Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for 5 decembrie 2012

 În Postul Naşterii Domnului din anul acesta, preoţii din Făgăraş au reluat rânduiala întâlnirii şi împreună-slujirii în câte o biserică din municipiu. Au făcut lucrul acesta şi anul trecut, în Postul Crăciunului, şi în anul acesta – în Postul Sfintelor Patimi. În fiecare joi, de la ora 18, slujim împreună acatistul hramului bisericii respective, iar unul dintre preoţi rosteşte un cuvânt de învăţătură.

 

Prima întâlnire a avut loc joi, 22 noiembrie, în biserica „Sfânta Treime”, la acea oră plină de credincioşi. Soborul a fost format din 12 preoţi şi un diacon şi a oficiat slujba Acatistului Preasfintei Treimi. În cuvântul său, părintele Ioan Lungoci a vorbit despre post şi foloasele lui. A arătat că postul este o virtute bineplăcută lui Dumnezeu şi creştinii practicanţi îl folosesc, urmând Domnului. A adus în faţa auditoriului şi câteva pilde din Pateric, care ilustrează cât de important este postul în viaţa noastră. Un grup vocal format din elevi de la Liceul teologic ortodox „Sf. Constantin Brâncoveanu”, conduşi domnul profesor Gheorghe Malene, a dat răspunsurile la slujbă şi a interpretat mai multe colinde.

Programul continuă în fiecare joi din perioada Postului:

29 noiembrie – biserica ”Adormirea Maicii Domnului” (cimitir); cuvânt –  Pr. Vasile Stan.

6 decembrie – biserica „Sf. Nicolae” („Brâncoveanu”); cuvânt – Pr. Cornel Urs.

13 decembrie – biserica „Sf. Ioan Evanghelistul” (seminar); cuvânt – Pr. Marcel Greavu.

20 decembrie – biserica „Sfinţii Arhangheli” (armată); cuvânt – Pr. protopop Marcel Dobrea.

Prin aceste seri duhovniceşti de împreună-rugăciune şi meditaţie, nădăjduim să avem o mai bună pregătire sufletească pentru perioada Postului şi o rugăciune mai puternică, prin însumarea prezenţei mai multor rugători, mireni şi slujitori ai altarului.

Pr. protopop Marcel Dobrea

 

Read Full Post »