte oraşe care i-au sărutat mâna la conferinţe – după ce i-au sorbit cuvintele şi lumina, bătrâni care şi-au vărsat ani de-a rândul amarul înaintea Părintelui sau copii nevinovaţi care s-au bucurat de excursie şi colăcei. Era acolo.

Ceva mai târziu, la trapeză, am aruncat pe furiş o privire spre capul mesei în care-l văzusem şezând odinioară. Ciudat, de data asta masa nu avea scaun în capătul ăla. Sau poate avea şi nu-l vedeam?

Oana Dobrin

În aşteptarea tainică a reîntâlnirii

23 octombrie 2010 – o zi frumoasă de toamnă cu soare şi amintiri în „tinda raiului, casa lui Dumnezeu, poarta cerului şi locul împlinirilor”, de unde Părintele Teofil ne-a deschis uşa inimii sale spre a ne vesti Iubirea lui Hristos.

“Om fără lumină, dar luminat”, a răspândit lumina într-o lume întunecată de furia vieţii cotidiene. Mesager al bucuriei şi încrederii depline în marea bunătate şi milă a lui Dumnezeu, a propovăduit frumuseţea Ortodoxiei trăită cu adevărat în trupul lui Hristos. Vas ales, purtător de mir binemirositor, ne-a înmiresmat cu mirul dragostei şi al bucuriei. Părintele Teofil – marele Prieten – ne-a adunat din nou în jurul lui, la “poarta cerului”, cum adună păstorul cel bun oile sale.

Această zi luminoasă a început cu slujba Sfintei Liturghii. A urmat slujba de pomenire prelungită la mormântul Părintelui, înconjurat de cinstirea noastră şi acoperit de mulţimea florilor primite… În atmosfera Învierii şi a bucuriei pe care Părintele o transmitea în sufletele noastre, paşii ne-au fost îndreptaţi spre chilie în amintirea obişnuitului rămas bun.

Gânduri calde, gânduri dragi, amintiri… Fiecare clipă lângă Părintele Teofil e o amintire şi o punem deoparte cu sfinţenie la adăpostul sufletului nostru… Iar viaţa e frumoasă şi curge neştiut mai departe, în aşteptarea tainică a reîntâlnirii…

Emanuela Ciocan

Părintele avea puterea să îţi arate cum e raiul

Iată că a venit vremea prăznuirii unei sărbători: împlinirea unui an de la trecerea în braţele lui Dumnezeu a Părintelui Teofil. Şi, ca orice sărbătoare, această întâlnire cu Părintele Teofil la Mânăstirea Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus, a fost un prilej de bucurie.

Am pornit la drum cu emoţia unei viitoare întâlniri, dar şi cu întrebarea stăruitoare : cum o să fie la Sâmbăta fără Părintele Teofil? Dar de cum am ajuns acolo această întrebare nu-şi mai avea rostul, pentru că Părintele Teofil era prezent acolo între noi, pregătit, ca de fiecare dată, să ne zâmbească, să ne salute, să ne îmbrăţişeze, să ne îmbărbăteze, să ne răspundă întrebărilor şi frământărilor noastre şi să ne înveselească.

La Sâmbăta Părintele şi-a adunat prietenii iarăşi la un loc, ne-a adunat ca să ne întâlnim cu toţii şi să ne bucurăm unul de celălalt. Nu se putea să fie altfel, ştiind că Părintele Teofil a fost un om cu vocaţia prieteniei, care propovăduia din toate puterile o relaţie totală, de dăruire şi de deschidere faţă de celălalt, care deseori spunea că toate prieteniile şi le-a programat pentru veşnicie. Mie îmi tot răsunau în minte cuvintele de îndemn Să fim prieteni şi cu vii şi cu morţii! şi alte cuvinte pe care ni le repeta Părintele Teofil cu insistenţa şi convingerea care izvorăsc din trăirea lor.

Slujba de pomenire a fost simplă şi cântată tare de toţi oamenii din biserică, aşa cum îi plăcea Părintelui să fie slujbele. S-au spus lucruri frumoase şi cuvinte de îmbărbătare pentru noi, cei care l-am cunoscut personal, şi pentru cei care l-au cunoscut numai prin intermediul cărţilor. Mie mi-au rămas cuvintele Înaltpreasfinţitului Laurenţiu: să credem că Părintele Teofil nu ne-a uitat pe nici unul dintre noi şi acum îşi deschide braţele să ne îmbrăţişeze. De asemenea, am reţinut cuvintele care ne îndemnau la o reconsiderare a legăturii noastre cu Părintele : la vreme de bucurie să ne gândim la duhovnicul nostru şi să-I mulţumim lui Dumnezeu pentru binecuvântările primite, iar la vreme de ispită să ne gândim că duhovnicul nostru ne vede şi ne mustră, aşa cum o făcea şi înainte ; duhovnicul îl ţine în braţe pe ucenicul care îl ascultă.

În ziua aceea chilia Părintelui Teofil a fost deschisă pentru cei care voiau să vadă locul unde a locuit, s-a rugat şi a primit oameni. Acolo, în chilie, s-au adunat prietenii care stăteau de vorbă, îşi aduceau aminte de prietenul lor şi îşi împărtăşeau ultimele noutăţi din viaţa lor. Totul decurgea firesc, cu ritualul şi bucuria unei întâlniri obişnuite cu Părintele Teofil, şi aveai impresia că Părintele a ieşit puţin pentru o treabă care nu suferea amânare. A fost o bucurie parcă inexplicabilă şi mie mi s-a întărit convingerea de adevărul cuvintelor pe care mereu insista: Inima mea are intrări, dar ieşiri nu are. Cineva care a intrat în inima mea nu mai poate ieşi. Chiar dacă vrea el să iasă, nu mai poate ieşi. Se-ncurcă… şi nu mai iese.

În acea zi, Dumnezeu ne-a zâmbit chiar şi prin peisajul acela de toamnă de la poalele Făgăraşului, cu stâncile de neclintit, cu nuanţele şi tonurile vii de galben, verde, maro şi roşu ale pădurii şi cu o lumină caldă şi delicată, care semăna foarte mult cu o îmbrăţişare a Părintelui Teofil. Pentru mine Părintele Teofil a fost o bucurie şi în prezenţa lui simţeai că eşti în siguranţă, îţi dădea acea siguranţă şi acea încredere în Dumnezeu, avea puterea să-ţi arate cum e raiul. Aşa a fost şi la întâlnirea de acum.

Sigur am omis multe din întâlnirea noastră, dar, peste toate, mie mi-a rămas gândul la cuvintele: Eu am crescut firesc, ca o floare.

Roxana Jurca

Există nădejde de revedere

E greu să te desparţi de un om al bucuriei, de un părinte care ne-a cuprins în dragostea sa pe toţi cei care l-am cunoscut. Când trece la cele veşnice un om în vârstă, întristarea e mai uşor de depăşit. Când însă se întâmplă cu un om tânăr, despărţirea e mai grea. Iar Părintele Teofil a fost un om cu adevărat tânăr.

Există însă nădejde de revedere. Să luăm aminte la toate cele rămase de la Părintele pentru noi. Să ne împropriem Gânduri care duc la cer. Să ne curăţim de patimi ca să avem Gânduri senine. Să ne iubim unii pe alţii în aşa fel încât să dobândim Credinţa lucrătoare prin iubire. Să o cinstim pe Maica Domnului-raiul de taină al Ortodoxiei ca să găsim Calea spre bucurie. Iar când mintea ne va fi străbătută de Lumini de gând, când vom petrece Sărbători fericite şi ne vom ospăta Din ospăţul credinţei, atunci Hristos va fi în mijlocul nostru şi ne vom reîntâlni cu Părintele Teofil.

Cosmin Matic

Zâmbind cu drag către noi…

La mănăstire a început slujba, aşa cum începe orice slujbă în fiecare dimineaţă de sâmbătă. De pe treptele vechi construite în stil brâncovenesc coboară ierarhul locului în curtea plină de frunze, pe pietre tocite de atâţia pelerini care au trecut pe aici în ultimii ani, în căutarea Părintelui nevăzător dar plin de duh… În partea opusă, Părintele stareţ aleargă sprinten spre chilii, în căutarea celuilalt episcop, venit acum înapoi acasă de pe meleaguri străine… A locuit odată alături de Părintele Teofil şi, la recomandarea acestuia, a fost trimis să păstorească românii plecaţi pe meleagurile nemţeşti…

Câteva minute mai târziu, cei trei păstori reuniţi în curtea mănăstirii se îndreaptă cu paşi uşori spre paraclisul unde urmează să înceapă Sfânta Liturghie… Biserica e plină până la răsuflu de câteva sute de credincioşi veniţi din mai toate colţurile ţării, pentru a-i mai aduce încă un omagiu Părintelui Teofil.

Se termină Liturghia, începe parastasul, continuându-se cu rugăciuni în faţa mormântului Părintelui Teofil. Unii plâng… alţii surâd… dar toţi veniţi din depărtări îşi aduc cu drag aminte de omul la care au ţinut atât de mult şi care acum se uită către ei din ceruri, zâmbind cu drag către noi, cei ce ne bucurăm de el.

Laurenţiu Franţ

Din citirile zilei

Dacă la Sfânta Liturghie din ziua înmormântării Părintelui Teofil, Dumnezeu a rânduit să se citească din Epistola a 2-a către Corinteni a Sfântului Apostol Pavel, şi anume:

„Căci ştim că, dacă acest cort, locuinţa noastră pământească, se va strica, avem zidire de la Dumnezeu, casă nefăcută de mână, veşnică, în ceruri. Căci de aceea şi suspinăm, în acest trup, dorind să ne îmbrăcăm cu locuinţa noastră cea din cer, dacă totuşi vom fi găsiţi îmbrăcaţi, iar nu goi că noi, cei ce suntem în cortul acesta, suspinăm îngreuiaţi, de vreme ce dorim să nu ne scoatem haina noastră, ci să ne îmbrăcăm cu cealaltă pe deasupra, ca ceea ce este muritor să fie înghiţit de viaţă.

Iar Cel ce ne-a făcut spre aceasta este Dumnezeu, Care ne-a dat nouă arvuna Duhului.

Îndrăznind deci totdeauna şi ştiind că, petrecând în trup, suntem departe de Domnul, căci umblăm prin credinţă, nu prin vedere, avem încredere şi voim mai bine să plecăm din trup şi să petrecem la Domnul.

De aceea ne şi străduim ca, fie că petrecem în trup, fie că plecăm din el, să fim bineplăcuţi Lui. Pentru că noi toţi trebuie să ne înfăţişăm înaintea scaunului de judecată al lui Hristos, ca să ia fiecare după cele ce a făcut prin trup, ori bine, ori rău.” (II Corinteni 5, 1-10)

la  Sfânta Liturghie din ziua parastasului de un an al Părintelui, Dumnezeu a rânduit să se citească din Sfânta Evanghelie de la Luca:

„Nimeni, aprinzând făclia, n-o ascunde sub un vas, sau n-o pune sub pat, ci o aşează în sfeşnic, pentru ca cei ce intră să vadă lumina, căci nu este nimic ascuns, care să nu se dea pe faţă şi nimic tainic, care să nu se cunoască şi să nu vină la arătare. Luaţi seama deci cum auziţi: Celui ce are i se va da; iar de la cel ce nu are, şi ce i se pare că are se va lua de la el. Şi au venit la El mama Lui şi fraţii; dar nu puteau să se apropie de El din pricina mulţimii.  Şi I s-a vestit: Mama Ta şi fraţii Tăi stau afară şi voiesc să Te vadă.

Iar El, răspunzând, a zis către ei: Mama mea şi fraţii Mei sunt aceştia care ascultă cuvântul lui Dumnezeu şi-l îndeplinesc.” (Luca 8, 16-21)

Mădălina Matic

Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 46 – noiembrie 2010

Read Full Post »