Trei parohii din Ţara Făgăraşului – Boholţ, Bucium şi Mândra – au pregătit un cadou pentru iubitorii de colinde din oraş. Manifestarea a avut loc în sala de conferinţe a Protopopiatelor ortodoxe Făgăraş I şi II şi l-a avut ca invitat special pe tenorul Vlad Miriţă, fost reprezentant al României la Eurovision.

Concertul de excepţie a început cu un program din partea organizatorilor – cele trei parohii au venit pe rând în faţa publicului în costume româneşti, cu obiceiuri şi colinde tradiţionale. Spectacolul a fost deschis de copiii din Boholţ cu obiceiul „Irozilor” – scenetă care aduce vestea Naşterii Domnului. Corul de copii şi corul bărbătesc din Ansamblul „Bucium românesc” al Parohiei Bucium au adus în atenţie colinde tradiţionale, precum şi cântecul străvechi al cetei de feciori din sat. Colindătorii din Mândra, copii şi adulţi, împreună cu ceata de feciori, au prezentat cântări şi obiceiuri din repertoriul vechi al comunităţii.
În continuare, grupul „Apostolia“ din Ţara Făgăraşului a interpretat colinde scrise de deţinuţii politici în închisorile comuniste. Ultima parte a fost susţinută de tenorul Vlad Miriţă, prieten al celor trei parohii organizatoare, împreună cu grupul vocal „Axios” al Protopopiatelor Făgăraş I şi II, condus de profesorul Gheorghe Malene.
Aducerea valorilor tradiţionale româneşti de la ţară la oraş a electrizat publicul făgărăşean care a umplut sala, zeci de persoane asistând la spectacol în picioare, pentru că nu au mai găsit loc. Făgărăşenii au considerat manifestarea un adevărat regal cultural şi spiritual, cerând organizatorilor ca acest tip de evenimente să devină o tradiţie. „Acest concert este o sărbătoare pentru făgărăşeni. Mă gândeam că duminica trecută a fost Duminica Sfinţilor Strămoşi, iar acum i-am avut pe părinţii, şi pe moşii, şi pe strămoşii noştri, întruchipaţi în aceşti colindători îmbrăcaţi în costume tradiţionale, cu cântece tradiţionale şi cu bucuria aceasta a Crăciunului, care ne-a chemat să fim împreună.” – a spus părintele protopop Marcel Dobrea.
Motto-ul serii a fost „Dar din Dar se face Rai”. Intrarea la concert s-a făcut în baza unui cadou simbolic, iar darurile publicului au fost împărţite copiilor din parohiile organizatoare, în special celor care provin din familii defavorizate. Astfel toţi cei implicaţi au dăruit şi au primit în acelaşi timp, bucurându-se cu adevărat de praznicul Naşterii Domnului.
Natalia Corlean
Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 77, ianuarie-februarie 2014
Din program:
Comunitatea din Boholţ:

Comunitatea din Bucium:

- Corul de copii din Ansamblul „Bucium românesc”:

- Corul de bărbaţi din Ansamblul „Bucium românesc”:

- Monica şi Florin Pandrea:

Comunitatea din Mândra:

- Corul de copii şi adulţi:


Grupul vocal „Apostolia”:

Grupul vocal „Axios” împreună cu tenorul Vlad Miriţă:





Mesaje de la spectatori
A fost o seară impresionantă. M-am bucurat să simt emoţia comuniunii, a faptului că ne-am adunat împreună, tineri şi bătrâni, preoţi, profesori, avocaţi, săteni şi orăşeni, pentru a cânta bucuria Crăciunului, a ne saluta, a ne îmbrăţişa, a schimba câteva vorbe şi a ne face urări la final de an. Noi suntem în vârstă şi e mult de când n-am mai participat la aşa ceva. Ne-am bucurat că iniţiativa a aparţinut tinerilor. Când am plecat de acolo, am simţit că mai e o şansă – pentru Făgăraş, pentru păstrarea tradiţiei, pentru redescoperirea bucuriei de a fi şi a lucra împreună. O surpriză foarte frumoasă a fost Vlad Miriţă, pe care nu am fi avut ocazia să îl ascultăm decât la televizor şi care părea chiar un fecior din Făgăraş în costumul de cetaş. (Vasile Greavu)
Două momente ale spectacolului m-au impresionat în mod special: colindele scrise în închisori şi cântarea compusă de Monica Pandrea din Bucium şi interpretată împreună cu soţul ei. Ambele au fost ceva neaşteptat, inedit, emoţionant. Nu mai ascultasem până acum colinde din închisorile comuniste; au fost ca nişte poveşti şi o poartă spre altă lume, nu foarte îndepărtată şi de care ne aducem aminte mulţi dintre noi. În rest, m-am bucurat să văd mai multe generaţii de colindători – de la copii de grădiniţă până la bunici trecuţi de 70 de ani. Foarte frumos, sperăm să devină o tradiţie şi să ne mai strângem împreună şi cu alte ocazii. (Mariana Pică)
Am fost frumos impresionaţi că într-un oraş în care ai impresia că nu se întâmplă nimic poţi participa la astfel de evenimente efectiv înălţătoare. Ţinând cont că locaţia a fost absolut nouă şi pentru noi, concertul a fost o mare surpriză. Ne-am bucurat să vedem cum clerici şi laici se pot întâlni sub acelaşi acoperiş pentru a cânta şi a ne încânta cu colinde mai vechi şi mai noi. Astfel de lucruri am căutat revenind la Făgăraş… şi asta am găsit. Un mare „Mulţumim!” şi vă anunţăm de acum că vom participa cu plăcere şi la alte astfel de evenimente. (Aurel şi Cristina Frîncu)
Ne doream de mult timp să simţim şi să respirăm româneşte şi sărbătoare şi am găsit exact ceea ce căutam. (Mihai Dincă)
Un concert bine venit pentru locuitorii Făgăraşului, organizare impecabilă, preoţii din parohiile organizatoare au pus tot sufletul pentru ca acest eveniment să fie aşa, pe sufletul tuturor… Felicitări şi sper să nu se oprească aici. (Raluca-Sorana Visea)
A fost un spectacol autentic, plin de culoare şi de colinde superbe, vesele sau marcate de nostalgie, care au accentuat frumuseţea Crăciunului românesc. Am intrat cu adevărat în atmosfera de Sărbătoare. Pentru mine momentele speciale – surprizele concertului – au fost colindele compuse de deţinuţii din temniţele comuniste şi cea interpretată de soţii Monica şi Florin Pandrea, compusă de ei înşişi. Şi, bineînţeles, corul „Axios” şi tenorul Vlad Miriţă m-au emoţionat profund. (Liliana Popa)
Un minunat concert de colinde de Crăciun, care a încântat ochiul prin frumoasele costume populare (parcă uitate în ultimii ani) şi sufletul prin cântecele închinate Naşterii Mântuitorului. Colindătorii (mici sau mari), prin vocea şi bucuria exprimată pe chipurile lor, au lăsat o amprentă deosebită în inimile spectatorilor. Domnul să răsplătească dragostea organizatorilor, îndrumătorilor şi soliştilor din ansamblul fiecărui sat participant şi să ne bucuraţi şi în anii ce vin cu asemenea momente de bucurie! (Elena Muntean)
Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 77, ianuarie-februarie 2014
Read Full Post »