,,La prieteni mergi întotdeauna cu mare bucurie. Aşa am venit şi noi azi aici să-i întâlnim şi să-i cinstim pe cei mai buni Prieteni care sunt Sfinţii Neamului nostru.” (din cuvântul de învăţătură rostit de Preasfinţitul Andrei Făgărăşeanul)
Binecuvântat este Dumnezeu întru sfinţii Săi! În a doua duminică după Rusalii, bucurie mare şi binecuvântare deplină de la Dumnezeu s-a revărsat prin soborul Sfinţilor Români, peste toţi dreptcredincioşii veniţi la hramul Mănăstirii Şinca Nouă.
Mănăstirea noastră şi Pronia dumnezeiască
Sfinţii Apostoli mărturisesc că Domnul Iisus Hristos vorbea uneori în pilde (tainic), iar alteori în mod direct. Pronia divină a procedat la fel şi cu mănăstirea din Şinca Nouă. Timp de 250 de ani a păstrat în taină, în sânul zidirii Sale, ruinele mănăstirii. Apoi Domnul a început să vorbească pe faţă. Întâi a trimis oameni care le-au căutat şi le-au scos la vedere; a rânduit apoi obşte ziditoare de nou locaş şi noi ctitori şi binefăcători; şi, mai presus de toate, a rânduit ocrotitori ai acestui loc pe toţi Sfinţii Români. La vreme potrivită, a trimis prin sfinţiţi ierarhi binecuvântare de slujire prin târnosirea noului altar. Obştea ziditoare s-a făcut şi slujitoare, reluându-se şiragul rugăciunilor încununat de Sfânta Liturghie.
Răspunzând chemării
Aşa am ajuns la bucuria de azi, bucurie începută în ajun la slujba privegherii, când Sfinţii Români au fost cinstiţi de numeroşi creştini. Alături de părintele stareţ Matei, am slujit împreună cu părintele protopop Ioan Tărcuţă şi părintele Marius Corlean din Bucium. Sămânţa semănată seara a rodit deplin dimineaţa. Mulţime mare de credincioşi a răspuns chemării, venind la Ospăţul Sfintei Liturghii. Înconjurat de preoţi şi diaconi, Preasfinţitul Andrei ne-a împărtăşit tuturor harul dumnezeiesc. Alături de Preasfinţitul şi de obştea mănăstirii au adus cinstirea cuvenită părintele exarh Visarion Joantă, părintele stareţ Ilarion de la Sâmbăta, părintele protopop Marcel Dobrea şi ceilalţi părinţi prezenţi, răspunsurile la strană fiind date de corul parohiei noastre.
Emoţionantă intrare în călugărie
Lucrarea divină a continuat şi, la şiragul reluat al rugăciunii, s-a adăugat un nou început. În timpul Sfintei Liturghii, Preasfinţitul Andrei a oficiat o ierurgie deosebită, care a marcat profund pe toată lumea. Părintele rasofor Nectarie, vieţuitor al obştii, a primit chipul îngeresc al vieţii monahale, împlinindu-se deplin normalitatea locaşului mânăstiresc.
Sfinţirea iconostasului şi agapa
După rugăciunea amvonului, PS Andrei a sfinţit noul iconostas al paraclisului mănăstirii. La final a rostit cuvânt de învăţătură, mulţumind Bunului Dumnezeu, obştii, tuturor ostenitorilor şi domnului primar Dumitru Flucuş, transmiţând tuturor şi binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Laurenţiu. Părintele stareţ Matei a oferit Preasfinţitului o icoană a Domnului Iisus Hristos – prototip al tuturor sfinţilor şi al tuturor creştinilor, apoi a mulţumit tuturor invitându-ne la tradiţionala agapă. De cele ale Martei s-au ocupat credincioşii parohiei noastre, pregătind în sala căminului cultural masa pentru toţi cei prezenţi.
Ne-am bucurat împreună şi de comuniunea mesenilor, rugând pe Dumnezeu, pentru rugăciunile Maicii Sale şi ale Prietenilor noştri – Sfinţii Români, să înmulţească rugăciunea, lucrarea şi obştea mânăstirii şi prin ele harul său peste noi toţi.
Pr. Sorin Suciu, Şinca Nouă
Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 66 – iulie 2012
Doamne ajuta ! Dares sa ne ajute dumnezeu. Ca sotu meu are cancer si a fost operat si nu poate sa vb vrea sa platesc 40 de acatiste.si la mazlu.noi suntem in germania.
Doamne ajută!
Găsiţi datele de contact ale mănăstirii Sinca Noua pe site-ul lor: https://manastireasincanoua.wordpress.com/contact/
Multă sănătate!